Connect with us

#IT Revolution

44 de echipe se alătură programului de pre-accelerare Innovation Labs 2022 în București, Iași și Sibiu

Published

on

În urma celor trei Hackathoane desfășurate simultan weekend-ul trecut în București, Iași și Sibiu, 44 de tinere echipe de start-up-uri tehnice se alătură celor 25 de echipe deja calificate după Hackathoanele din 12-13 martie din Cluj-Napoca și Timișoara. Împreună, vor participa în programul de mentorat Innovation Labs, care se va desfășura pe parcursul următoarelor 5 luni.

Hackathoanele reprezintă etapa de selecție a acceleratorului Innovation Labs, pentru programul de mentorat de cinci luni, coordonat de către Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis, EduHub și Cowork Timișoara cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, UiPath, Microsoft, AROBS Transilvania Software, Atos, Carrefour România, Orange, VTEX, Elrond, având Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Implementarea la nivel local a Innovation Labs este susținută, totodată, de partenerii locali ai programului:

  • Adobe, Keysight Technologies, NXP, Fitbit, BearingPoint, Eximprod Grup, Deloitte România, Ortec, PSS Prosoft Solutions, PentestTools, Simple Capital Labs, Bware Labs, Knosis.ai, BRD Mindcraft în București,
  • Electrolux România, în calitate de partener local principal în Cluj-Napoca, iar Linnify și Wolfpack Digital, în calitate de parteneri tehnologici,
  • Sevio Solutions în Iași,
  • Amazon, Growceanu și Viva Facilities în Timișoara.

În cele cinci centre, programul este susținut academic de 17 universități de top din România:

  • în București: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea Transilvania din Brașov, 
  • în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 
  • în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,
  • în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
  • în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea.

Cele trei Hackathoane din București, Iași și Sibiu au adunat un număr de 156 de echipe, formate din tineri cu proiecte curajoase, care își propun să aibă un impact pozitiv asupra mai multor sectoare de business prin soluțiile lor tehnologice.

Start-up-urile prezente s-au aliniat cu una dintre cele zece verticale de afaceri ale programului: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Commerce,  Digital Health, Lifestyle, Retail, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability. Echipele s-au încadrat la una dintre cele trei categorii, în funcție de experiența membrilor lor: echipe formate exclusiv din studenți, echipe spin-off din proiecte de cercetare din mediul universitar și echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență.

În baza opțiunilor juriului și a publicului participant, echipele cu cel mai mare potențial au intrat în etapa de dezvoltare și mentorat rapid din cadrul Hackathon-ului. Pe parcursul zilei de sâmbătă și a nopții ce a urmat, un total de 64 de echipe de tineri selectate au lucrat la perfecționarea unui prototip cât mai convingător al ideii lor inițiale, sub îndrumarea mentorilor și a membrilor juriului din cadrul Hackathon-ului.

Duminică, 20 martie, echipele au expus o versiune îmbunătățită a produsului și a strategiei lor de business în fața juriului și a publicului, printr-o prezentare ce a inclus o demonstrație tehnică și un elevator pitch de 2 minute. Juriul a selectat cele mai performante și promițătoare 44 de echipe, care au intrat astfel în programul de dezvoltare și mentorat de 5 luni: 29 de echipe în București, 7 echipe în Iași și 8 echipe în Sibiu. Echipele calificate încep de astăzi o experiență intensă de interacțiuni săptămânale cu mentorii, utilizatorii și potențialii investitori, pătrunzând treptat în lumea inovării digitale și a antreprenoriatului tehnic. 

Alături de echipele participante în hackathon, sâmbătă, s-au găsit și numeroși membri ai comunității Innovation Labs, actori marcanți ai ecosistemului antreprenorial inovativ din România. Unii dintre ei au acceptat și invitația lui Andrei Pitiș, Vladimir Oane și Răzvan Rughiniș pentru a participa la o serie maraton de interviuri – Innovation Labs Backstage Talks, conferință de inovare. Printre cei care au răspuns provocării și au împărtășit viziunea proprie sau au dat sfaturi echipelor participante s-au numărat reprezentanți ai instituțiilor publice și rectorii unora dintre marile universitățile bucureștene (Mihnea Costoiu, Marian Preda, Răzvan Teodorescu, Liviu Lucaci), precum și manageri, dezvoltatori și ingineri din partea susținătorilor corporate ai programului, atât naționali, cât și locali.

Printre inovațiile propuse de tinerele echipe din Hackathoanele Innovation Labs din cele cinci centre ale programului

BRD – Groupe Société Générale, susținător, cu precădere, al proiectelor care vizează sustenabilitatea, în această ediție de Innovation Labs, a remarcat potențialul de business și educațional al strat-up-ului PET-recycling device for 3D printers, care propune introducerea în școli a unui sistem pentru reciclarea sticlelor de plastic și transformarea acestora în filament 3D.

Atos a remarcat în Hackathoanele Innovation Labs mai multe proiecte cu potențial: MutableSecurity, careadresează nu numai probleme de securitate cibernetică, ci și automatizarea unor sarcini repetitive; interactive6 – platforma educațională pentru programare de cod; ANPI app – soluție de monitorizare a vârstnicilor; BookMe – basme terapeutice personalizate pentru copii.

Reprezentanții VTEX, parteneri ai evenimentului și susținători ai verticalei de Digital Commerce, au remarcat mai multe tinere start-up-uri din postura de jurați și mentori. Swapper, marketplace-ul C2C pentru cupoane, și Optima, aplicația de dynamic pricing și recomandări bazate pe inteligență artificială, au fost două dintre proiectele care le-au atras atenția. La fel au facut și echipele din alte verticale, precum SustenCity, echipa timișoreană preocupată de problema energiei solare.

