Connect with us

Business

Brad Stevens, Virtual Assistants for Entrepreneurs: Personal Global Economies Redefine Entrepreneurial Success

Published

on

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#News

GPeC SUMMIT 1-2 Noiembrie la start: Evenimentul Anului în E-Commerce & Digital Marketing are loc în format hibird, cu speakeri internaționali și români de excepție, de pe scena din București

Published

on

GPeC SUMMIT – Evenimentul Anului în E-Commerce & Digital Marketing – se va desfășura în format hibird (online și offline cu locuri limitate) în București, în zilele de 1 și 2 Noiembrie. Karl Gilis, Rebecca Hugo și Els Aerts sunt primii 3 speakeri internaționali anunțați care vor urca fizic pe scena GPeC din București, iar lor li se alătură unii dintre cei mai buni specialiști în E-Commerce și Marketing Online din România. Înscrierile la eveniment au început pe website-ul GPeC, iar până pe 8 octombrie biletele pot fi achiziționate cu reduceri semnificative de preț prin intermediul Ofertei Early Bird

5 Cursuri Intensive de E-Commerce & Digital Marketing x 8 ore fiecare | 1 Noiembrie

GPeC SUMMIT debutează cu Ziua Cursurilor Intensive care se va desfășura exclusiv online pe Zoom, în data de 1 Noiembrie. Organizatorii au pregătit 5 Cursuri x 8 ore fiecare, axate pe cele mai importante subiecte de E-Commerce și Marketing Online pentru creșterea unui business online:

  • Strategia de Marketing în Social Media pentru E-Commerce – Alexandru Negrea (Social Smarts)
  • Google Analytics pentru E-Commerce – Eugen Potlog (UX Studio)
  • Marketing Online pentru E-Commerce de la A la Z – Raluca Radu & Robert Dumitru (MTH Digital)
  • Cum să ai un Magazin Online cu Reale Șanse de Succes – Andrei Radu (GPeC), Cosmin Dărăban (Gomag) & Bogdan Manolea (TRUSTED.ro)
  • Ghid Practic SEO pentru E-Commerce – Mihai Vînătoru, Sorin Drăghici, Liviu Taloi & Mihai Pahom (DWF)

Cursurile se desfășoară în paralel, pe tot parcursul zilei, participanții putând opta pentru un singur curs din cele 5 disponibile. Acestea se adresează nivelului Începător / Intermediar, iar prețul fiecărui curs este de 99 EUR + TVA/persoană – redus cu 50 EUR până pe 8 octombrie, prin Oferta Early Bird

Conferința GPeC & Gala Premiilor eCommerce | 2 Noiembrie

Ziua de 2 Noiembrie este dedicată Conferinței GPeC care se va desfășura în format hibrid (online și offline cu locuri limitate), dintr-o locație centrală din București ce urmează a fi anunțată foarte curând. 

Organizatorii au pus în vânzare un număr limitat de bilete cu acces fizic, potrivit reglementărilor în vigoare privind situația sanitară, precum și bilete ONLINE pentru cei care își doresc să urmărească evenimentul în aplicația de streaming GPeC. 

3 speakeri internaționali au fost deja confirmați și vor fi prezenți, în persoană, pe scena GPeC din București: 

  • Karl Gilis – unul din Top 3 Experți în Optimizarea Ratei de Conversie la nivel mondial
  • Rebecca Hugo – Senior UX Auditor la Baymard Institute, cea mai importantă companie de User Experience Reseach din Europa
  • Els Aerts – User Testing & Usability Evangelist la AGConsult, companie de User Research & Optimizarea Conversiilor din Belgia

„În foarte scurt timp urmează să anunțăm alți speakeri internaționali legendari, iar alături de aceștia vor urca pe scena GPeC SUMMIT numele sonore din peisajul autohton de E-Commerce și Marketing Online”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC. „Prin subiectele abordate și conținutul practic transmis, GPeC SUMMIT 1-2 Noiembrie este un eveniment ‘must-attend’ de către oricine activează deja în domeniu sau dorește să pornească la drum în E-Commerce”, adaugă Radu. 

