Connect with us

#News

GreenGroup obține cea mai mare finanțare verde din sectorul reciclării

Published

on

Abris Capital Partners („Abris”), investitorul de top de private equity din Europa Centrală, a sprijinit GreenGroup, cel mai mare grup integrat de reciclare din Europa Centrală, cu obținerea de fonduri în valoare de 127 de milioane de euro, pentru a-și accelera creșterea și pentru a susține cererea tot mai mare din regiune pentru produse reciclabile și sustenabile.

Finanțarea va permite GreenGroup să valorifice dezvoltarea de succes obținută deja de la intrarea Abris în companie și să-și accelereze planurile de extindere a operațiunilor sale în întreaga regiune, dezvoltând soluții unice pentru a recicla materialele aruncate anterior și pentru a intra pe noi segmente. Fondurile obținute vor permite grupului să își cvadrupleze capacitatea de rPET până la 28.000 de tone și aproape să își dubleze capacitățile de reciclare a sticlei și a DEEE, pentru a ajunge la 150.000 de tone și, respectiv, 73.000 de tone. În plus, GreenGroup se va extinde în domeniul reciclării motoarelor electrice și al producției de combustibil derivat din deșeuri, investind, de asemenea, în diverse programe ESG, inclusiv în mai multe proiecte fotovoltaice.

Finanțarea a fost obținută printr-un sindicat de bănci, dintre care UniCredit Bank și Raiffeisen Bank au acționat în calitate de Coordonator, Bookrunner și Aranjor Principal Mandatat, iar Banca Comercială Română, ING Bank și OTP Bank România, în calitate de Aranjor Principal Mandatat. Coordonatorii de sustenabilitate pentru această tranzacție au fost ING Bank și Raiffeisen Bank, în timp ce Banca Comercială Română a fost Agent de Facilitate si Garanții. Această sindicalizare subliniază încrederea partenerilor GreenGroup și sprijinul lor ferm acordat grupului și tranziției acestuia către economia circulară.

Adrian Stănculescu, Partener și Head of Abris Romania, a comentat:

„Această finanțare reprezintă o etapă importantă pentru GreenGroup și susține un program amplu de investiții, care va fi implementat în următorii patru ani, ca parte a strategiei grupului de a deveni liderul regional în domeniul economiei circulare. Împreună cu GreenGroup, am dezvoltat o strategie proactivă pentru a valorifica impulsul considerabil al afacerii, stimulat de obiectivele de sustenabilitate stabilite la nivel global de guverne și corporații. Intenționăm să propulsăm și mai mult această companie ambițioasă în regiune și vom continua să investim în toate diviziile sale, diversificând oferta de produse și dezvoltând noi capacități de procesare.”

Abris a investit pentru prima dată în GreenGroup în 2016, achiziționând participația majoritară a grupului integrat de reciclare. De atunci, afacerea s-a extins rapid, iar în prezent are capacitatea de a procesa 280.000 de tone de deșeuri pe an, inclusiv PET, echipamente electronice, lămpi, baterii și sticlă, în 10 unități de producție din România, Slovacia și Lituania.

Pe lângă creșterea sa organică, GreenGroup a urmărit o strategie ambițioasă de fuziuni și achiziții în toate diviziile sale din Europa Centrală. La sfârșitul anului 2019, grupul s-a extins în Slovacia și Lituania, unde gestionează două fabrici moderne de reciclare PET, iar în 2020 Abris a achiziționat o participație de 100% în Eltex Recycling, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul managementului deșeurilor industriale din România, permițând GreenGroup să facă încă un pas spre un model de economie circulară.

În plus, GreenGroup a devenit de curând prima companie din Europa care a obținut certificarea Gold Standard la nivel internațional pentru reducerea emisiilor de CO2 în urma reciclării PET, oferindu-le companiilor și persoanelor fizice posibilitatea de a-și compensa amprenta de carbon.

Constantin Damov, CEO al GreenGroup, a comentat:

„Acesta este un pas important pentru stimularea economiei circulare în regiune, deoarece acum suntem pregătiți să ne consolidăm modelul de succes pe noi piețe. Finanțarea sustenabilă este cheia accelerării circularității și suntem recunoscători partenerilor noștri financiari pentru angajamentul lor de a juca un rol activ în ceea ce privește sustenabilitatea în regiune.”

close

Newsletter!