Alte 5 echipe s-au alăturat programului în acest week-end în categoria University Spin-off – secțiune din program susținută de Orange, care oferă echipelor bazate pe rezultate de cercetare susținerea necesară pentru a duce proiectele lor tehnice pe piață. Spin-off-ul BETTER este unul dintre proiectele care a atras atenția Orange, prin propunerea unei proceduri bazate pe algoritmi de inteligență artificială utilizați pentru depistarea formațiunilor canceroase ale ficatului.

Echipa și produsul identificate cu potențial de către Elrond în Hackathoanle Innovation Labs este start-up-ul SmartMoney din Sibiu, platforma interactivă de educație financiară.

Pe 26 iulie, în cadrul evenimentului Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta produsele în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie recunoscute prin premiile Innovation Labs. Echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Innovation Labs – ediția aniversară de 10 ani

Programul Innovation Labs celebrează al zecelea an de activitate, fiind cel mai longeviv program de educație antreprenorială de tip pre-accelerator din mediul universitar românesc. De-a lungul anilor, în jurul programului s-a dezvoltat o comunitate națională de mari dimensiuni, cuprinzând atât ambasadori Innovation Labs în fiecare universitate parteneră, cât și absolvenți ai acestor universități, profesioniști din industria IT, specialiști din ecosistemul mai larg de antreprenoriat inovativ, investitori, antreprenori, actori din administrația publică și leadership de top din cadrul unora dintre cele mai mari corporații active pe piața din România.

Fiind puternic ancorat în mediul universitar, prin intermediul cadrelor didactice și al cercetătorilor cooptați direct, și beneficiind de acces la tineri cu un foarte bun potențial profesional, Innovation Labs și-a asumat misiunea de a fi unul dintre contributorii neți în ecosistem, prin abordarea sa de tip grassroots, care a dus, de-a lungul timpului, la identificarea și lansarea a unui număr consistent de start-up-uri early stage: peste 450 de echipe, cu peste 2200 de participanți individuali, cu investiții de peste 5 milioane de euro ridicate în ultimii trei ani.

Cu ocazia celei de-a zecea ediții, Innovation Labs și-a propus să pună în valoare mai mult decât oricând această comunitate națională, astfel încât să devină un actor relevant în paradigma cvadruplei elicoidale în inovație (quadruple helix innovation approach), ceea ce va presupune mult mai multe activități, atât de anvergură, cât și de nișă, menite a aduce valoare adăugată stakeholderilor programului, în primul rând participanților, dar și partenerilor privați și celor publici.

Parteneri și susținători ai programului Innovation Labs

Innovation Labs 2022 este un program organizat în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis, EduHub și Cowork Timișoara, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, UiPath, Microsoft, AROBS Transilvania Software, Atos, Carrefour România, Orange, VTEX, Elrond, având Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Echipele participante beneficiază de susținere din partea partenerilor locali ai programului: Adobe, Keysight Technologies, NXP, Fitbit, BearingPoint, Eximprod Grup, Deloitte România, Ortec, PSS Prosoft Solutions, PentestTools, Simple Capital Labs, Bware Labs, Knosis.ai, BRD Mindcraft în București, Electrolux România (partner principal local în Cluj-Napoca), Linnify, Wolfpack Digital în Cluj-Napoca, Sevio Solutions în Iași, Amazon, Growceanu și Viva Facilities în Timișoara.

Innovation Labs este un program universitar implementat alături de cei 17 parteneri academici:

în București: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea Transilvania din Brașov, 

în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 

în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,

în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,

în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea.

