Connect with us

#Pathfinders

Cum a reușit un medic cardiolog să construiască un business ajuns astăzi la 12 milioane de euro

Published

on

Se ia un tânăr din Haifa, Israel, care visează să studieze medicina și se aduce în România la începutul anilor 2000. Odată ajuns rezident, el inventează un model de business pe o nișă neexploatată suficient, care 14 ani mai târziu îi aduce afaceri de 12 milioane de euro.

„Totul a început cu un cabinet de consultații, de 12 mp, în 2007-2008. Eram medic rezident atunci și am reușit să aduc acolo mai multe cadre medicale care să acorde consultații. În mai puțin de doi ani am putut să consultăm foarte mulți pacienți, dar mă întrebam mereu ce lipsește, ce pot să fac mai mult în cardiologie”, își amintește astăzi, neobosit, dr. Oren Iancovici, fondatorul Centrelor de Excelență ARES, o afacere care în 2021 a ajuns la o cotă de piață de circa 12% din totalul intervențiilor realizate în sistem public și privat. Raportat la privat, cota de piață este de 40%.

În 2006, cardiologia intervențională primise un boost imens, adaugă antreprenorul, atunci când au apărut studii despre angioplastia cu stent, care arătau că stenturile sunt sigure și nu au risc de restenoză sau de tromboze. „În 2008-2009 începuse să ajungă acest tip de cardiologie și în România și decizia a fost să facem o sală de angiografie. Am învățat ce înseamnă o sală de angiografie, am învățat că trebuie să fim într-un spital, să avem pregătire etc”, explică  dr. Oren Iancovici pentru LeadersTalk.ro.

Ca antreprenor, nu a avut niciun model, iar ARES a fost o afacere „inventată” 100%, după cum mărturisește cardiologul. „Din punct de vedere medical, la începutul carierei mele am fost inspirat de dr. Serban Bălănescu, cel care m-a învățat să ascult, să înțeleg și să tratez altfel pacientul”, mai spune el.

Din Israel în România, pentru a vindeca inimile românilor

Primul angiograf pe care Oren Iancovici și echipa sa au reușit să-l cumpere cu ajutorul unei firme din Israel era la mâna a doua. L-au instalat într-un spital de bariatrie care avea nevoie de departament de cardiologie, iar ei s-au ocupat de tot ce a ținut de această disciplină. Astfel, spune că a descoperit un model de business de succes, căruia i-a rămas fidel. În iunie 2011 au avut prima procedură, după ce au așteptat timp de un an de zile să obțină autorizațiile necesare.

„Când am pornit această afacere voiam să am o modalitate de a-mi câștiga traiul. Și lucrurile au crescut organic, pentru că am ales foarte bine nișa. Era și este foarte multă nevoie de cardiologie intervențională în România. În 2009-2010 nu se rezolvau intervențional nici infarcte în București. Sistemul funcționează deficitar și noi suplinim acest deficit. Gândul care m-a însoțit pe parcurs a fost că pot mereu să fac mai mult. Diagnosticul pentru boala cardiacă ischemică a scăzut acum, la vârste foarte tinere, 30-35 de ani. Noi putem să prelungim viața pacienților. Ei revin și revin”, mai zice dr. Oren Iancovici.

Astăzi, centrele ARES operează în interiorul mai multor spitale – iar Oren Iancovici face ce știe cel mai bine: cardiologie și radiologie intervențională. În prezent, businessul numără nouă săli de angiografie, în cinci orașe din România, inclusiv un spital propriu de cardiologie la Cluj-Napoca. În 2021, una dintre cele mai importante investiții a fost achiziționarea unui echipament în valoare de 600.000 euro pentru una dintre sălile de angiografie din București.

„Pentru 2022 primează extinderea – în sistemul public sau privat. Asta pentru că suntem deschiși să oferim servicii de cardiologie intervențională high-end pentru oricine dorește. Planurile sunt să ne extindem în alte spitale, în orașele în care este nevoie de laboratoare de angiografie”, mai menționează dr. Oren Iancovici.

„În România nu există o școală de afaceri, de antreprenoriat”

Cu zero experiență în antreprenoriat, dr. Oren Iancovici a început un business într-o Românie în care a învățat „din mers” cum să facă afaceri.

