Connect with us

#Pathfinders

Coiotu’, Trooper: Generația nouă ascultă rock! Și asta se vede și la concerte

Published

on

Orice vis măreț începe cu un visător. Afirmația îi aparține uneia dintre femeile care au schimbat cursul istoriei Statelor Unite, Harriet Tubman. Dar Trooper a început cu doi. Aurelian și Alin Dincă, doi puști cu unchi muzicieni, visau să aibă propria lor trupă, într-o vreme în care nu-ți puteai imagina cariere și difuzări radio, pentru a cânta heavy metal în genul idolilor lor Iron Maiden și Judas Priest. Amândoi studiau muzica, iar prin 1991 au avut primele tentative. Erau foarte mici, aveau 13, respectiv 11 ani, dar au început să compună, să dea o oarecare formă câtorva cântece și, mai important decât atât, au început să viseze.

Așa am reușit să pornim Trooper în 1995, alături de Ionuț “Oscar” Rădulescu ”, îmi povestește astăzi Coiotu’ (Alin Dincă), pe numele său de scenă. Primul concert al formației a avut loc pe 25 octombrie 1996, iar până astăzi, Trooper a lansat opt albume de studio, trei EP-uri și un box set. Au urmat concerte alături de Iron Maiden, Deep Purple, Judas Priest, Scorpions, Whitesnake, Europe, Manowar… și multe prietenii închegate cu oamenii pe care, spune Coiotu’, atunci când era mic îi vedea doar în postere sau pe casete video. Și lista nu se oprește aici. Printre altele, el și-a câștigat un loc alături de nume grele din industria muzicală, precum Alice Cooper, Steve Vai, Blaze Bayley sau Rob Halford, care i-au dat, poate, cel mai bun sfat: Că în domeniul ăsta, cel mai mult contează disciplina. Apoi, Mike Godoroja i-a spus, în urmă cu mulți ani, să nu încerce să facă muzica pe care nu o simte, să-și urmeze crezul și drumul, iar Nicu Covaci l-a îndemnat ca, indiferent de ce se întâmplă, să rămână mereu vertical. Să nu se teamă de adevăr.

Din pasiune

O zi din viața sa nu arată foarte diferit de a altor oameni. Lucrează la tot ceea ce îl interesează și încearcă, din răsputeri, ca seara să nu regrete că a mai trecut o zi. „Mă străduiesc să fac lucruri. Cât se poate de bine. Vreau să fiu relevant”, explică el. Pe lângă muzică, o altă pasiune a sa a fost istoria. Ba chiar, înainte să termine Conservatorul, a urmat doi ani la facultatea de Istorie, la care a renunțat în detrimentul muzicii. „Dacă nu aș mai avea legătură cu muzica, în mod clar asta mi-ar plăcea să fac, să studiez istoria, să mă ocup cu trecutul”, mărturisește artistul. Pe lângă trupă, Coiotu’ este membru în echipa Rock Fm.

Am iubit mereu radioul. Așa că nu pot decât să mă bucur de șansa asta uriașă de a face aceste două lucruri care-mi plac cel mai mult pe lumea asta, zice el.

Primii pași: printre muzici și cărți

Ai lui au citit întotdeauna foarte mult, iar bunicii aveau una dintre cele mai mari biblioteci pe care a avut el ocazia să le vadă la acea vreme. „Erau devoratori de cărți”. A început cu Jules Verne, Jonathan Swift, Vladimir Colin, cât despre muzică, în copilărie asculta foarte mult Beatles, Elvis și Janis Joplin. „Aici, în special mama a fost responsabilă, ea a avut grijă să ascult ce trebuie. Artiștii ăștia au rămas în sufletul meu. Nu m-au părăsit niciodată”, mărturisește astăzi, tânărul.

Acum, Coiotu’ ascultă o mulțime de artiști. De la Elvis și Frank Sinatra până la Iron Maiden și Avenged Sevenfold, de la Tom Jones și Engelbert Humperdink până la Slayer și Death. Cât despre artiștii români, îi plac Iris, Phoenix, Compact, Alex and the Fat Penguins, StoneLight, Paraziții, Grigore Lese, Tudor Gheorghe și Daniel Iordachioaie… „Chiar ascult de toate”, zâmbește el.