Conferința GPeC din 2 Noiembrie se va încheia cu cea de a XVI-a ediție anuală a Galei Premiilor eCommerce – festivitatea de premiere a magazinelor online înscrise în Competiția GPeC 2021 și a celor mai importante companii din Comerțul Online Românesc. Gazda Festivității va fi Andi Moisescu, iar decernarea premiilor va putea fi urmărită atât de la fața locului (exclusiv pe bază de invitație), cât și online, fiind transmisă LIVE gratuit pe canalele GPeC & Pro TV.

Biletele cu acces fizic la eveniment presupun verificarea Certificatului Digital al UE privind COVID și purtarea corespunzătoare a măștii sanitare pe tot parcursul desfășurării evenimentului. 

Prețul biletelor de acces cu prezență fizică pornește de la 199 EUR + TVA/persoană și beneficiază de discount-uri semnificative prin Oferta Early Bird, valabilă până pe 8 octombrie. Fiind un număr limitat de locuri, biletele cu prezență fizică pot fi epuizate înainte de încheierea perioadei de înscrieri. 

Înscrieri cu cele mai mici prețuri până pe 8 octombrie

Indiferent de modalitatea de participare aleasă (online sau cu prezență fizică la eveniment), până pe 8 octombrie 2021, toate biletele de acces la GPeC SUMMIT beneficiază de reduceri de preț considerabile prin Oferta Early Bird

Continue Reading

#News

NewTech Academy și Banca Transilvania – Parteneriat care oferă cursanților un plan financiar avantajos: 18 rate fără dobândă

Published

on

Centrul de educație tehnologică NewTech Academy, împreună cu Banca Transilvania, oferă un plan avantajos de creditare pentru cursanții programelor de formare în domeniul educației tehnologice. Parteneriatul face posibilă plata eșalonată a cursurilor și are ca obiectiv susținerea și formarea de specialiști pentru profesii cu cerere ridicată pe piața muncii, în sectorul tech.

În întâmpinarea interesului crescut pentru o profesie în domeniul IT și, totodată, a nevoii de specialiști în această industrie, NewTech Academy și Banca Transilvania facilitează înscrierea în programe de formare esențiale pentru industria tehnologică, adaptate cerințelor actuale. Cardurile de credit STAR de la Banca Transilvania fac posibilă susținerea finanțarii cursurilor sub formă eșalonată, până la 18 rate fără dobândă. Toate programele de training NewTech Academy sunt aliniate la nevoile reale ale angajatorilor din România și din regiune, fiind concepute în cadrul unei colaborări strânse cu o comunitate de lideri din industria tehnologică.

Suntem încântați că, împreună cu Banca Transilvania, oferim o soluție modernă, facilă și avantajoasă de finanțare a studiilor, practicată pe scară largă de către universitățile prestigioase din întrega lume. Piața de IT are mare nevoie de specialiști, este un domeniu cu o creștere exponențială în ultimii ani și care oferă importante perspective profesionale și financiare. Obiectivele noastre imediate sunt ca NewTech Academy sa devină un centru de excelență, un reper în ceea ce privește standardele de educație tehnologică, și, care, totodată, în baza unei programe adaptate cerințelor actuale, să formeze adevarați profesioniști”, a declarat Lavinia Chican, Co-fondator NewTech Academy.

NewTech Academy aduce în România metodologia performantă din cadrul Wawiwa Tech Training, partenerul său global, cu o expertiză internațională în domeniu de peste 20 de ani. Structura programelor a fost dezvoltată de Wawiwa și echipa sa de profesioniști din industria tehnologiei din Israel, în conformitate cu standardele globale – și este utilizată în marile centre de instruire din Israel și din străinătate. NewTech Academy oferă programe de recalificare pentru posturi foarte solicitate în România, precum Full-Stack Developer (9 luni), Frontend Developer (6 luni) și UI / UX Designer (6 luni). Ulterior, vor fi adăugate programe suplimentare, cum ar fi cele pentru specialiști în securitate cibernetică, analiști de date și multe altele.