„În România nu există o școală de afaceri, de antreprenoriat. Sistemul de învățământ nu-ți dă nicio unealtă, nici bani, programe sau granturi să deschizi o afacere. Ca să fii antreprenor trebuie să ai curaj mai întâi. Nu ai de unde să știi dacă ești bun, dacă ideea ta va prinde. Trebuie să începi. Investești și vezi dacă iese. Ulterior vei vedea dacă ai fler să găsești oameni, să-i înveți cum vezi tu lucrurile și ce-ți dorești să obții. Abilitățile acestea de leadership le descoperi pe parcurs. În anii de început, antreprenoriatul te formează”, susține medicul.

El consideră că în orice școală de antreprenoriat ar trebui să fie predate două lucruri importante:

  1. Clientul este șeful: „El ne conduce. Cel care vine și plătește pentru un serviciu sau un produs ne conduce”.
  2. O afacere sănătoasă este cea care e la zero cu veniturile și cheltuielile: „Trebuie să faci totul posibil ca să nu pierzi bani, nu ca să-i câștigi; când ai o afacere sănătoasă care nu pierde bani, poți să o dezvolți – și atunci vine și profitul”.

Chestionar de leadership cu dr. Oren Iancovici

  • Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în pandemie?

Oren Iancovici: No panic! Mai ales în domeniul medical, dar se aplică și la modul general, în tot domeniul serviciilor. În domeniul medical, dacă nu intri în panică și te adaptezi la nevoile pacienților care sunt de obicei aceleași, dar se schimbă modul de a comunica, de a ajunge la ei, vei avea câștig de cauză. Oamenii au nevoie să mănânce, să bea, au nevoie de un xerox, de o vulcanizare, au nevoie să meargă la doctor. Așa că… nu te panica.

  • Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, a fi un lider bun?

Oren Iancovici: Învață întâi să asculți. Ascultând un om, îl faci să se simtă important, validat. Chiar dacă îi oferi o soluție diferită, va fi mulțumit că l-ai ascultat. Și e posibil să aibă o idee bună. Sau să îți dezvăluie o problemă serioasă.

  • Care sunt valorile care vă guvernează afacerea?

Oren Iancovici: Noi credem că există soluție pentru orice situație. Nu spunem niciodată „nu”. Căutăm mereu, până găsim, o soluție potrivită pentru pacienții noștri. Așa am reușit să avem 15 premiere medicale naționale. Și orice medic care intră în echipa ARES învață să împărtășească această filozofie.

  • Cine v-a inspirat cel mai mult – și în ce sens – ca să fiți liderul care sunteți astăzi?

Oren Iancovici: Ca antreprenor, nu am avut modele. ARES a fost o afacere „inventată”, nu existau modele din care să mă inspir. Din punct de vedere medical, la începutul carierei mele am fost inspirat de dr. Serban Bălănescu, cel care m-a învățat să ascult, să înțeleg și să tratez altfel pacientul.

  • Care este procesul dumneavoastră de luare a deciziilor?

Oren Iancovici: Am mers întotdeauna mai degrabă pe instinct, pe flerul meu. Instinctul primar e să ai seara ce să mănânci acasă. Am pariat și de cele mai multe ori am câștigat.

  • Ce ați fi vrut să știți la începutul aventurii în business și v-ar fi fost de mare folos?

Oren Iancovici: Sunt multe lucruri pe care dacă le știi de la început, te descurajezi și te pot îndepărta de afacere. Cel mai bun lucru este să începi. Și să cunoști foarte bine legislația – pentru că de acolo apar multe piedici.

  • Cu ce problemă vă confruntați acum și ce soluții luați în calcul?

Oren Iancovici: La noi, cuvântul „problemă” nu există în nicio frază, în nicio discuție. Așa înveți oamenii să gândească pozitiv și să găsească soluții.

