Ce face Tim Cook, CEO-ul Apple, înainte de 8 am

Dacă te-ai întrebat vreodată de unde atâta motivație și seninătate pe chipul lui Tim Cook, în timp ce industria tehnologiei face atât de mult zgomot, ar trebui să arunci o privire asupra rutinei sale de dimineață.
A devenit CEO al Apple în 2011, însă disciplinat a fost dintotdeauna. Se știe că programul lui Tim Cook este ușor atipic. De pildă, se trezește la 3:45 și citește comentariile utilizatorilor produselor Apple. Ceea ce mărturisește că îl ajută în îmbunătățirea acestora și, totodată, să înțeleagă cum este văzută compania din exterior.
Într-un interviu acordat ABC, la un moment dat, el s-a autodefinit „workaholic”, fiindcă are astfel de preocupări la prima oră a dimineții. La 5 am merge la sală. Întrebat despre importanța pe care o acordă fitnessului, Cook mărturisește că nu ar fi fost o persoană de succes, sau cel puțin fericită dacă nu ar fi fost atent la sănătatea sa. (Fiind o persoană destul de privată, nu merge la sală în campusul companiei, ci preferă intimitatea unei săli din exterior.)
„Mă trezesc ușor înainte de ora 4 am. Îmi place să parcurg cometariile utilizatorilor timp de o oră și să mă concentrez pe oamenii din exteriorul companiei care sunt atât de importanți pentru noi. Pe urmă, merg la sala de gimnastică o oră, fiincă mă ține departe de stres”, a spus Cook într-un interviu cu Ina Fired și Mike Allen de la Axios.
Potrivit mai multor publicații, micul dejun al lui Tim Cook ar consta, de regulă, în albușuri de ou, cereale fără zahăr și lapte de migdale neîndulcit. Ba chiar, s-ar bucura ocazional de bacon, însă de curcan.
La 6:30 ajunge la birou și este ultimul care pleacă. De altfel, lucrează și în weekenduri, iar sâmbetele, se știe că ține conferințe telefonice în care discută planurile companiei pentru săptămâna următoare.
Jurnaliștii de la The Wall Street Journal treceau în revistă că disciplina lui Tim Cook datează încă de pe vremea în care lucra sub conducerea lui Steve Jobs.
„Rezistența lui era inumană. Ar putea zbura în Asia, să petreacă trei zile acolo, să zboare înapoi, să aterizeze la 7 dimineața în aeroport și să fie în birou până la 8:30, întrebând pe cineva despre câteva numere. ”.
Sursă foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tim_Cook_(2017).jpg
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.