Connect with us

#StartupTalk

#StartupTalk cu Igor Prodan, CEO LiteApp: Când este cel mai bine pentru un startup să caute investiții

Published

on

Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix. 

Astăzi, Igor Prodan, cofondator și CEO al LiteApp, o aplicație mobilă de tip marketplace pentru rezervări de servicii lansată în mai 2021, în urma unei investiții de circa 250.000 de euro, din surse proprii.

În momentul de față, cu LiteApp, Igor Prodan participă la două acceleratoare, respectiv TechVentures și Commons Accel.

Pitchul perfect? Încă învață cum să-l construiască, recunoaște tânărul.

„Trebuie să reușești să pui într-un rezumat, pe înțelesul tuturor, esența întregului business. Dar, mai ales, să spui povestea în care crezi.”

Când este mai bine pentru un startup să caute investiții?

Igor Prodan: Indicat este să cauți investiții atunci când încă nu ai nevoie de ele. Există foarte multe surse la care te poți uita, atât în România, cât și în afara țării. În funcție de stadiul startup-ului, poți apela la cei 3F(family, friends & other fools), business angels, VCs sau fonduri Europene.

Și aici, regula nu este una general valabilă. În funcție de proiectul dezvoltat, pot fi necesari bani mulți încă din fază de R&D sau se poate ajunge rapid la validarea modelului de business printr-un MVP și o testare în piață. Mă feresc să dau o rețetă exactă, pentru că nu cred în vreuna anume. Sunt de părere că fiecare ar trebui să-și facă această analiză intern.

Sfaturi pe care le-ați da unui startup care caută finanțare?

Igor Prodan: Să valideze modelul de business cu piața și să-l construiască/revizuiască cu mindset-ul în care finanțarea nu este necesară;   

Indiferent de povestea pe care o spun, să lucreze permanent la îmbunătățirea indicatorilor care arată performanța business-ului pe care îl construiesc;

Să-și formeze un board de specialisți, de la care pot învăța cum să ducă lucrurile la nivelul următor.

“Ask for money, get advice. Ask for advice, get money twice”

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#People

#StartupTalk cu Mihai Căta, cofondator Synaptiq

Published

on

Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix. 

Astăzi, Mihai Căta, cofondator și COO al Synaptiq, o companie clujeană care dezvoltă tehnologii de inteligență artificială pentru soluții medicale, nominalizată în acest an în Top 10 Healthcare startups din Europa Centrală și de Est.

La câte acceleratoare ați participat până acum?

Mihai Căta: Până acum, noi am participat la cinci acceleratoare. Mai precis: InnovationLabs, RubikEdu, AdvancingAI – românești. NVidia Inception și Fit4Start – europene.

Câte finanțări ați obținut?

Mihai Căta: Am atras o primă rundă de finanțare, de tip pre-seed.

Cum construiești pitchul perfect?

Mihai Căta: Cred că pentru a construi „pitch-ul perfect” trebuie să iterezi foarte mult asupra structurii și conținutului pitch-ului, să încerci să obții cât mai mult feedback din partea VC-urilor și Angel Investorilor, pentru a înțelege perspectiva lor și amănuntele pe care ei pun mult accent. Și, totodată, să incluzi aceste detalii în pitch deck.

Când este mai bine pentru un startup să caute investiții?

Mihai Căta: Consider că este bine ca startup-ul să aibă măcar un Minimum Viable Product, care să îi ofere credibilitate, înainte de a-i aborda pe investitori.

În cazul startup-urilor, cea mai frecventă modalitate de a strânge investiții este prin Angel Investors sau VC Funds, dar o oportunitate bună o reprezintă și fondurile/granturile europene.

Pentru Angel Investors/VC funds, cea mai bună metodă este să îi contacteze direct (de exemplu telefonic, sau pe email) și să le trimită Pitch Deck-ul, iar dacă aceștia vor fi interesați vor reveni cu siguranță. În cazul fondurilor și granturilor europene, există diverse moduri de a aplica, individual sau printr-o firmă de consultanță.

