A trecut un an de când în România se „regizează” horror-ul COVID-19, și mai bine de atât de când a început să „ruleze” la nivel global.

În tot acest timp, am stat de vorbă și am ascultat zeci de lideri locali din majoritatea industriilor. Discuții din care încă nu am aflat care va fi statusul economic al României, al lumii, după pandemia Covid-19. Incertitudinea își pune într-adevăr amprenta, fiind și unul dintre principalii factori care face ca viitorul economic al țării să fie atât de greu de “prezis”. Majoritatea răspunsurilor gravitează în jurul lui “nu știu”, “nu”, “poate”, “e prea devreme ca să ne dăm seama” și doar un procent infim de oameni au afirmat cu încredere că “da”, da ne apropiem de o prăbușire economică, poate nu la fel de gravă ca cea anterioară, poate mai gravă. Nu se știe.

Mi se pare că este o întrebare ocolită de cele mai multe ori. Scena politică, mediul de business, sectorul nonguvernamental, ba chiar și populația evită să tragă concluzii referitoare la cât de aproape e România de a se confrunta cu o criză economică. Pe de-o parte e de la sine înțeles. Urmele lăsate de criza din 2008-2010, provocată de crahul bursier, au rămas în arhivele emoționale ale românilor. Poate un deceniu de “vindecare” nu e suficient, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimul an a amplificat temerile financiare ale populației. Pe de altă parte, am fost cu toții atât de nepregătiți să ne confruntăm cu o astfel de calamitate, încât a specula despre o posibilă criză economică, pe lângă cea sanitară, ar crea o efervescență și mai mare în comportamentul colectiv. Și în plus, a ne păstra un mindset pozitiv, optimist, ajută întotdeauna.

Atenția poporului este clar îndreptată către pandemie și mai puțin pe efectele economice ale acesteia. Deși ar trebui să existe un echilibru. Atât criza sanitară, cât și cea economică pot avea efecte la fel de grave. Chiar un studiu recent citat de Fortune spune că recesiunea care se întrevede ar putea ucide mai mulți americani, decât COVID-ul. Și dacă pentru SUA există astfel de previziuni, în ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, acestea ar fi cu siguranță mult mai catastrofale.

Dacă ne uităm pe cifre, la sfârșitul anului 2020, datoria globală a crescut la 281 trilioane de dolari (aproximativ 235 trilioane de euro) sau echivalentul a 355% din PIB-ul mondial. Un raport al U.N. Conference on Trade and Development (UNCTAD), organis al ONU, arată însă că economia globală ar urma să crească cu 4,7% în acest an datorită unei redresări mai puternice în Statele Unite. “Recuperarea globală care a început în al treilea trimestru al anului 2020 este de aşteptat să continue până în 2021, deşi cu un mare grad de imprevizibilitate, reflectând incertitudini epidemiologice, politice şi de coordonare”, se menționează în raport. Totodată, sursa citată spune că pandemia va avea consecinţe economice de durată care vor necesita sprijin guvernamental continuu și estimează că principalul risc pentru perspectivele globale este o „revenire greşită la austeritate”.

În ceea ce privește PIB-ul global, estimările pentru 2020 evidențiază că a scăzut cu circa 5%, cu mai puțin totuși față de criza din 2008, când produsul intern brut consemnase o depreciere de aproximativ 8,4%. De altfel, și rata globală a șomajului s-a menținut mai jos în 2020, la 5,42%, față de criza precedentă (circa 7%).

La nivel național, datele Ministerului de Finanţe relevă că datoria publică a crescut în 2020 cu 33% faţă de cea înregistrată în 2019, de la 373 mld. lei la 498 mld. lei. Adică, 47% din PIB. De circa 4,6 ori mai mare față de datoria publică din 2008, când se situa în jurul valorii de 108,85 miliarde de lei, circa 21,2% din PIB. În plus, Pandemia a costat bugetul statului 50 de miliarde de lei.

În 2020, PIB-ul țării a scăzut 3,9%, la o valoare de 1.053 miliarde lei, în timp ce în 2008 acesta crescuse cu circa 7%, iar în 2009 înregistrase o evoluție negativă, de 6,6%. Potrivit datelor Insitutului Național de Statistică rata șomajului a scăzut la 4,9% în luna decembrie 2020, un nivel totuși apropiat cu cel din 2008 (circa 5,8%).

Mai mult decât atât, criza sanitară a prins România cu un sistem bancar mult mai bine capitalizat și cu suficientă lichiditate comparativ cu situația din 2007-2009. De asemenea și piața rezidențială a intrat în această criză dintr-o poziție mai puternică, atât din punct de vedere financiar, cât și structural și cu experiența anilor precedenți. Semn că imobiliarele au ajuns la o maturitate sănătoasă, față de cum erau în criza precedentă (2008-2010).

Statisticile globale și naționale sunt totuși de bun augur, față de criza anterioară. Iar dacă factorii decizionali umani își „joacă bine cărțile”, România are mari șanse să evite o prăbușire economică.