Echipele calificate în programul de mentorat Innovation Labs 2022 București

NumărEchipăTipDescriere
1(re)SearchScale-up(re)Search își propune să îmbunătățească activitatea de cercetare din România prin conectarea infrastructurii de cercetare cu oameni de știință și specialiști. Soluția propusă are ca scop centralizarea informațiilor referitoare la echipamentele din companii, centre și instituții de cercetare, în vederea facilitării accesului celor interesați de utilizarea acestora. Astfel, (re)Search are ca scop dezvoltarea unei platforme care să sporească colaborarea dintre comunitățile științifice și aplicative, schimbând mentalitatea și productivitatea sistemului de cercetare din România.
2ANPI appScale-upANPI app este o aplicație care sprijină familiile să îi îngrijească pe acei membri ai familiei mai în vârstă. Folosind date de la un ceas inteligent, soluția monitorizează starea de sănătate a celor în vârstă și îi notifică pe cei dragi, oferindu-le astfel șansa să fie aproape atunci când este nevoie. Date fiind tendințele de îmbătrânire demografică și accelerare a ritmului vieții, produsul propus de ANPI app promite să folosească tehnologia în vederea facilitării sprijinului familiei pentru cei mai în vârstă.
3BETTERStart-upBETTER vine în ajutorul societății prin dezvoltarea unei aplicații software automate ce recunoaște în timp real formațiunile tumorale canceroase ale ficatului, observabile prin intermediul unei ecografii. În cazul identificării acestora, soluția semnalează direct medicul, acesta putând ulterior să dezvolte investigațiile. Astfel, produsul propune utilizarea algoritmilor de inteligență artificială pentru o procedură de depistare noninvazivă a formațiunilor canceroase ale ficatului.
4Blockchain auctionStart-upBlockchain auction propune un sistem de licitare complet transparent ce stochează informații publice prin blockchain. Produsul este adresat atât firmelor ce găzduiesc licitații online, cât și companiilor private. Prin încercarea sa de a decentraliza și desecretiza licitațiile, Blockchain auction își propune să creeze un mediu transparent și accesibil tuturor celor ce au nevoie de acest serviciu.
5BookMeStart-upBookMe își dorește să coloreze viața copiilor, oferind o alternativă modernă la basmele copilăriei. Dezvoltate împreună cu psihologi, basmele BookMe tratează problematicile cu care se confruntă copiii zilelor noastre, personalizându-le pentru ca cei mici să se simtă parte din poveste. Descoperind cum personajul depășeste obstacolele întâlnite, copiii se vor simți încurajați, înțeleși și inspirați de peripețiile personajelor de basm, reducând astfel stările neplăcute prin care pot trece, de exemplu anxietatea. Scopul BookMe este acela de a încuraja părinții, printr-un ghid oferit acestora, să pună preț și să fie atenți la sănătatea mentală și emoțională a celor mici.
6Chess MateStart-upChess Mate reprezintă o alternativă la monopolul tablelor de șah inteligente. Prin algoritmi de inteligență artificială, dar și prin sfaturile Grandmasterilor, produsul permite analiza jocului de șah. Soluția propusă de Chess Mate este mai accesibilă decât o tablă de șah inteligentă și permite utilizarea camerei telefonului mobil inteligent pentru colectarea de informații relevante și oferirea de sugestii pentru îmbunătățirea stilului de joc.
7CityPackStart-upCityPack este o aplicație mobilă care ajută utilizatorii să identifice cele mai bune opțiuni de relaxare și de distracție din orașul lor. Aplicația se remarcă prin exclusivitatea ofertelor integrate, potrivite pentru orice tip de buget, și prin funcția de gamificare, oferind utilizatorilor activi premii lunare. Astfel, CityPack propune un mod accesibil și inedit de explorare a serviciilor oferite de cele mai atractive locații din oraș, salvând atât banii, cât și timpul clienților.
8CodeTruckStart-upCodeTruck este o platformă care autogenerează codurile de backend pentru API-uri în NodeJS, eficientizând munca complexă a programatorilor. Prin intermediul acestui motor web, arhitecții și dezvoltatorii de soluții își pot defini parametrii proiectelor de backend, lăsând generatorul de cod să se ocupe de restul. Astfel, platforma va genera codurile necesare în cel mai scurt timp posibil, fiind, de asemenea, și ușor de scalat.
9DailiesStart-upAproximativ 5 milioane de tone de produse alimentare sunt risipite anual doar în România. Dailies propune o aplicație web care să rezolve această problemă prin implicarea operatorilor economici și a cetățenilor. Scopul este de a facilita accesul la reduceri pentru alimentele aflate la finalul perioadei de valabilitate. Astfel, reducerea risipei de alimente este un avantaj pentru retaileri, restaurante și cetățeni, toți cei implicați având locul lor bine definit în cadrul aplicației. Un efect important este reducerea poluării.
10dMonitorScale-updMonitor este un produs care simplifică și automatizează procesul de asigurare a conformității cu reglementările financiare în vigoare. Soluția propusă se adresează băncilor, firmelor de asigurări, firmelor de schimb valutar și altor companii interesate, prin intermediul unei platforme care permite identificarea persoanelor expuse public. Astfel, dMonitor oferă un mijloc rapid de reducere a riscului de pierderi financiare pentru organizații prin raportare la informații colectate din surse oficiale.
11eyeCareStart-upeyeCare dezvoltă o aplicație pentru telefonul inteligent care să permită utilizatorilor detecția potențialelor patologii oftalmologice. Folosind algoritmi de inteligență artificială și procesare Cloud, eyeCare identifică diverse patologii oftalmologice în fotografiile făcute cu telefonul inteligent și recomandă un specialist oftalmolog în caz de nevoie. Astfel, echipa propune utilizarea tehnologiei de ultimă oră pentru ochi frumoși și sănătoși.
12FastRecoveryStart-upFastRecovery dezvoltă o aplicație destinată recuperării persoanelor expuse virusului COVID-19. Soluția propusă oferă sprijin celor care își doresc recuperarea fizică după vindecare, prin recomandarea de exerciții fizice unice și statistici personalizate, dar și prin monitorizarea pulsului și a oxigenului. Astfel, FastRecovery completează setul de soluții dezvoltate pentru prevenția și vindecarea COVID-19, oferind o soluție pentru recuperarea post-covid.
13Handy GloveStart-upHandy Glove propune un produs medical de recuperare a mâinii pentru persoanele ce suferă de traumatisme. Mai exact, Handy Glove este o mânușă gândită cu un design foarte comfortabil, antrenată cu ajutorul unui software să reda funcția de flexie și extensie a degetelor pacientului și să împiedice atrofierea musculară.
14interactive6Scale-upInteractive6 traduce modelul platformelor sociale într-o platformă educațională pentru programare de cod. Soluția dezvoltată propune elemente educaționale specifice, precum exerciții și întrebări destinate învățării programării, ce odată finalizate generează conținut similar celui de pe Instagram. Această aplicație este astfel un răspuns la educația online care nu oferă suficientă recunoaștere de la profesori sau prieteni. Aceștia din urmă sunt implicați direct în progresul fiecărui individ prin folosirea platformei educaționale Interactive6.