Concepute pentru instruire live, online sau hibrid, programele se desfășoară pe parcursul a 250-400 de ore, iar orarul cursurilor este unul flexibil. Cursanții vor avea acces și la sesiuni de mentorat, de creare a unui portofoliu profesional și de consiliere în găsirea unui loc de muncă.

Continue Reading

#News

Zitec va dezvolta abilitățile digitale ale zeci de antreprenori și freelanceri din România, Spania și Italia prin programul internațional The Circle

Published

on

Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, anunță că va coordona activitățile de dezvoltare a cunoștințelor digitale pentru zeci de echipe internaționale înscrise în programul The Circle, un program european destinat antreprenorilor și freelancerilor din România, Spania și Italia. 

The Circle este un program de dezvoltare a competențelor de afaceri, cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, ce susține 60 de participanți din România, Spania și Italia, din industrii creative și non-creative și vizează toate stadiile de dezvoltare de business – de la conceptualizare până la lansare și scalare. Fondatorii proiectului sunt 4 organizații din cele trei țări vizate de program: Zitec și Impact Hub Bucharest în România, Impact Hub Madrid în Spania și Matera Hub în Italia.

Potrivit fondatorilor proiectului, modelele actuale de business au la bază un sistem de competențe care s-a dovedit a fi lacunar în ceea ce privește capacitatea sa de inovare, reziliență și sustenabilitate într-o perioadă de turbulențe și incertitudine, precum pandemia de coronavirus. În acest sens, The Circle urmărește să dezvolte trei tipuri de abilități: antreprenoriale, digitale și de gândire creativă în business. 

Având o experiență de peste 18 ani în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală în diverse domenii, Zitec a preluat responsabilitatea de coordonare a pachetului de cunoștințe de digital wellbeing. Acesta va cuprinde ghiduri, studii de caz, povești de succes și exerciții interactive. Vor fi abordate subiecte variate, precum crearea unei strategii digitale de succes, instrumente de colaborare, tehnologii existente, NFT-uri sau marketing digital. 

Anul trecut, multe companii au conștientizat importanța digitalizării. Ne bucurăm că facem parte din acest program și că putem împărtăși din experiența și resursele noastre către comunitatea europeană de antreprenori și freelanceri, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților acestora și a digitalizării activității lor”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.

În noiembrie 2021, Zitec va coordona conținutul primului workshop online pentru dezvoltarea competențelor digitale, ce se va desfășura în trei date, cu echipe din cele trei țări: România, Italia și Spania. În aceeași perioadă vor avea loc și trei webinarii pe tema ‘entrepreneurial wellbeing’. Acestea vor fi urmate de un mix de întâlniri online și offline care se va încheia în februarie 2023.

Prima sesiune de înscrieri din vară a înregistrat peste 300 de aplicații. Cei care nu au reușit să se înscrie în prima etapă au posibilitatea să aplice în a doua rundă, deschisă până pe 3 octombrie: https://jointhecircle.eu.

Pentru participarea în cadrul proiectului The Circle – sau Crossector Impact Through Creativity, Wellbeing, and Entrepreneurship -, Zitec a obținut o co-finanțare prin intermediul programului Erasmus+ al Uniunii Europene, fondurile fiind obținute cu ajutorul propriului serviciu de ‘Consultanță în Fonduri de Inovare’. Acest serviciu oferă clienților Zitec consultanță profesională și un parteneriat pentru obținerea de finanțări destinate inovării și implementarea proiectelor aferente, introducând pe piață noi produse și procese îmbunătățite, cu o componentă digitală.

*Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.

Continue Reading

Trending