Există Angel Investors/VCs care investesc early-stage, cand produsul nu este încă lansat pe piață, dar și care investesc doar în firme mai mature, care au deja client și vor să se extindă. Depinde mult de necesitatea fiecărui startup, de stadiul în care se află, de verticala în care operează și de momentul în care au nevoie să „raise money”.

Trei sfaturi pe care le-ați da unui startup care caută finanțare?

Mihai Căta:

1) Să aibă o echipă cu background-uri variate.

2) Să încerce să abordeze investitori care au experiență în domeniul lor de activitate. De exemplu, dacă au un startup în domeniul medical, ar fi bine să vorbească cu investitori în acest domeniu, șansele fiind foarte mici să obțină o investiție de la cineva care investește, să zicem, în startup-uri FinTech.

3) Să aibă (preferabil) experiență în domeniul în care startup-ul activează (le va conferi multă credibilitate)

Continue Reading

#People

#StartupTalk cu Raluca Bacinschi-Stratulat, CEO iziBAC

Published

on

Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix. 

Astăzi, Raluca Bacinschi-Stratulat, fondator iziBAC și CEO.

Raluca Bacinschi-Stratulat este profesor și arhitect, cu peste nouă ani de experiență în lucrul cu elevi de toate vârstele. De-a lungul timpului, ea a studiat pe larg antreprenoriatul în educație, psihopedagogie și științele educației. Mărturisește că a învățat din modele educaționale alternative și de mare succes pentru a construi un nou model care să fie deschis inovației tehnologice, concentrându-se pe angajamentul spontan și pe dorința naturală de creștere a individului și mai puțin pe constrângere și structuri ierarhice rigide tradiționale. Astfel, Raluca a creat o aplicație mobilă disponibilă pe orice telefon numită iziBAC care ajută peste 67.000 de elevi de liceu să învețe într-un mod ușor și distractiv pentru examenul de bacalaureat.

La câte acceleratoare ați participat până acum?

Raluca Bacinschi-Stratulat: La șase, însă până acum două dintre ele ne-au ajutat să accelerăm la un nivel superior. Este recomandat să încerci mai multe experiențe similare, până când reușești să înțelegi și cum să te bucuri de potențialul unui accelerator. Și participarea la un accelerator este un proces de învățare în sine pentru a ști cum să îl materializezi cât mai mult în afacerea ta. De asemenea, fiecare accelerator are un avantaj principal pe care îl oferă.

De exemplu, unele oferă networking la nivel de VC sau BA, altele oferă experți cu anumite cunoștințe necesare unui antreprenor care vrea să se extindă, altele oferă o comunitate de suport etc. Bineînțeles că toate încearcă să ofere în mod echilibrat cât mai multe oportunități, însă inevitabil vor fi experți în unul dintre criterii mai mult decât în altele. Și este esențial să decizi în ce accelerator intri în funcție de această prioritizare a nevoilor tale și a ofertei fiecărui accelerator.

Câte finanțări ați obținut?

Raluca Bacinschi-Stratulat: Una, prin intermediul Seedblink, de tip equity crowdfunding, la începutul acestui an.

Cum construiești pitchul perfect?

Raluca Bacinschi-Stratulat: În primul rând renunțând la presiunea de a livra un pitch perfect. Din punctul meu de vedere, pitch-ul perfect nu există. Doar un pitch în permanentă îmbunătățire. Deci primul lucru de care ai nevoie este răbdarea și perseverența. Îl vei livra de sute de ori, în zeci de situații diferite, către mulți oameni diferiți.

Fiecare situație îți va oferi lecții din care poți să înveți. Așadar un al doilea lucru esențial pentru pitch este să te menții deschis la feedback și să încerci să te adaptezi cât mai mult. De asemenea, ingredientul secret pe care cred că un pitch bun îl are este pasiunea celei sau celui care îl prezintă, deoarece ea va ajunge în subconștientul publicului, subconștient cu care vor lua decizia dacă da sau ba.

