18 views 9 mins 0 comments

Achizițiile sociale și de mediu devin o prioritate în strategiile de dezvoltare ale companiilor

In #News
March 21, 2023

Cât de importante sunt achizițiile sociale și de mediu din perspectiva instituțiilor publice? Dar din perspectiva mediului de afaceri? Acestea sunt doar două dintre temele principale dezbătute în cadrul evenimentului „Gala Premiilor cu impact social și de mediu 2022”, organizat pe 9 martie la București, prilej cu care a fost prezentat și ghidul privind achizițiile cu impact social și de mediu realizate de către companii.

Datorită rolului pe care l-au avut anul trecut pentru acest sector, cu impact pozitiv pe termen mediu și lung, trei instituții publice (din cele șase înscrise) – Primăria Brașov (Premiul pentru Achiziții cu impact social și de mediu), Consiliul Județean Cluj (Premiul pentru Achiziții cu impact de mediu), Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu (Premiul pentru Achiziții sociale) – și patru companii private (din șapte înscrise) – Ana Hotels (Premiul pentru Achiziții sociale), Decomar Logistic (Premiul pentru Achiziții sociale), Nhood (Premiul pentru Strategie)”, Distribuție Oltenia (Premiul pentru Achiziții cu impact de mediu) – au fost premiate.

„Ne-am propus, prin acest eveniment, să promovăm instituțiile publice și companiile care au realizat achiziții cu impact social și/sau de mediu. Premiile acordate în cadrul Galei nu reprezintă doar o recunoaștere a eforturilor lor în direcția achizițiilor cu impact social și de mediu, ci și un exemplu menit să inspire și alte organizații, instituții și companii”, declară Loreta Isac, manager proiect, Centrul pentru Legislație Nonprofit, unul dintre inițiatorii evenimentului.

La rândul său, Flavia Boghiu, viceprimar Primăria Brașov (instituție publică premiată) consideră că orice municipalitate interesată de viitorul comunității trebuie să aibă în vedere impactul activităților pe care le derulează. „Prin descentralizarea programului <> de la Consiliul Județean Brașov la Primăria Brașov, ne-am propus să oferim copiilor din școlile și grădinițele brașovene produse de calitate și cât mai sănătoase. Ca obiective secundare, ne-am dorit să sprijinim producătorii locali și să ne conformăm principiilor achizițiilor verzi, cu respect față de mediul înconjurator”, spune Flavia Boghiu.

„Scopul competiției și, implicit, al Galei, este să atragă cumva atenția asupra întreprinderilor sociale din România și asupra rolului lor în realizarea politicilor sociale și de mediu, în această țară”, este și părerea sociologului Claudia Petrescu.

Din „Raportul de politică publică” (prezentat în același cadru formal al Galei), reiese că nivelul ridicat al sumelor alocate pentru achiziții în general, la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, are ca efect direct recalibrarea strategiilor de dezvoltare și realizarea obiectivelor de sustenabilitate în cele două sectoare, public și privat. „Mediul de afaceri a înțeles acest lucru, marile companii introducând criterii de evaluare legate de mediu, de transparență sau sociale în alegerea furnizorilor lor. Cu un procent de aproximativ 14% din PIB la nivelul Uniunii Europene, achizițiile publice au devenit instrumente importante pentru realizarea obiectivelor de politică publică ale statelor membre”, se arată în raport.

De altfel, una dintre principalele priorități ale Uniunii Europene până în 2030 este promovarea cheltuielilor responsabile, care să aibă impact social și de mediu și să contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Criteriile ESG (Environment, Social, Governance) au devenit o preocupare constantă a domeniului de afaceri. Sectorul de achiziții din cadrul companiilor rămâne în zona voluntară, însă poate reprezenta unul dintre domeniile în care companiile pot contribui la promovarea economiei verzi si la incluziunea socială a persoanelor vulnerabile, prin guvernanța socială și prin contractarea anumitor servicii și produse către unități protejate sau către întreprinderi sociale de inserție.

„Aproximativ 50% din veniturile Ateliere Fără Frontiere provin din contractele pe care le avem cu diverse companii, pe partea de colectare DEEE și comenzi produse remesh și ne bucură nespus că din ce în ce mai multe companii, dar și instituții publice, recurg la astfel de achiziții verzi. Sperăm ca, odată cu lansarea noului ghid dedicat achizițiilor cu impact social și de mediu realizate de companii, cât mai mulți actori din sectorul privat vor recurge la servicii derulate de către întreprinderile sociale.” a declarat și Damien Thiery, CEO-ul Ateliere Fără Frontiere.

Evenimentul din 9 martie 2023, unde au participat personalități din mediul public și privat, a marcat și încheierea proiectului „Achiziții cu impact social și de mediu” pe care Centrul pentru Legislație Nonprofit l-a implementat cu Fundația CIVITAS pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

„Gala Premiilor cu impact social și de mediu 2022” a avut loc în cadrul proiectului Achiziții cu impact social și de mediu derulat de Asociația ”Centrul pentru Legislație Nonprofit” în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul și-a propus să răspundă problemei implementării extrem de reduse a prevederilor legislative privind achizițiile rezervate, achiziții cu clauze sociale și achiziții verzi în achizițiile publice, precum și în cele realizate de companii. Scopul principal este să creasca nivelul de implementare a achizițiilor cu impact social și de mediu în sectoarele public și privat, pentru a îmbunătăți incluziunea socială a persoanelor din grupurile vulnerabile și a crește calitatea vieții populației prin reducerea efectelor negative asupra mediului.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro. „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.

/ Published posts: 134

Sunt somelier de tinere talente într-ale antreprenoriatului. Altfel spus, redactor LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale mă puteți contacta pe adresa de email: alexandra@leaderstalk.ro