De peste 10 ani, Constantin Pescaru scrie despre business și economie. Cel mai mult îi place să descopere poveștile antreprenoriale. Fire curioasă, Constantin este interesat de modul în care antreprenorii de succes iau decizii, acționează, în care își dezvoltă și mențin relația cu echipele pe care le au. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială și de leadership.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#BooksTalk

Ce citește Alexandru Radu, Head of Business Growth al Arggo

Published

on

Alexandru Radu este Head of Business Growth la Arggo, una din cele mai active companii românești în domeniul digitalizării proceselor de afaceri. Arggo propune un model “time-as-a-service” prin intermediul platformei timeqode.com pentru a ajuta companiile să recâștige timpul pierdut cu activități repetitive și să îl reinvestească mai eficient.

„Pentru că digitalizarea ne împinge permanent în direcția adaptării și a eficientizării timpului, personal prefer să ascult varianta audiobook a cărților preferate. În acest fel toți timpii morți petrecuți în trafic, la cumpărături sau la alergarea de dimineață se transformă în călătorii plăcute în universul autorilor preferați, dispărând și tipica scuză că nu am avut timp să citesc”, mărturisește Alexandru Radu.

Start with Why de Simon Sinek

Alexandru Radu: De ce unele persoane sau companii au mai mult succes decât altele?

De obicei atunci când încercăm să creăm un nou concept, un produs, o idee de business, sau chiar o companie, pornim la drum cu întrebarea “Ce?” – ce am vrea să producem sau să vindem sau să comunicăm? Uneori ajungem să ne punem și problema “Cum?” vom face acest lucru, însă din păcate de prea puține ori ajungem sa ne gândim și “De ce?”. Simon Sinek ne arată cum liderii de succes inversează drumul clasic și pornesc întodeauna de la întrebarea “De Ce?”. De la Steve Jobs, fondatorul Apple, cel care a reușit să revoluționeze o întreagă industrie prin conceptele inovative propuse, la frații Wright, care au efectuat primul zbor controlat din lume în anul 1903 și până la Martin Luther King, liderul luptei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA, cu toții au avut un lucru în comun: au început cu “De ce?”. Prin acest mod de gândire și comunicare, adevarații lideri reușesc să  reunească echipe motivate, comunităti implicate sau clienți fideli în jurul unei idei, unui scop comun bine definit.

Studiile arată că peste 80% din persoane sunt nemulțumite cu slujba lor, pe care o găsesc plictisitoare sau monotonă. Simon ne povestește însă pilda pietrarului care lucreaza din greu și foarte monoton la un zid, dar este foarte fericit pentru că știe că își aduce contribuția la construcția unei “Catedrale”, un proiect, un scop superior, un răspuns la întrebarea “De ce?” care depășește simpla lui condiție și care îl motivează.

The 7 Habits of Higly Effective People de Stephen R. Covey

Alexandru Radu: Cartea scrisă de Stephen R. Covey este o încununare a cărților de dezvoltare personală care ascunde în spatele unor deprinderi o întreagă filozofie de viață atât din perspectivă personală cât și profesională. Indiferent de domeniul în care activăm, ajungem la un moment în viață în care căutăm structură, ordine și eficiență.

Primele 3 deprinderi se referă la victoria personală, la controlul propriei vieți, esența evoluției caracterului, și permit trecerea de la o atitudine de dependență la una de independență. Învățăm cum să fim proactivi, să luăm inițiativa și să ne asumăm responsabilități. Cum să aplicăm principii de leadership personal, pornind în viață cu înțelegerea clară a destinației și cum să ne definim propria declarație de misiune personală, un alt mod de reprezentare a conceptelor prezentate in cartea “Start with Why” amintită mai sus. Sau cum să și ducem la bun sfârșit principiile definite anterior printr-un management personal de calitate, punând prioritățile pe primul loc.

Dupa cucerirea propriei independențe oferite de primele 3 principii, se creează baza pentru următoarele 3 deprinderi care se referă la victoria publică: munca în echipă, cooperarea și comunicarea. Pentru ca ultima deprindere să se refere la reînnoire, la evoluția continuă care creează spirala creșterii personale permanente.

Cartea poate reprezenta un ghid de viață pentru toate categoriile de cititori.