Ca să recapitulez: perseverență, flexibilitate, pasiune.

Când este mai bine pentru un startup să caute investiții?

Raluca Bacinschi-Stratulat: Începutul îl recomand după ce au primit un feedback de la potențialii clienți, chiar dacă nu au construit încă un MVP. Veți învăța multe din fiecare întâlnire cu un VC sau BA. Însă de la început și până la atragerea efectivă a unei investiții e un întreg proces care se va concretiza când au început monetizarea, deoarece asta presupune un prim feedback real de la public. Pentru noi a funcționat foarte bine equity crowdfunding, pe care îl recomand mai ales întreprinderilor cu misiune socială.

Trei sfaturi pe care le-ați da unui startup care caută finanțare?

Raluca Bacinschi-Stratulat: Aș reitera sfaturile de la pitch. La care aș mai adăuga curajul de a face față refuzului.

De asemenea, vă sfătuiesc să găsiți investitori pasionați de domeniul în care activați, deoarece ei vă pot deschide multe uși în cadrul lui.

Fotograf: Andrei Zafiu

Continue Reading

#People

#StrartupTalk cu Mihai Năstase, CEO Cargo Buddy: Cel mai bun sfat pe care l-ar da unui startup care caută finanțare

Published

on

Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix. 

Astăzi, Mihai Năstase, CEO-ul aplicației de transport marfă Cargo Buddy.

LeadersTalk: Care sunt cele mai bune surse de finantare pentru un start-up?

Mihai Năstase: Cele mai bune surse de finanțare sunt cele de care dispune un antreprenor. Știm cu toții poveștile „de succes” ale antreprenorilor care au început fie cu bani de la părinți, fie cu un împrumut de la un prieten, fie de la bancă.

În momentul de față, antreprenoriatul se dezvoltă din ce în ce mai mult in România, ceea ce înseamnă că există și alte surse de finanțare: fonduri europene, angel investors, acceleratoare, etc.

LeadersTalk: Ați participat la acceleratoare?

Mihai Năstase: Suntem într-un program (accelerator) în momentul de față, însă traiectoria Cargo Buddy este un pic diferită față de procedura standard al unui accelerator, deoarece businessul a fost dezvoltat până acum cu resurse interne și ideea a fost validată.

LeadersTalk: Câte finanțări ați obținut până acum?

Mihai Năstase: Suntem în plin proces de atragere a unei prime investiții. Avem discuții atât cu fonduri de investiții cât și cu platforme de crowdfunding.

LeadersTalk: Cum construiești pitch-ul perfect?

Mihai Năstase: Cu foarte multă muncă. Totuși, nu știu dacă există pitch perfect. Pitch-ul Cargo Buddy este unul care conține atât ideea de la care a plecat businessul cât și cifrele pe care le-am obținut până acum și modul în care putem să ajungem la obictivele propuse.

LeadersTalk: Când este mai bine pentru un startup să caute investiții? Unde? Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze? De la cât timp după lansarea pe piață? Cum comentați?

Mihai Năstase: Când? Oricând, dacă este să dau un raspuns scurt și cuprinzător. În funcție de tipul de investiție, un startup își calibrează și momentul în care va face acest pas.

În ceea ce privește pașii pe care trebuie să îi urmeze un startup, consider că cea mai bună opțiune este de a se înscrie în diferite incubatoare (pentru că sunt în România astfel de proiecte) și acolo primește tot suportul și informațiile de care are nevoie.

De principiu, cu cât suma de bani este mai mare, cu atât investitorii au nevoie de mai multă siguranță din partea businessului și, de aceea, este necesar să fii în etapa în care businessul are clienți/încasări, etc.

LeadersTalk: Un sfat pentru un startup care caută finanțare?

Mihai Năstase: Startup-ul este de fapt antreprenorul. Astfel, sfatul meu pentru acesta este de a nu renunța niciodată la ceea ce iubește și îi place să facă. Mai devreme sau mai târziu, va găsi o soluție.

Continue Reading

Trending