15JuridiqStart-upJuridiq creează un mediu perfect pentru maximizarea productivității juriștilor. Platforma dezvoltată are ca scop organizarea digitală a muncii judecătorilor, avocaților și a personalului implicat în activități legislative. Juridiq promite să eficientizeze activitatea în domeniul legal prin funcționalități destinate managementului documentelor, activităților și a dosarelor, gestionarea jurisprudenței și generarea de rapoarte financiare și legale.
16Jurnalul FermieruluiStart-upJurnalul Fermierului își propune să reducă birocrația în relația legislativă dintre fermier și stat prin crearea unei aplicații Web care să automatizeze procesele administrative. Astfel, soluția propusă permite generarea automată de rapoarte și crearea unei infrastructuri digitale pentru colectarea de date în vederea facilitării interacțiunii fermelor cu mecanismele statale de indemnizație. Prin produsul dezvoltat, echipa promite să salveze timp și resurse atât pentru stat, cât și pentru fermieri.
17MutableSecurityStart-upMutableSecurity propune un software ce are scopul de a limita sarcinile repetitive ale departamentelor de IT, precum descărcarea și instalarea diferitelor programe ori software-uri. Concomitent, MutableSecurity își propune să sporească securitatea cibernetică a companiilor, adresându-se companiilor mici și mijlocii, ce nu își pot permite prețurile oferite de competiție. Diferențiatorul MutableSecurity este acela că oferă opțiunea de acces la o gamă mult mai largă de programe informatice decât competiția.
18OptimaScale-upOptima este o platformă SaaS, care se poate integra cu principalele platforme de e-commerce. Optima se adresează firmelor mici și mijlocii, ajutându-le să își poziționeze corect produsele pe piață, din punct de vedere al prețului, prin intermediul algoritmilor de inteligență artificială. Abordarea tradițională a discounturilor este înlocuită cu o metodă se stabilire a prețurilor bazată atât pe profilul, sezonalitatea activității și strategia firmei, dar și pe informații care vizează competitorii din piață.
19painter botStart-upPainter Bot este primul robot de pictare a pereților care utilizează atât vopsea permanentă, cât și vopsea temporară. Robotul Painter Bot are o capacitate de scalare mare, reușind să vopsească pereții în funcție de dimensiunile reale ai acestora și nu în funcție de dimensiuni prestabilite. Modelul de business este acela de servicii la cerere, robotul fiind închiriat și nu cumpărat, aspect ce ajută la păstrarea unor prețuri competitive.
20ParadigmStart-upScopul Paradigm este acela de a analiza sursele de date open-source, precum știrile și rețelele de social media, pentru a ajuta actorii sociali publici sau privați în stabilirea parteneriatelor. În acest sens, Paradigm promite să ajute atât companiile, cât și organizațiile non-guvernamentale și instituțiile publice prin prevenirea consecințelor publice ale acțiunilor lor și a colaborărilor, utilizând algoritmi de inteligență artificială.
21PET-recycling device for 3D printersStart-upPET propune introducerea în școli a unui sistem pentru reciclarea sticlelor de plastic și transformarea acestora în filament 3D. Viziunea echipei este să folosească sistemul pentru a schimba percepțiile copiilor referitoare la utilitatea reciclării. Astfel, PET își propune introducerea sistemului în școli, acolo unde copiii au șansa de a observa cum reciclarea ajută în crearea de noi dispozitive prin intermediul imprimării 3D.
22Portable electrochemicalSpin-offSoluția inovativă propusă de Portable eletrochemical constă într-un dispozitiv bazat pe nanotehnologie, ce măsoară gradul diferiților compuși din organism, nutrienți sau toxici. La baza proiectului stau nanomaterialele, folosite pentru obținerea informațiilor, dar și telefoanele inteligente, care, prin aplicația dedicată, procesează informațiile culese, le analizează și le pot trimite ulterior părților interesate (utilizatorilor sau chiar medicilor curanți ai acestora).
23R&U SolutionsScale-upR&U Solutions propune un produs destinat securității cibernetice cu scopul de a diminua problemele legate de sarcinile repetitive și consumatoare de timp specifice industriei de pentesting. Astfel, este propusă o platformă internă de pentesting sigură care să automatizeze flow-ul și vizualizarea informațiilor complicate, contribuind la eficientizarea task-urilor de bază și generând rapoarte constante și rapide pentru clienți.  
24SELFITStart-upSELFIT este o aplicație mobilă pentru antrenamente individualizate de fitness ce oferă o gamă largă de instrumente menite să îndrume corect utilizatorii săi către cele mai bune sesiuni de training personalizat. Astfel, aceștia își vor putea alege tipul de antrenament dorit, vor putea viziona videoclipuri explicative pentru diferite exerciții și vor primi instrucțiunile necesare pentru a le executa corect. SELFIT este soluția optimă ce oferă motivația necesară pentru practicarea activităților fizice.
25Sesam.aiStart-upSesam.ai aduce o inovație în tehnologia motoarelor de căutare care permite, prin blockchain, o securitate și un grad mult mai ridicat de confidențialitate a datelor. Competiția directă constă în două software-uri provenite din mediul academic, fiind mai degrabă niște experimente decât produse viabile. Piața estimată este de 2 milioane de utilizatori pe săptămână, care ar putea beneficia de Sesam.ai și modelul lor de căutare online ce are la bază securitatea, garantarea căutărilor private și decentralizarea.
26SwapperStart-upSwapper își propune să prevină risipa de resurse din piața cupoanelor de reducere. Este vorba mai exact de faptul că acestea ajung în final să nu fie folosite. Inovația echipei vine prin introducerea ideii de troc a voucherelor, în care utilizatorii pot face schimb de cupoane în funcție de preferințe. Aplicația promite astfel să reducă costurile de producere a cupoanelor și să aducă beneficii consumatorilor privați.
27UPB CampusStart-upUPB Campus a dezvoltat o aplicație utilizată în prezent de 800 de utilizatori, ce oferă informații despre locația tuturor laboratoarelor și sălilor din campusurile universităților partenere. De asemenea, prin intermediul aceleași aplicații, studenții se pot înscrie în campanii de volutariat sau evenimente private și chiar pot primi oportunități de angajare. Centralizarea nevoilor tuturor părților din cadrul aceleași platforme reprezintă elementul cheie în soluția oferită.
28VAUNTScale-upVAUNT prezintă o platformă ce vine în întâmpinarea agenților imobiliari și dorește să îmbunătățească procesul de vânzare a proprietăților, folosindu-se de componente din sfera inteligenței artificiale și cea de machine learning în redarea unei experiențe de vânzare calitativă, ușoară și plină de profesionalism. Platforma funcționează pe plan național și se dorește extinderea acesteia la nivel internațional.
29VR2MEDStart-upVR2MED dorește să îmbunătățească abilitățile studenților din domeniul medical, oferindu-le acestora o platformă ce folosește experiența realității virtuale și o transpune în materiale educaționale. Produsul facilitează accesul studenților la materiale informative despre intervenții chirurgicale și le oferă explicații la fiecare pas. În final, scopul soluției este îmbunătățirea capacităților studenților de a realiza proceduri medicale profesionale.