I-am propus un mic exercițiu de imaginație: să-mi spună cu ce clasic ar ieși la o bere, dacă ar avea ocazia. L-a ales, negreșit, pe Bach. „Consider că Bach este și părintele muzicii rock. Aș vrea să am o mașină a timpului să îl pot vedea măcar o secundă. Să pot respira același aer cu el. Nu știu ce i-aș spune, mai ales că germana mea este ca și inexistentă. Dar, ce îi poți spune unui geniu de așa calibru? Aș vrea doar să îi mulțumesc pentru muzică”, recunoaște Coiotu’. Apoi, l-am întrebat ce sfat ar da unei versiune mai tinere de-a sa, dacă tot s-ar întoarce în timp. „Probabil să nu mai sufăr atât când pleacă Bruce din Maiden, că se va întoarce și va fi bine de tot”, zâmbește el.

Două piese care îi plac mult și pe care vrea să le asculți și tu:

din străinătate: Miljenko Matievic – My Love Is Gone
de la noi: Tudor Gheorghe – Maturizare

Ce cărți i-au dat insomnii în 2016? „Strania istorie a comunismului” de Lucian Boia și Michel Houellebecq cu “Supunere”

Despre industria muzicală din țară

Cum vede evoluția industriei muzicale de la noi? Spune că nu există. „Este o mlaștină oribilă. Artiștii care ajung la radio și TV sunt artiști din plastic. Rezistă doi ani, apoi vin alții. Nu există consistență. Nu există continuitate. Este trist. Toți vor să facă bani repede, fără să conteze ce lasă în urmă. Muzică de 2 lei. Nu avem industrie. Este o iluzie”, explică Coiotu’.

Ce spun statisticile? Generațiile tinere ascultă rock? Merg la concerte?

„Statisticile sunt plătite de niște unii. Nu mă intereseaza foarte tare. Dacă m-aș lua după statistici aș crede că 85% dintre români ascultă muzică populară și manele. Generația nouă ascultă rock! Și asta se vede și la concerte. De ce oare toți organizatorii mari fac festivaluri rock? Uite ce a fost la Metallica, Waters, Rammstein, Iron Maiden, Bon Jovi, AC/DC… zeci de mii de oameni. Nu există act artistic care să strângă atâta lume precum strânge un artist rock. Asta spune ceva despre publicul din România și despre preferințele lui. Sper că o să fie și mai bine în anii care urmează. Sunt optimist”, spune Coiotu’

„Să iubești necondiționat, de exemplu, e un risc. Unul pe care eu mi l-am asumat fără regret și fără frică. Niciodată nu ești mai vulnerabil decât atunci când faci ceea ce simți drept autentic pentru tine. Dar răsplata poate fi uriașă. Cred că e singurul mod de a fi fericit până la urmă”, conchide Coiotu’.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#Pathfinders

Tweetul devenit viral al lui Jeff Bezos te învață în circa 38 de cuvinte cum să faci față criticilor

Published

on

Jeff Bezos (57 ani), fondatorul Amazon și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din lume, cu o avere estimată la 191 de miliarde de dolari, în topul Forbes, a postat pe Twitter un mesaj prin care îți explică, în aproximativ 38 de cuvinte, cum să faci față criticilor:

„Ascultă și fii deschis, dar nu lăsa pe nimeni să-ți spună cine ești. Aceasta a fost doar una dintre numeroasele povești care ne arătau toate modurile în care putem eșua. Astăzi, Amazon este una dintre cele mai de succes companii din lume și a revoluționat două industrii complet diferite”, a scris Bezos pe contul său de Twitter, făcând referire la un articol din 1999, publicat în ziarul Barron.

Continue Reading

#Pathfinders

Slalom printre știri și documentare

Published

on

A vrut să fie, pe rând: spion, detectiv, avocat, veterinar sau medic chirurg. Pentru cel din urmă rol, chiar a urmat un liceu cu profil matematică-fizică. Se vedea un chirug bun, care ar fi dormit la capul pacienților să se asigure că le e bine. Totuși, microfonul de la magnetofonul Tesla, cel mai bun prieten al ei din copilărie, îi înfiripase în minte, fără să-și fi dat seama, un alt destin. 

Un tânăr nevăzător îi explică cum se poate compune o arie întreagă pornind de la un ciripit într-o intersecție aglomerată, în timp ce Andreea-Vichi Marin se gândește cum să reducă o lume întreagă proaspăt construită în minte la câteva minute.