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

#News

Investitie de peste 7 mil. euro anunțată de Grupul Bacolux Hotels România la Eforie Nord

Published

on

Bacolux Hotels România anunță, pentru începutul lunii iunie, deschiderea celui mai nou hotel din portofoliul grupului, Bacolux Koralio**** Eforie Nord, după o investiție de peste 7 milioane de euro. 

Bacolux Koralio, clasificat la 4 stele, are 212 camere și apartamente, un restaurant ( salon și terasă în aer liber cu o capacitate de 400 de locuri), un lobby bar, dar și 3 săli de conferință cu dotări complete. La capitolul agrement, hotelul deține 3 piscine exterioare încălzite – una pentru adulți, ce va beneficia de un bar și de o terasă, și 2 piscine pentru copii, completate de 3 tobogane cu apă. 

Totodată, la ultimul nivel al hotelului, au fost amenajate 3 studiouri, fiecare cu terasă privată, zonă de plajă și jacuzzi. Cel mai mare studio are o suprafață de 85 mp și o terasă de 180 mp și oferă o priveliște spectaculoasă asupra stațiunii, atât spre mare, cât și către lacul Techirghiol. 

 Bacolux Koralio este denumirea fostului Hotel Hefaistos (2 stele), care a fost upgradat și reamenajat în totalitate de către grupul de companii format din Bacolux Afrodita Resort & Spa, Bacolux Diana Resort și Bacolux Craiovița Hotel & Events. Noul hotel va oferi turiștilor servicii all inclusive. 

După renovare, hotelul arată uimitor. ”Bacolux Koralio**** păstrează, asemenea locaților Bacolux din Herculane, conceptul care recreează mediul exterior în interior. Echipa de arhitecți români, care a creat conceptul, și-a dorit ca acesta să fie elementul definitoriu pentru designul tuturor locațiilor Bacolux”, punctează Laura Pătru, PR & Communication Manager Bacolux Hotels.  

Designul hotelului ține mereu cont de zona în care se află și aduce natura la interior, adaptând hotelul la mediul înconjurător și, făcându-l parte din natura locului.  

Obiectivul major pe care echipa Bacolux Hotels și l-a fixat în cadrul acestei renovări majore a fost obținerea unei locații confortabile, dedicate relaxării. ”Ne-am dorit extinderea la maxim a spațiilor vitrate pentru a permite accesul luminii naturale, dar și o conectare cât mai , optând pentru un design atemporal”, adaugă reprezentanții Bacolux Hotels 

Resortul beneficiază de mai multe piscine exterioare încălzite, un program de entertainment extins, dar și implementarea sistemului all inclusive child-friendly. 

close

Newsletter!

Continue Reading

#ArtsTalk

NASA dă startul înscrierilor pentru concursul de scurtmetraje CineSpace

Published

on

Fie că ești un regizor de film cu experiență sau un amator entuziast, NASA te invită să participi la concursul său anual de scurtmetraje CineSpace.

Anunțat duminică, 15 mai, într-o postare pe contul de Twitter al Stației Spațiale Internaționale, concursul îi încurajează pe pasionații de film de pe întreg mapamondul să realizeze scurtmetraje pe orice subiect, care să includă imagini din arhivele proprii ale NASA.

Mai exact, cu o durată de până la 10 minute și un conținut de minimum 10% imagini de arhivă NASA, scurtmetrajul poate fi de orice gen, iar fiecare participant are voie să își înscrie până la cinci creații diferite.

CineSpace este organizat de NASA și Houston Cinema Arts Society, iar înscrierile scurtmetrajelor se pot face până pe 15 iulie 2022.

Iată scurtmetrajul câștigător în 2021, realizat de către Isil Bengi și Laurens Heijs:

close

Newsletter!

Continue Reading

#Horeca

F&B Business Accelerator continuă cu o grupă de antreprenori din horeca

Published

on

F&B Business Accelerator, program al Hospitality Culture Institute, susținut de UniCredit Bank, se va desfășura în lunile iunie și iulie 2022 și va avea o grupă de antreprenori care dezvoltă servicii pentru industria horeca. O noutate a programului este reprezentată de calitatea „custom made” a proiectului, în sensul în care, dincolo de nucleul de aproximativ 40 de mentori și traineri, mai sunt implicați și alți specialiști din plan intern și internațional în funcție de specificul business-urilor care vor fi acceptate în program.