21 Lessons for the 21st Century de Yuval Noah Harari

Alexandru Radu: Faimoasa trilogie a lui Yuval Noah Harari este o lecție de istorie și filozofie care ne poartă în trecut – Sapiens, prezent – 21 Lessons for the 21st Century, și viitor – Homo Deus. Am ales-o pe cea care studiază prezentul și viitorul apropiat sub forma a 21 de subiecte fierbinți pentru umanitate pentru care autorul se lanseazâ în propriul stil în presupuneri, predicții și analize filozofice. Harari pornește de la subiecte de interes general precum munca, liberatatea, religia, războiul sau educația pe care le analizează în detaliu și oferă posibile perspective ale viitorului apropiat, uneori doar filozofice, alteori de-a dreptul distopice.

O analiză foarte interesantă în contextul eficientizării și digitalizării este cea din capitolul referitor la muncă și la modul în care piața muncii ar putea arăta în următorii 30 de ani, odată cu evoluțiile din domenii precum inteligență artificială, robotică sau biotehnologie. Discuția porneste de la frica unei părți a populației conform căreia în cateva zeci de ani miliarde de oameni ar putea deveni redundanți din punct de vedere economic, fiind înlocuiți de roboți sau de automatizare.

În repetate rânduri revoluțiile industriale au dovedit că fiecare pas al automatizării a eliberat oamenii de activități dificile însă le-a deschis noi orizonturi pentru folosirea abilităților lor. Cu toate acestea rămâne permanentă întrebarea dacă dintr-o societate în care oamenii erau exploatați pentru munca lor nu vom ajunge în viitorul apropiat într-un scenariu în care irelevanța să fie mai înspăimântătoare decât exploatarea. Vă las însă să descoperiți răspunsurile în compania lui Harari și a exemplelor sale superbe.

AFLĂ CE CITEȘTE DIANA CIOBĂNETE, COFONDATOR COMMONS ACCEL

AFLĂ CE CITEȘTE CORINA DIACONU, MANAGING DIRECTOR ABC HUMAN CAPITAL

AFLĂ CE CITEȘTE CORNELIU BODEA, CEO ADREM

AFLĂ CE CITEȘTE RAUL ȚĂRNARU, FONDATOR NOVARION

AFLĂ CE CITEȘTE ALEXANDRU BOGDAN, CEO ROCA X

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTI MOVILĂ, EASTERN EUROPE GENERAL MANAGER & EMEA SVP LA VTEX

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN NICOARĂ, CEO BRIGHT SPACES

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI BLAJ, COFONDATOR ATTA SYSTEMS

AFLĂ CE CITEȘTE LUCA MATEESCU, GENERAL MANAGER LIME

AFLĂ CE CITEȘTE MIKE PARSONS, CEO QUALITANCE

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN ENACHE, CEO OMNIPERFORM

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN FLOREA, CEO CONNECTIONS

AFLĂ CE CITEȘTE GABRIEL PAVEL, DIRECTOR REGIONAL FUJITSU

AFLĂ CE CITEȘTE RALUCA JIANU, MANAGING PARTNER EPIC VISITS

AFLĂ CE CITEȘTE CARMEN DUMITRU, MANAGER GENERAL ACVATIC BEBE CLUB

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GURAN, CEO GURAN CONSULTING GLOBAL

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN DECA, COFONDATOR DECALEX

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN BODOMOIU, DIRECTOR GENERAL WIZROM SOFTWARE

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GHIȚĂ, COFONDATOR SYPHER

AFLĂ CE CITEȘTE NICOLETA SCARLAT, EISBERG ROMANIA

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI URSACHI, COFONDATOR STAILER

AFLĂ CE CITEȘTE SORIN NICOLAU, CEO-UL CLINICILE OANA NICOLAU

AFLĂ CE CITEȘTE IONUȚ PĂTRĂHĂU, COFONDATOR SEEDBLINK

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN BADEA, CEO-UL EJOBS

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN NICOLA, CEO-UL INVESTPOINT

AFLĂ CE CITEȘTE FLORIN GHEORGHE, CEO-UL THETA FURNITURE & MORE

Continue Reading

#MoviesTalk

Ce filme apărute în 2021 îți recomandă Coiotu’ de la Trooper

Published

on

Se știe că una dintre marile bucurii ale lui Coiotu’ (Alin Dincă), cofondatorul Trooper, trupă rock autohtonă, apărută acum 26 ani în Târgoviște, este de a merge la cinematograf.