Echipele calificate în programul de mentorat Innovation Labs 2022 Iași

NumărEchipăTipDescriere
1MinodoraSpin-offMinodora propune o soluție sustenabilă de haine comfortabile pentru copii născuți prematur. Produsul este o soluție smart concepută să monitorizeze parametrii vitali ai copiilor născuți prematur. Produsul are la bază senozori care monitorizează pulsul, respirația și temepratura copiilor printr-o aplicație. Minodora este un produs care integrează comfortul cu siguranța, putând fi folosit atât în spitale de către personalul medical, dar și acasă de către părinți
2NFT.realityStart-upNFT.reality este o platformă care își propune să aducă NFT-urile în lumea reală. NFT.reality se adresează artișilor, persoanelor consumatoare de artă, dar și investitorilor. Echipa aduce pe piață o soluție ușor de utilizat și intuitivă ce permite crearea unui NFT 3D de către orice utilizator. Soluția permite scanarea obiectelor de artă, generarea de realități virtuale (VR), precum și tranzacționarea NFT-urilor pe blockchain.
3ReserveITStart-upReserveIT este o aplicație mobilă care permite utilizatorilor să facă rezevări la restaurante. Prin intermediul ReserveIT, utilizatorii pot găsi o masă liberă la un restaurant, pot să își facă rezervare, pot comanda și pot plăti în aplicație. Aplicatia se diferențiază de concurență prin faptul că adaugă informații cu privire la ingrediente și posibilii alergeni. Produsul ReserveIT este conceput atât pentru deținătorii de restaurante, cât și pentru clienții acestor restaurante.
4SaviptStart-upSavipt este o aplicație mobilă destinată gestionării risipei alimentare de la restaurante, hipermarketuri și alte firme din industria alimentară. Echipa pune la dispoziție o aplicație prin care firmele pot plasa produsele, iar clienții pot vedea promoțiile curente la produsele care se aproprie de teremenul de exprirare. Aplicația se adresează firmelor din industria alimentară și potențialilor clienți ai acestor firme. Scopul aplicației e să facă lumea în care trăim un loc mai bun prin scăderea risipei alimentare.
5Spotlight ChargingStart-upSpotlight Charging este o aplicație care vine în întâmpinarea deținătorilor de mașini electrice cu o rețea transparentă de puncte de încărcare distribuită peste tot în țară și interconectate virtual. Produsul se adresează deținătorilor de mașini electrice. Prin algoritmi de matching și auto-matching, soluţia asigură o călătorie optimă din punct de vedere al costurilor, distanţelor şi timpului de aşteptare, astfel încât maşina să rămână încărcată. Mai mult, soluția Spotlight Charging contribuie la o lume mai verde prin promovarea mașinilor electrice.
6Tensor-ReloadedSpin-offTensor-Reloaded este o aplicație software de procesare a imaginilor RMN în imagini PET-CT a patologiilor cranio-cerebrale. Produsul integrează inteligența artificială, utilizând rețele neuronale artificiale antrenate cu putere de calcul pentru a genera imagini noi (PET-CT) din rezultatele RMN curente. Tensor-Reloaded urmărește să sprijine spitalele de stat și clinicile private specializate în diagnosticul diverselor patologii cranio-cerebrale prin tehnici imagistice de tipul RMN și PET-CT.
7YchoiceStart-upYchoice este o suită de aplicații concepută pentru a gestiona școala de șoferi. Prin aceste aplicații, Ychoice își dorește să digitalizeze sectorul de activitate al școlilor de șoferi prin introducerea unor soluții inovatoare pe piața din România. Această suită de aplicații include o platformă web de gestionare dedicată școlilor de șoferi, o aplicație dedicată instructorilor și o aplicație dedicată cursanților.

