Connect with us

#Pathfinders

La taclale cu un CEO atipic: Vamaiot, IT-ist și broker de credite

A revenit în țară în 2003, și își amintește că a șocat-o nivelul scăzut la care se afla sistemul bancar de la noi.

Published

on

E 10:30 și dintr-o vilă discretă, de pe Moșilor, într-o sală spațioasă în care intră lumină naturală din belșug, de la primul etaj, Anca Bidian, prin aduceri aminte, mă transpune într-o atmosferă relaxantă, în care mânuiesc cu iscusință la foc automat stiloul, de parcă aș vrea să notez chiar și fiecare linie de pauză pe care o face. Vorbește repede, plină de pasiune și zâmbește des.

Anca Bidian este fondatoarea celui mai mare broker de credite din țară, Kiwi Finance. Ea crede că dacă nu faci din business-ul tău un hobby, nu va deveni o poveste de succes. Înainte de a se ancora în sectorul financiar, a lucrat aproape opt ani în IT, în Toronto. Aici a fost programator și project manager pentru Globe – Tek Corporation, instituție specializată în soluții informatice de gestiune și management.

Faptul că am absolvit Automatica mă ajută foarte mult și în businessul pe care îl am, pentru că mi-a format o gândire logică. Orice nu are logică, pe mine mă blochează”,

recunoaște Anca.

A revenit în țară în 2003, și își amintește că a șocat-o nivelul scăzut la care se afla sistemul bancar de la noi. Atunci i-a fost clar că trebuia să intre în afaceri. 14 ani mai târziu, încă mai crede cu tărie că orice business deschis în domeniul serviciilor în România va avea succes, dacă este bine făcut.

Dacă ar fi să arunce o privire asupra trecutului său, Anca ar spune că timpul a învățat-o să devină mai tolerantă și mai răbdătoare. „Înainte, eram nerăbdătoare să mi se întâmple lucrurile în ritmul meu”, mărturisește antreprenoarea.

De alfel, ea crede că atunci când interacționezi cu oamenii, care au viețile lor, trăirile lor, ar fi bine să te pui măcar două minute în „șoșonii” acestora. „Dacă faci acest exercițiu consecvent, îți vei schimba perspectiva și modul de a pune problema”, continuă Anca Bidian.

I-a devenit mai ușor să accepte limitele și neputințele celorlalți și a învățat că, în business ca și în viață, important este să-ți găsești oamenii cu care să te potrivești. Îi displace teribil să i se explice motivele pentru care cineva nu și-a îndeplinit task-ul și își asumă acest lucru punându-se în fața clienților, atunci când i se cere, într-o poziție nefavorabilă.

„Explicații peste explicații, nu rezolvăm nimic cu acest lucru. O spun din șoșonii unui client”, punctează ea.

Sfaturi, cărți și planuri

Poate că unul dintre cele mai bune sfaturi pe care l-a primit vreodată i-a fost dat de fiica sa, Bianca, în vârstă de 24 de ani. Atunci când avea opt sau nouă primăveri, i-a oferit un sfat foarte prețios Ancăi, acela de a-i permite să aibă propriile greșeli. „Țin minte că îi explicam ce e bine să facă și ce nu, și atunci, Bianca mi-a spus: Bine, dar nu ar trebui să mă lași să am și eu greșelile mele?”, îmi spune, zâmbind, CEO-ul Kiwi Finance.

Ancăi Bidian îi place foarte mult să citească. Mai ales pe hârtie. Acum, pe noptieră o așteaptă cartea lui Cristian Sima, Marea spovedanie a brokerului fugar.

Cu toate că nu mai lecturează „la foc automat”, cum o făcea pe vremuri, când se găseau foarte rar cărțile, își face întotdeauna timp pentru câteva pagini care să-i umple sufletul de bucurie.

„Înainte era extraordinar când cineva făcea rost de o carte. Ba chiar, Minima Moralia a lui Pleșu, țin minte că mi-a plăcut atât de mult încât mi-am copiat-o de mână”, îmi spune, adăugând că la acea vreme nu puteai face copii cărților.

Când vine vorba de filme, deși nu au prins-o SF-urile, după ce a văzut Lucy a rămas profund impresionată. Totuși, Ancăi îi plac mai mult filmele romantice, la care plânge fără excepție.

Anca Bidian e vamaiotă. Iubește Vama Veche și, atunci când merge în vacanțe, spune că se simte bine numai acolo unde sunt și oameni care te fac să te simți bine.

„Merg la munte, mă uit la cer, mă cuprinde un fior. Dar mie, oamenii locurilor îmi dau trăiri. Ei mă fac să mă simt bine și printre clădiri”.