Dacă înainte, el obișnuia să își petreacă parte din timpul liber, săptămânal, la cinema, să urmărească „de la filmele mainstream, bune de văzut pe ecrane mari, până la cele de artă, din cinemtatografele mici,” în 2021, pe fondul pandemiei de Covid 19, Coiotu’ și-a urmărit peliculele pe platformele de streaming.

Ce filme recomandă Coiotu’

The power of the dog

Coiotu’: Primul ­– și cel mai impresionant pentru mine – este „The power of the dog”, „În ghearele câinilor” tradus la noi. O capodoperă.

Am fost forțat să îl văd și bine mi s-a făcut, căci altfel aș fi ratat o poveste care mi s-a întipărit pentru totdeauna în suflet. Este regizat de Jane Campion, după un roman scris în anii 1960, iar toți actorii sunt extraordinari. Chiar mi-au rămas în minte până și gesturi sau priviri ale lor. Cinematografia, imaginile, felul în care se mișcă, narațiunea, totul este rafinat perfect.

De Benedict Cumberbatch nu am ce să spun, fiind cunoscut drept un talent indiscutabil. M-am bucurat să îi văd iar jucând împreună pe Kirsten Dunst și Jesse Plemons, pe care îi știam deja drept un cuplu excelent dintr-un serial mai vechi foarte bun, Fargo; însă Kodi Smit-McPhee, tânărul pe care poate îl știți din filmul acela destul de interesant, Alpha, a fost cea mai plăcută surpriză pentru mine.

Dune

Coiotu’: „Dune”ocupă un loc special în clasamentul personal nu doar pentru maiestuozitate și efectele speciale grandioase, ci și pentru că în copilărie cărțile acestea erau preferatele mele.

Un film care te trage cu totul în el, nemaipomenit de văzut pe ecran mare, de cinematograf. Abia aștept continuarea.

Free Guy

Coiotu’: Un film haios și lejer, dar care are totuși și o temă mai profundă la bază, este „Free Guy”. Se trage din filme precum „The Truman Show” și „The Matrix”, dar pune conceptul în aplicare într-un mod care să le vorbească mai bine oamenilor de acum. Este fun, fără să aibă pretenția că ar putea lua Cannes-ul 😊.

BONUS

Coiotu’: Alte filme, tematice sau doar cumva potrivite de văzut iarna, care pe mine m-au mișcat într-un fel sau altul și pe care le recomand sunt: „It’s a Wonderful Life”, „Miracle On 34th Street” (la varianta veche, din anii 1940, mă refer), „The Shop Around The Corner”, „The Apartment” (încă un film pe care l-am văzut certat că nu voiam, dar care e chiar minunat), „Citizen Kane”, care n-o fi cel mai bun film din lume, așa cum s-a spus, dar e oricum pe lista obligatorie, „Edward Scissorhands”.

Legenda spune și că dacă nu vezi în fiecare an, până în Revelion, Home Alone-urile și Die Hard-urile, o să ai ghinion tot anul următor, așa că eu zic să nu riscăm!

Continue Reading

#BooksTalk

Ce citește Diana Ciobănete, cofondator Commons Accel și Startup Raisers

Published

on

LeadersTalk își continuă seria de articole #BooksTalk, rubrică în cadrul căreia vă prezentăm preferințele în materie de cărți de business ale unor oameni cheie din peisajul de afaceri autohton, cu Diana Ciobănete.

La cei 26 de ani ai săi, Diana Ciobănete este cofondator și Director al Commons Accel, unul dintre cele mai cunoscute acceleratoare din Romania si cofondator Startup Raisers, o agenție de consultanță pentru startup-uri.

Lean Startup de Eric Ries

Diana Ciobănete: Cred cu tărie că orice antreprenor la început de drum trebuie să citească Lean Startup de Eric Ries. Este o carte care te poate pune pe drumul cel bun încă de la început și prezintă concepte ce se aplică foarte frecvent în lumea antreprenoriatului.