Echipele calificate în programul de mentorat Innovation Labs 2022 Sibiu

NumărEchipăTipDescriere
1Agramonia – Rural Romanian ExperiencesScale-upAgramonia este o aplicație dedicată ecoturismului. Cu ajutorul acesteia utilizatorii vor putea să-și organizeze mai bine călătoria. Fermierii vor putea să ofere tururi, activități locale, evenimente și chiar să-și promoveze produsele prin intermediul platformei. Platforma va ajuta la îmbunătățirea economiei locale și va permite turiștilor să-și plănuiască în avans drumeția și chiar să se cazeze în apartamentele sau în motelurile din zona rurală, beneficiind astfel de servicii complete prin intermediul aplicației.
2Calendarul BuniciiStart-upCalendarul Bunicii este o aplicație web care permite bunicilor să selecteze poze cu nepoții lor pentru a forma un calendar personalizat pe care îl pot comanda pentru a-și aminti de ei. Aplicația este dedicată persoanelor în vârstă care nu reușesc să-și vadă nepoții prea des și poate fi folosită atât de aceștia, cât și de părinții nepoților în cauză, oferind astfel posibilitatea unui dar de care se pot bucura tot anul.
3Parking BuddiesStart-upParking Buddies este o aplicație care permite utilizatorilor să găsească locuri de parcare cu o mai mare ușurință. Aplicația utilizează camerele de supraveghere din parcări, identificând cu ușurință locurile libere. Această aplicație este ideală pentru conducătorii auto care doresc să evite situațiile în care trebuie să caute locuri libere de parcare pentru un timp îndelungat. Spre deosebire de alte aplicații similare care indică doar spațiile de parcare, Parking Buddies oferă informații mult mai clare în timp real.
4SkillsMapStart-upSkillsMap este o platformă online de învățare prin care utilizatorul își poate însuși noi abilități. Platforma permite învățarea într-un mod interactiv, prin intermediul unor hărți personalizate conform nevoilor fiecărei persoane. Utilizatorii vor primi sugestii legate de pașii pe care îi au de urmat pentru însușirea abilităților dorite, vor primi sugestii legate de materialele de care vor avea nevoie și vor avea și posibilitatea de a explora noi domenii legate de o anumită aptitudine.
5Smart FolderStart-upSmart Folder este o aplicație care folosește un algoritm inteligență artificială pentru a genera denumiri intuitive pentru fișiere. Inteligența Artificială utilizată analizează conținutul fișierelor și oferă sugestii pe baza acestora. Spre deosebire de alte aplicații care utilizează algoritmi ineficienți, rezultând în denumiri greu de descifrat, Smart Folder nu numai că oferă sugestii intuitive, dar este și capabil să învețe astfel încât să se plieze pe nevoile utilizatorului. Această aplicație este ideală atât pentru persoanele care nu au mult timp la dispoziție pentru denumirea fișierelor, dar și pentru companii mari care lucrează cu multe fișiere care primesc denumiri aleatorii și dificil de organizat.
6SmartMoneyStart-upSmartMoney este o aplicație care are scopul de instruire a tinerilor pe plan financiar prin intermediul unei platforme interactive. Aplicația va oferi informații detaliate și de actualitate pe plan financiar, dar și un joc prin intermediul căruia aceste informații vor putea fi consolidate pentru o mai bună înțelegere a materialelor. Jocul cu scop educațional va permite o simulare a situațiilor din viața reală și, de asemenea, colaborarea sau chiar competiția între utilizatori pentru a putea exersa cunoștiințele obținute într-un mediu sigur.
7TravelensStart-upTravelens este o platformă online care permite utilizatorilor să găsească rapid fotografi de vacanță la prețuri accesibile. Platforma oferă atât oportunități pentru persoanele pasionate de fotografie care doresc să-și valorifice serviciile, cât și pentru persoanele care doresc să se bucure de vacanță fără a avea grija telefonului, a aparatului foto sau a încercării de a face fotografia perfectă. Pe lângă aceasta, fotografii vor putea sugera locații ideale pentru a crea amintiri plăcute de vacanță.
8Vision SoftwareStart-upVision Software este o platformă software care va permite monitorizarea și gestionarea stocurilor. Aceasta îmbină elemente de machine vision, machine learning și inteligență artificială pentru a realiza o inventariere rapidă și eficientă a mărfurilor, dar și o monitorizare în timp real a utilizării acestora. Fiind dedicat companiilor de logistică, celor din domeniul industrial și celor de marketing, acest software oferă atât o observare atentă a situațiilor de utilizare, furt sau deteriorare, cât și strategii de prevenire a pierderilor.

close

Newsletter!

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

#BrandsTalk

Up România dă startul soluțiilor creative
la hackathon-ul inovației „Future Work”

Published

on

Up România continuă seria acțiunilor de susținere a digitalizării și inovației. Între 28-29 mai 2022, în parteneriat cu Top Minds, va organiza un eveniment de tip hackathon menit să genereze soluții tehnologice creative în domeniile resurselor umane, educației, marketingului, investițiilor, sustenabilității și responsabilității sociale.

Invitația la hackathon-ul cu tema ,,Future Work’’ este destinată în principal elevilor, studenților și tinerilor aflați la început de carieră. Pentru înscriere, cei interesați pot accesa până pe data de 20 mai 2022 platforma topminds.ro/hack-futurework/.

În cele 48 de ore ale hackathon-ului ,,Future Work” încurajăm  la găsirea de soluții tech pentru:

  • optimizarea comunicării cu angajații/clienții
  • e-commerce empatic
  • customer suport incluziv și empatic
  • marketing în web3 (NFTs pentru marketing de servicii și produse)
  • noi forme de muncă și interacțiune între angajați
  • motivatorii viitorului
  • transferul muncii de la job către o cauză comunitară
  • măsurarea rezultatelor de sustenabilitate ale unei companii
  • orice problemă relevantă pentru angajați, societate, comunitate

„Vrem să susținem mințile creative și motivația tinerilor, sursa principală de inovație pentru viitoarele generații. Ne așteptăm la un eveniment intens, pe modelul evenimentelor similare organizate la nivel internațional. Va fi o întâlnire care va atinge cele mai înalte cote de creativitate, unde tinerii se vor conecta cu antreprenori și cu reprezentanți Up România. Așteptăm cu nerăbdare să descoperim ideile inovatoare ale generației Z, în care avem mare încredere. Ne adresăm lor, în primul rând, pentru că ei sunt nativii digitali, cei care fac primii pași în cele mai noi tehnologii, iar noi dorim să ne lăsăm inspirați de ideile lor”, a declarat Elena Pap, director regional Up Group.