Firmele pot aplica pentru a fi selectate în accelerator până la data de 5 iunie iar înscrierile se pot face pe pagina web dedicată a proiectului. Programul va beneficia de prezența a peste 40 de traineri și mentori, din domenii cheie precum IT, Retail și FMCG, HoReCa, Marketing și PR, Pricing, Legal și M&A, fiscalitate, consultanță de business, Design Thinking, Fonduri Europene, Educație non-formală. Antreprenorii înscriși în F&B Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri, ținute de către profesioniști de top și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România.

Pandemia COVID-19 a schimbat o parte a obiceiurilor de consum din horeca. Chiar dacă meniurile românești și cele cu specific italian rămân în topul preferințelor, vedem o creștere a altor tipuri de bucătării, de tipul vegan, dar și cele americane, grecești, sau cea libaneză. De asemenea, vedem cum clienții sunt dispuși să experimenteze din ce în ce mai mult”, spune Robert Agarici, project manager F&B Business Accelerator.

La rândul său, Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare UniCredit Bank, a declarat: „Prin tot ceea ce facem, prin activitatea noastră dar și prin proiectele în care ne implicăm ca parteneri, ne propunem să susținem comunitățile să crească. Antreprenorul român din HoReCa este creativ și dornic să implementeze concepte inovatoare și ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem din ce în ce mai multă efervescență în această piață. Ne bucurăm să sprijinim, pentru a patra cohortă consecutivă, eforturile F&B Business Accelerator de a dezvolta ecosistemul antreprenorial autohton”.

Cel mai important motiv pentru care un client alege să cumpere mâncare gătită (fie delivery sau în oraș) este pentru că nu dorește să gătească (30%), potrivit unui studiu de piață realizat de Hospitality Culture Institute. Consumatorul urban își dorește să încerce rețete și concepte noi de service. Astfel, au apărut două ocazii de consum noi care sunt foarte puțin acoperite de oferta din piață în acest moment, și anume intervalele orare 10 – 11 și 14-18, care înainte de pandemie nu erau în preferințele celor care ies în oraș. De aici se naște o nouă oportunitate pentru antreprenori și anume să fie creativi în domeniul food-service și să ofere clienților produse potrivite pentru a fi consumate în aceste intervale orare.

Potrivit aceleiași surse, ideile de afaceri cu cel mai mare potențial de creștere din domeniul serviciilor horeca sunt abonamentele la servicii care oferă mâncare și băuturi, acces la ingrediente pentru gătit și startup-uri care dezvolta platforme noi digitale pentru antreprenori, potrivit F&B Business Accelerator, program pentru antreprenori care anunță lansarea înscrierilor pentru noua cohortă dedicată serviciilor din industria ospitalității (concepte de restaurante, baruri și cafenele).

Trei domenii cu potențial de creștere în horeca

  1. Servicii care oferă abonament la mâncare și băuturi – utilizatorii se confruntă cu lipsa timpului pentru a comanda produse de mâncare. Clienții vor totul repede și previzibil pentru o anumită masă a zilei (în special prânzul), când serviciile și accesul trebuie să fie rapide astfel încât aceștia să revină mai ușor la birou.
  2. Abonamente care oferă acces la ingrediente – utilizatorii își doresc să gătească acasă, însă își aleg rețeta și primesc ingredientele deja cântărite și tăiate.
  3. Platforme digitale pentru antreprenori – actualii și viitorii antreprenori din horeca au nevoie de unelte și resurse, pe baza unui abonament lunar, care să-i ajute în administrarea afacerii proprii.

Potrivit Hospitality Culture Institute, profilul antreprenorului român din horeca este preponderent vocațional, cu dorința de a-și îmbunătăți pregătirea antreprenorială și de a asigura clienților servicii de calitate. Totuși, perioadele de schimbare, cum sunt pandemia și crizele economice, schimbă doar modus operandi al întreprinderilor din horeca. Spre exemplu, dacă în cei doi ani de criză pandemică antreprenorii s-au aprovizionat mai mult din retail sau au vândut prin delivery, în prezent se orientează pe canalele offline și prin intermediul distribuitorilor.

Din punct de vedere al mentalității, reprezentații F&B Accelerator remarcă o schimbare în rândul noilor generații de antreprenori, aceștia gândind de la început afaceri cu potențial ridicat de scalabilitate și punându-și întrebările necesare pentru a construi cât mai rapid o afacere de succes.

close

Newsletter!

Continue Reading

Trending