După Vama Veche, cel mult i-a plăcut într-o vacanță în Columbia, unde „oamenii ăia, cărora le place viața, te fac și pe tine să-ți placă”.

Totul a pornit cu un vis. Așa cum pe frigider avem, de regulă, meniul de la o pizzerie pe care ne grăbim să o recomandăm apropiaților, Anca Bidian și-a propus ca fiecare dintre noi să aibă un magnet cu sigla Kiwi, pe care să fie notate datele sale de contact, pentru oricine își dorește să poarte discuții serioase despre situația sa financiară. În fine, pentru a nu o mai lungi, o discuție cu o femeie de afaceri cum e Anca Bidian, care a deschis un drum într-o industrie necunoscută în România până atunci, legată de sistemul bancar, unde, de obicei, la conducere sunt bărbați, mă va inspira de fiecare dată.

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#ArtsTalk

Viața în cheia sol: interviu cu tânărul violonist al momentului ȘTEFAN APRODU

Published

on

„Îmi iubesc vioara pe care cânt! Nu e perfectă dar e un sunet care mă reprezintă, iar când închid ochii și îmi derulez în minte un pasaj la vioară, vioara mea este cea care îmi sună în cap! Nu știu cum să explic mai bine, dar cred că relația cu o vioară este exact ca una pe care o ai cu o persoană pe care o iubești, cu o iubită, cu un iubit. Tu te schimbi după ea și ea după tine, iar dacă există o altă vioară care trebuie să fie a mea sunt convins că aceasta va veni la mine în timp”, spune Ștefan Aprodu făcând referire la viorile de colecție ale lumii, așa cum alți violoniști români de renume internațional dețin prin concurs una (Răzvan Stoica – Stradivarius din 1729, Alexandru Tomescu– Stradivarius Elder- Voicu sau vioara Guarnieri a lui George Enescu – Gabriel Croitoru).

Ștefan Aprodu a absolvit anul acesta Colegiul de Arte „Dinu Lipatti” din București, la clasa de vioară a doamnei Magdalena Ursu. În prezent, este student în primul an la Hochschule für Musik, Theater und Medien din Hanovra sub îndrumarea domnului profesor Krzysztof Wegrzyn: „Cu doamna Magdalena Ursu, care m-a format de altfel din prima zi de vioară am fondat o orchestră de tineret Dinu Lipatti- așa numită- cu care am concertat, în calitate de dirijor, și am susținut o serie de concerte în țară, oferind astfel ocazia tinerilor muzicieni români să urce pe scenă în calitate și de membri ai orchestrei, dar și de soliști.” Asta pentru că, după cum tot el motivează: „mediul academic în România funcționează miraculos în ciuda tuturor neajunsurilor. Nu sunt bani, nu există grijă pentru copiii ce vor să facă artă, totul cade pe umerii profesorilor dedicați, ai părinților, ai câtorva pasionați care îți mai deschid câte o ușă. După terminarea studiilor societatea noastră este sărăcită de accesul la artă. Și eu am suferit alături de colegii mei din cauza lipsei de acces la scenă în ultimii doi-trei ani. Ceea ce încerc să spun este că dacă faci din inimă ceva se mișcă și în celălalt ceva și a fost suficient să vreau și fac nu doar să stau să mă plâng.”

L-am cunoscut recent la Filarmonica Pitești, unde a susținut un concert în premieră,  având dubla calitate de solist și compozitor, interpretându-și propria lucrare – Concertul nr.3 pentru vioară și orchestră în mi minor (un concert premiat al concursurilor de specialitate internaționale) căruia orchestra condusă de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea a dat valențe poetice și dramatice solisticii lui Ștefan. Tânărul violonist a performat deja cu mai multe orchestre simfonice și dirijori (David Stern dirijând un concert Ad Honorem Ivry Gitlis, Gabriel Bebeșelea – Junior Orchestra, Sabin Păuța – Royal Camerata, Yasuo Minami – Takasaki Junior Orchestra în Japonia), dar experiența de la Pitești a fost pentru el emblematică, bagheta maestrului Tiberiu Dragoș Oprea, după cum declară, desăvârșindu-i arcușul și compoziția.