„Tinerii se antrenează pentru o lume și mai rapidă, dinamică, flexibilă și foarte competitivă în care <a ști>, <a face> sau <a obține rezultate> nu mai este suficient. Din angajați de suport, ei au perspectiva să devină co-creatori, co-acționari, co-responsabili la job sau în propriul start-up, într-un timp supranumit al <meritocrației>. Cu toții suntem entuziasmați că ne-am reunit, în Hack FutureWork, cu specialiști de business, deeptech, ONG și GOV pentru a oferi tinerilor o calibrare firească, organică și-n bucurie cu viitorul ”, declară Diana Nițescu, CEO TOP Minds. 

Participanții la hackathon vor avea posibilitatea de a interacționa direct cu specialiști din domeniul tech (blockchain, NFT, IoT) și vor fi coordonați de mentori cu experiență în domeniul start-up, care le vor ghida procesul creativ în echipe. Cele mai bune și mai creative soluții vor fi premiate la finalul hackathon-ului.

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 25.000 de clienți și peste 800.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 20 de ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța businessului companiilor:

close

Newsletter!

Continue Reading

#Horeca

F&B Business Accelerator continuă cu o grupă de antreprenori din horeca

Published

on

F&B Business Accelerator, program al Hospitality Culture Institute, susținut de UniCredit Bank, se va desfășura în lunile iunie și iulie 2022 și va avea o grupă de antreprenori care dezvoltă servicii pentru industria horeca. O noutate a programului este reprezentată de calitatea „custom made” a proiectului, în sensul în care, dincolo de nucleul de aproximativ 40 de mentori și traineri, mai sunt implicați și alți specialiști din plan intern și internațional în funcție de specificul business-urilor care vor fi acceptate în program.

Firmele pot aplica pentru a fi selectate în accelerator până la data de 5 iunie iar înscrierile se pot face pe pagina web dedicată a proiectului. Programul va beneficia de prezența a peste 40 de traineri și mentori, din domenii cheie precum IT, Retail și FMCG, HoReCa, Marketing și PR, Pricing, Legal și M&A, fiscalitate, consultanță de business, Design Thinking, Fonduri Europene, Educație non-formală. Antreprenorii înscriși în F&B Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri, ținute de către profesioniști de top și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România.

Pandemia COVID-19 a schimbat o parte a obiceiurilor de consum din horeca. Chiar dacă meniurile românești și cele cu specific italian rămân în topul preferințelor, vedem o creștere a altor tipuri de bucătării, de tipul vegan, dar și cele americane, grecești, sau cea libaneză. De asemenea, vedem cum clienții sunt dispuși să experimenteze din ce în ce mai mult”, spune Robert Agarici, project manager F&B Business Accelerator.

La rândul său, Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare UniCredit Bank, a declarat: „Prin tot ceea ce facem, prin activitatea noastră dar și prin proiectele în care ne implicăm ca parteneri, ne propunem să susținem comunitățile să crească. Antreprenorul român din HoReCa este creativ și dornic să implementeze concepte inovatoare și ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem din ce în ce mai multă efervescență în această piață. Ne bucurăm să sprijinim, pentru a patra cohortă consecutivă, eforturile F&B Business Accelerator de a dezvolta ecosistemul antreprenorial autohton”.

Cel mai important motiv pentru care un client alege să cumpere mâncare gătită (fie delivery sau în oraș) este pentru că nu dorește să gătească (30%), potrivit unui studiu de piață realizat de Hospitality Culture Institute. Consumatorul urban își dorește să încerce rețete și concepte noi de service. Astfel, au apărut două ocazii de consum noi care sunt foarte puțin acoperite de oferta din piață în acest moment, și anume intervalele orare 10 – 11 și 14-18, care înainte de pandemie nu erau în preferințele celor care ies în oraș. De aici se naște o nouă oportunitate pentru antreprenori și anume să fie creativi în domeniul food-service și să ofere clienților produse potrivite pentru a fi consumate în aceste intervale orare.

Potrivit aceleiași surse, ideile de afaceri cu cel mai mare potențial de creștere din domeniul serviciilor horeca sunt abonamentele la servicii care oferă mâncare și băuturi, acces la ingrediente pentru gătit și startup-uri care dezvolta platforme noi digitale pentru antreprenori, potrivit F&B Business Accelerator, program pentru antreprenori care anunță lansarea înscrierilor pentru noua cohortă dedicată serviciilor din industria ospitalității (concepte de restaurante, baruri și cafenele).

Trei domenii cu potențial de creștere în horeca

  1. Servicii care oferă abonament la mâncare și băuturi – utilizatorii se confruntă cu lipsa timpului pentru a comanda produse de mâncare. Clienții vor totul repede și previzibil pentru o anumită masă a zilei (în special prânzul), când serviciile și accesul trebuie să fie rapide astfel încât aceștia să revină mai ușor la birou.
  2. Abonamente care oferă acces la ingrediente – utilizatorii își doresc să gătească acasă, însă își aleg rețeta și primesc ingredientele deja cântărite și tăiate.
  3. Platforme digitale pentru antreprenori – actualii și viitorii antreprenori din horeca au nevoie de unelte și resurse, pe baza unui abonament lunar, care să-i ajute în administrarea afacerii proprii.