A tatonat lumea radioului încă de pe băncile facultății de jurnalism, pe care a urmat-o. Avea 19 ani, în practică la România Tineret, care era, pe atunci, parte a Societății Române de Radiodifuziune. Ca Radio România Actualități, de altfel.  Un an mai târziu, profesoara de la cursul de radio i-a propus să lucreze pentru Radio Actualități. „Firește că am acceptat fără să stau pe gânduri. Pe atunci, dacă nu te auzeai la Radiojurnalul de la ora 7 de la Radio România Actualități nu existai – după cum ne spunea un șef de la acea vreme”, își amintește Andreea-Vichi Marin.

Au trecut mai bine de 20 de ani, de când Andreea este o bucățică din ce înseamnă Radio România astăzi. „La început, aveam nevoie de GPS să mă descurc pe culoarele radioului și de premergător să mă pot deplasa.”

Cu pași mici, a învățat să meargă printre știri și relatări. Pe urmă, a cochetat cu reportajele. Și tot gusta din plăcerea meseriei de om de radio, pentru ca în „adolescență”, să se răzvrătească. Ca orice tânăr. „Doar că la jurnaliști, asta se traduce prin anchete”. Un act de rebeliune care s-a întins pe durată îndelungată.  „Șapte ani, foarte frumoși și foarte grei ”. Apoi a reconstruit lumi în documentare, până să se apuce de meșterit pamflete. „Am învățat că în meseria de jurnalist, zâmbetul poate fi mai tăios și mai contondent decât orice altă armă, dacă-l stăpânești matur și cu diplomație”, mărturisește ea.

Emisiunile complexe au apărut „la majorat”. „M-am deconectat și m-am reconectat la oameni, emoții și rezolvări matematice pe care le-am transpus cum am știut mai bine.”

„Ce este radioul pentru mine? Un mod de viață, pentru că simt întregul univers pe unde radio”

Andreea-Vichi Marin

Să nu strici nimic din ce nu poți face la loc, o sfătuia bunicul său în copilărie. O vorbă de care, spune, că a ținut întotdeauna cont.  Atunci când își descrie traseul profesional, ne îndeamnă să aruncăm o privire asupra graficului funcției sinus. „Cu urcușuri și coborâșuri, cu momente mai blânde și cu momente foarte dificile, când simți nevoia de un indicator, ceva, ca în trafic, să poți identifica propriul tău drum. În egală măsură, pentru că nu mi-e străin efortul pentru escaladă la sală sau la munte, aș spune și că traseul s-a dovedit deseori destul de abrupt, drept pentru care am avut nevoie de o bună fixare a picioarelor. Și pe picioare și prize de mâini ferme”, explică ea.

Încrederea în propriile forțe și puterea de a da frâu liber propriei ființe, cu creativitatea ei cu tot sunt cele două condiții esențiale pentru a face lucrurile diferite față de ceilalți, crede Andreea-Vichi Marin. „Cea de-a treia condiție ar fi să lucrezi în echipă cu oameni liberi în gândire, ca tine, și să le respecți libertatea. Doar așa se pot naște ideile frumoase”, spune ea.

„În unele situații, profesia asta nu îți lasă timp pentru tine și ceilalți. Sunt cazuri în care, jurnaliștii au ajuns din diferite motive să se depersonalizeze și îndepărteze de oamenii pe care îi iubesc și de ființele și lucrurile care îi fac cu adevărat fericiți. Și eu, la rândul meu, am avut momente când nu mi-am aparținut. Între timp, însă, am învățat să spun și ”nu” și să-mi prioritizez treburile și preocupările.”

Masa de lucru a unui jurnalist de radio

„Îmi place să beau cafea, să înot, să urc pe munte la pas, să mă plimb cu bicicleta, să citesc, să ascult muzică, să joc șah când am cu cine să o fac, să mă joc cu motanul meu, Nemo, să rătăcesc prin parcuri ascultând foșnetul frunzelor din copaci și simțind pe pielea mea adierea vântului, iar iarna să schiez, să patinez să merg pe jos prin zăpadă. De fapt, în felul acesta mă exprim și mă manifest pe mine dar mă și descarc de toată greutatea gândurilor și apăsarea sarcinilor pe care trebuie să le duc la bun sfârșit”

Continue Reading

#News

Cine e Tănase?