Pe lângă experiența practică, Lean Startup este una din cărțile din care eu am învățat cum să ajut startup-urile să se dezvolte.

Sell Like Crazy de Sabri Suby

Diana Ciobănete: Sell Like Crazy de Sabri Suby este o carte care te învață cum să îți vinzi produsul cel mai bine folosind concepte de acum 100 de ani, adaptate pe parcursul anilor până în zilele noastre. Pot spune că această carte mi-a oferit uneltele necesare să aplic strategii de succes în businessul meu, dar și în al startupurilor cu care lucrez.

Cum să construiești o aplicație de un miliard de dolari de George Berkowski

Diana Ciobănete: În zilele noastre aplicațiile Tech sunt cele mai căutate de investitori, iar în ajutorul antreprenorilor a venit George Berkowski cu Cum sa construiești o aplicație de un miliard de dolari.

Această carte este scrisă din experiența unui antreprenor care a reușit să creeze o aplicație de un miliard de dolari, dar și exemple ale unor provocări cu care s-au confruntat mari aplicații de succes, cum ar fi Instagram, Waze, WhatsApp sau Snapchat.

Susține proiectele LeadersTalk.ro

Susține și tu dezvoltarea și continuitatea proiectelor LeadersTalk.ro. 

LeadersTalk este o publicație reprezentativă pentru mediul de business. 

Aici, sunt prezentate poveștile unor antreprenori locali și internaționali, cu afaceri aflate în diferite faze de dezvoltare, atât startupuri cât și companii mature, bine ancorate în realitate. 

Interviurile realizate pornesc de la o nevoie acută de informație care se manifestă în mediul de afaceri autohton.

Pentru sponsorizarea rubricilor și parteneriate, vă rugăm să ne scrieți pe adresa: marketing@leaderstalk.ro


Vă susțin cu
Vă susțin cu
Vă susțin cu
Thank you very much !

AFLĂ CE CITEȘTE CORINA DIACONU, MANAGING DIRECTOR ABC HUMAN CAPITAL

AFLĂ CE CITEȘTE CORNELIU BODEA, CEO ADREM

AFLĂ CE CITEȘTE RAUL ȚĂRNARU, FONDATOR NOVARION

AFLĂ CE CITEȘTE ALEXANDRU BOGDAN, CEO ROCA X

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTI MOVILĂ, EASTERN EUROPE GENERAL MANAGER & EMEA SVP LA VTEX

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN NICOARĂ, CEO BRIGHT SPACES

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI BLAJ, COFONDATOR ATTA SYSTEMS

AFLĂ CE CITEȘTE LUCA MATEESCU, GENERAL MANAGER LIME

AFLĂ CE CITEȘTE MIKE PARSONS, CEO QUALITANCE

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN ENACHE, CEO OMNIPERFORM

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN FLOREA, CEO CONNECTIONS

AFLĂ CE CITEȘTE GABRIEL PAVEL, DIRECTOR REGIONAL FUJITSU

AFLĂ CE CITEȘTE RALUCA JIANU, MANAGING PARTNER EPIC VISITS

AFLĂ CE CITEȘTE CARMEN DUMITRU, MANAGER GENERAL ACVATIC BEBE CLUB

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GURAN, CEO GURAN CONSULTING GLOBAL

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN DECA, COFONDATOR DECALEX

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN BODOMOIU, DIRECTOR GENERAL WIZROM SOFTWARE

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GHIȚĂ, COFONDATOR SYPHER

AFLĂ CE CITEȘTE NICOLETA SCARLAT, EISBERG ROMANIA

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI URSACHI, COFONDATOR STAILER

AFLĂ CE CITEȘTE SORIN NICOLAU, CEO-UL CLINICILE OANA NICOLAU

AFLĂ CE CITEȘTE IONUȚ PĂTRĂHĂU, COFONDATOR SEEDBLINK

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN BADEA, CEO-UL EJOBS

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN NICOLA, CEO-UL INVESTPOINT

AFLĂ CE CITEȘTE FLORIN GHEORGHE, CEO-UL THETA FURNITURE & MORE

Continue Reading

Trending