Potrivit Hospitality Culture Institute, profilul antreprenorului român din horeca este preponderent vocațional, cu dorința de a-și îmbunătăți pregătirea antreprenorială și de a asigura clienților servicii de calitate. Totuși, perioadele de schimbare, cum sunt pandemia și crizele economice, schimbă doar modus operandi al întreprinderilor din horeca. Spre exemplu, dacă în cei doi ani de criză pandemică antreprenorii s-au aprovizionat mai mult din retail sau au vândut prin delivery, în prezent se orientează pe canalele offline și prin intermediul distribuitorilor.

Din punct de vedere al mentalității, reprezentații F&B Accelerator remarcă o schimbare în rândul noilor generații de antreprenori, aceștia gândind de la început afaceri cu potențial ridicat de scalabilitate și punându-și întrebările necesare pentru a construi cât mai rapid o afacere de succes.

close

Newsletter!

Continue Reading

#IT Revolution

Studiu Independent: SAS Viya pe Microsoft Azure – rentabilitate de 204% a investiției

Published

on

Companiile care implementează SAS Viya, platforma cloud-native a SAS pentru AI, analytics și data management, pe platforma Microsoft Azure, văd o rentabilitate a investiției lor de 204% pe parcursul a trei ani, potrivit studiului Total Economic Impact, realizat de Forrester Consulting.

Totodată, compania de consultanță subliniază că valoarea câștigată de clienți în urma investițiilor în soluția SAS Viya se ridică la milioane de dolari în valoare actuală netă, iar primele rezultate ale implementării sunt observate după 14 luni. Rezultatele complete ale studiului vor fi prezentate în cadrul unui webinar susținut de SAS și Microsoft pe data de 18 mai, la orele 11 a.m. ET, unde vor fi invitați și speakeri de la Forrester.

Forrester a intervievat nouă factori de decizie din șase organizații, clienți care utilizează SAS Viya pe Azure, pentru a înțelege beneficiile, costurile și riscurile asociate investiției lor. Clienții sunt din domenii diverse, inclusiv guverne, producție, servicii financiare, servicii profesionale IT și bancare. Înainte de implementarea soluției, persoanele intervievate au remarcat că barierele în calea accesului la date și sursele de date disparate au făcut dificilă și consumatoare de timp construirea, implementarea și gestionarea modelelor AI. Alte probleme cu care s-au confruntat au inclus ineficiența și costurile ridicate ale infrastructurii de analiză on-premise.

Potrivit studiului, după investiția lor în soluția SAS, intervievații au abordat aceste provocări și au observat o productivitate și performanță generală îmbunătățite. Beneficiile cuantificate au inclus un timp mai rapid de lansare pe piață pentru insight-uri analitice, eficiență operațională îmbunătățită în construirea și testarea modelelor și economii de costuri în urma retragerii infrastructurii de analiză on-premise. Grație tuturor acestor beneficii, alături de altele necuantificate, SAS Viya joacă un rol cheie în luarea deciziilor din cadrul organizației, respectiv în succesul general, conform clienților intervievați.

„Organizațiile de astăzi se confruntă cu o multitudine de puncte de fricțiune în procesul decizional. Parteneriatul nostru strategic cu Microsoft își propune să simplifice acest proces pentru a îmbunătăți deciziile și a accelera inovația. Acest studiu arată că ne îndeplinim cu succes promisiunea și oferim o valoare imensă clienților noștri, prin reducerea costurilor, creșterea timpului de valorificare și productivitate îmbunătățită pentru specialiștii în data science și analiștii din diverse industrii”, a declarat Jay Upchurch, Vicepreședinte Executiv și Chief Information Officer la SAS.

Din 2020, când SAS și Microsoft și-au anunțat parteneriatul strategic, cele două companii au continuat să găsească noi modalități de a satisface nevoile de migrare și modernizare în cloud ale clienților comuni.

• De la valorificarea datelor în flux IoT și analize avansate pentru a ajuta la menținerea integrității vaccinului COVID-19, până la furnizarea de servicii rapide și personalizate pentru clienți, bazate pe analize în timp real, clienții comuni abordează cele mai complexe provocări cu SAS Viya pe Azure.

• Companiile au lansat, de asemenea, noi soluții specifice industriei, cum ar fi SAS Cloud for Intelligent Planning ca parte a Microsoft Cloud for Retail și SAS for Improved Manufacturing Quality pentru Microsoft Cloud for Manufacturing. Aceste soluții puternice îi ajută pe liderii din industrie să rămână rezistenți pe piețele de astăzi, în schimbare rapidă.

• Noile integrări SAS Viya pe Azure includ SAS Event Stream Processing, Azure IoT Edge și Azure IoT Hub pentru a acționa pe baza informațiilor în timp real; SAS Intelligent Decisioning with Power Automate pentru a îmbunătăți deciziile organizației; și SAS Model Manager with Azure Machine Learning pentru a elimina barierele cu care se confruntă organizațiile pe măsură ce pun mai multe modele AI în producție.

Aceste beneficii continue ale parteneriatului au fost, de asemenea, evidențiate de intervievații studiului TEI, care au oferit feedback pozitiv despre caracteristicile integrărilor, inclusiv SAS Model Manager și Azure Machine Learning, SAS Intelligent Decisioning and Power Apps și Power Automat, precum și capacitatea de a realiza modele în baza de date din Azure Synapse Analytics.

SAS Viya pe Azure oferă clienților informații mai bune cu mai puțin timp, cost și complexitate pentru a ajuta la accelerarea timpului de generare a valorii”, a declarat Alvaro Celis, Vicepreședinte Global ISV Commercial Solutions la Microsoft. „Acest lucru le permite clienților Azure să abordeze cele mai critice provocări în analytics pentru a stimula inovația.”

close

Newsletter!

Continue Reading

Trending