Published

on

Cântă despre dragoste „cu picioarele pe pământ” și fac poezie pe o singură chitară. Dacă ar fi să-și descrie muzica, Adrian Tănase (voce suavă & chitară) și Cosmin Covei (voce gravă) – membrii trupei Țapinarii nu s-ar feri s-o rezume într-un singur cuvânt: „sinceră”.

Adrian Tănase a debutat în 1997, „la un bal al bobocilor” (nu ne-a zis al cui), în timp ce Țapinarii în 2001, pe Strada de Vară. Copil fiind, Tănase adormea pe riffuri de Pink Floyd și Queen, până să descopere Roxette, ca mai apoi să dea peste trupe precum Iron Maiden sau Nirvana.

A învățat acorduri pe furate, a absolvit Facultatea de Jurnalism, iar Florin Chilian i-a dat unul dintre cele mai bune sfaturi în materie muzicală: „Suferi? Fă o piesă genială”.

Crede că e loc pentru toată lumea în piață și ca să te audă cineva trebuie doar să strigi mai tare.

Când era mic, Tănase a chiulit de la școală să termine de citit Robinson Crusoe și ținea Legendele Olimpului sub pernă. Dacă-l întrebi care-s primele trei titluri care îi sar în ochi din biblioteca sa, îți va spune: Pretexte și PosttexteArie Grunberg Matache, Cartea Junglei de Rudyard Kipling și Contele de Monte Cristo. Anul trecut, Adrian Tănase a citit Foc și Sânge de George R.R.Martin. „Dar nu mi-a dat insomnii. Pandemia mi-a dat insomnii”. Cu toate că l-a și resetat, în contextul în care și-a reluat emisiunea Rocku lu Tănase. O emisiune începută în 2009, când, la Folk You, un prieten de-al său care lucra la Radio3net i-a sugerat „că ar fi mișto o emisiune de rock românesc”.

„Mi-a plăcut mult ideea, lucrasem deja destul de multișor în presă, cu precădere în presa scrisă. La Radio, mai fusesem la Radio Europa Nova. Am făcut un proiect și uite așa, în toamna lui 2009 am început povestea asta frumoasă”.

Prima ediție l-a avut invitat pe Adrian Despot, iar emisiunea era dedicată în exlusivitate muzicii românești de calitate.

„A fost și cu invitați și cu pamflete și cu promovare de trupe noi sau vechi. 5 ani a durat Rocku Lu Tănase la Radio3net. Mai întâi, în fiecare vineri, apoi duminica”,

își amintește Adrian Tănase

Pe urmă, în 2014 s-a oprit. A devenit tată (unul cool, după cum îi place să zică), s-a axat doar pe concerte, însă… în pandemie și-a reamintit de una dintre pasiunile sale. „În așteptarea concertelor, mă simțeam ușor inutil. Mixer aveam, microfon aveam, două calculatoare aveam. Așa că am început să refac emisiunea live pe Youtube”. Astăzi, Rockstar Radio se aude în fiecare zi 24 de ore din 24 pe: tanase.tapinarii.ro. iar Rocku lu Tănase poate fi urmărit live pe youtube în fiecare joi de la ora 15: youtube.com/rockulutanase (unde are încă alte șapte emisuni).

Ce intră în playlistul său? Ozzy Osbourne, W.A.S.P, Stone Sour, Imagine Dragons sau Shinedown. De la noi: Alternosfera, Luna Amara, Travka sau Fără Zahar. Întrebat cu ce „clasic” ar ieși la o bere, îl alege pe Ozzy. „Dar nu cred că mai are voie să bea”, glumește el.

Crede că are o responsabilitate socială ca artist. „Suntem ultima redută de credibilitate și avem o responsabilitate uriașă”.

Dacă ar exista un decalog al muzicianului cea mai importantă poruncă, spune Tănase, ar fi „să cânte și să scrie din suflet”.

Pe lângă Țapinarii, Adrian Tănase este implicat în mai multe proiecte muzicale. De pildă, în 2007 el a pus temeliile trupei Semne alături de Ionuț Ivana (EX-Dracula) și Covernight cu Dan Găină (EX- Fără Zahăr, Puțin Praf)

La ce să ne așteptăm de la el în viitorul apropiat? „Odată ce se va încheia pandemia, vom lansa un Vinyl aniversar: 20 de ani de Țapinarii! Stay tuned!”.

Continue Reading

Trending