Dornic să deschidă ușile nu numai pentru sine, ci și pentru colegii de breaslă, Ștefan Aprodu este și masterand la cursurile de compoziție sub îndrumarea domnului profesor Dåsele Vådår Sevaidå la Norges Musikkhøgskole, compozițiile lui fiind deja „ușor geniale” după cum apreciază și maestrul Tiberiu Dragoș Oprea. Personal, am fost marcată de tabloul afectiv pe care mi l-a creat una dintre compozițiile biss-urilor dându-mi oportunitatea de a afla cum i se descoperă creația, cum i se dezvăluie pentru a o materializa scriptic și sonor: „uneori îmi sună în minte o temă pe care mi-o notez, câteodată nu știu nici măcar cărui instrument o voi atribui, apoi începe broderia în jurul ei. Important este să știi să te și oprești, complexitatea poate strica un lucru ce putea fi bun tocmai prin claritatea simplității. Alteori însă îmi răsună în minte întregul ca și când ar fi fost deja scris și eu îl ascult direct, complet gata. Aud concomitent fiecare instrument cu notele lui și nu-mi rămâne decât să scriu iar atunci devin un fel de unealtă, un scrib care transcrie un mesaj ce vine de undeva din afara lui, cel mai probabil de Sus!”         

Printre altele, Ștefan a fost desemnat unul dintre cei 10 bursieri ai Academiei Române, distincție ce i-a fost oferită chiar în toamna acestui an, iar eu, deținătoarea unei curiozități de felină culturală, am încercat să aflu prin experiența lui, cum oamenii înzestrați recunosc harul încă de la primii pași în viață și aleg în mod corect și complet vocația, pentru că, Ștefan Aprodu, este unul dintre cei numiți de societate ” vârf de lance”. L-am întrebat pe ce se sprijină acest vârf pentru a-și înfăptui menirea și cu o sinceritate înțeleaptă, Ștefan mi se destăinuie: „Eu cred că natura umană e în aceeași măsură și divină altminteri din nimic nu s-ar naște nimic ori întunericului îi e suficientă chiar și lumina firavă a unui licurici ca să nu mai fie întuneric. Sigur că trebuie să ai trăiri omenești ca să ai ce să exprimi dar capacitatea de a o face nu mai ține de uman. Nimic nu e întâmplător și cred că dacă ai destulă curățenie spirituală este imposibil să nu știi care e calea ta pentru că știi ce voce să asculți. Copiii sunt cei mai apropiați de divinitate și cu siguranță cu cât creștem cu atât devenim mai sofisticați și ne îndepărtăm de esență, așa că nu eu am ales vioara ci ea m-a ales pe mine!”       

Una dintre durerile lui Ștefan, ca artist, este că ceea ce nu înțelegi nu îți place și de aici problema lipsei educației publicului cu privire la muzica clasică, prin urmare lipsa publicului în sala de concert, iar în societatea noastră în opinia lui, copiii sunt privați de artă, începând din mediul școlar, în care, în afara școlilor vocaționale, în învățământul de masă atenția este îndreptată către a minimaliza sau chiar a înlocui orele de muzică, desen, sufletul copiilor noștri neavând doza de hrană ce dezvoltă pe lângă intelect, spiritul. Arta într-o opinie majoritară nu este privită ca o muncă serioasă și tocmai de aceea, pentru că nu se știe ce implică o formă de artă, ar trebui înființată o cultură cinstit urmărită în mediul școlar de la clasele primare până la liceu, una care să ridice într-adevăr nivelul de interes al omului față de muzica clasică și de orice altă formă de artă pe care ar simți-o mai reprezentativă personal, deși lumea artelor nu are granițe și ele se întrepătrund și se completează.

de la stânga la dreapta: dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, Ștefan Aprodu, Aurora (Ababei) Oprea
de la stânga la dreapta: dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, Ștefan Aprodu, Aurora (Ababei) Oprea

Deși își dedică cea mai mare parte a unei zile studiului la vioară, perfecționării creațiilor și studiul complementar al sferei clasice, Ștefan are și alte pasiuni cărora se dedică prin comprimarea timpului fizic care îl dedublează din relativitatea muzicală în care respiră, fiind un pasionat de gătit și totodată gurmand, îndeletnicindu-se printre altele, de la supă cu găluște până la sarmale și prăjituri, iar de când este student în Germania, a descoperit plăcerea mersului pe bicicletă, istoria și lectura fiind alte două pasiuni ce îl fericesc.

 Nu poate fi el cel care decide care va fi locul pe care îl va ocupa pe harta timpului, marele demiurg va cerne ce merită să rămână și ce nu, însă aceste rânduri au cernut deja gânduri, sentimente, rugăminți și recunoștință strecurate pe strune, și la final de călimară, vă las cuvintele lui Ștefan, adresate publicului care încă nu a descoperit universul clasic unde își are esența crezul său existențial : „Aș vrea ca toți cei care privesc de sus și cu dispreț munca artiștilor, a muzicienilor să închidă ochii minții pentru câteva secunde și să-și imagineze cum ar fi depășit perioada pandemiei fără muzică! Muzica pe care din fericire în acest secol o puteau accesa online, cum ar fi supraviețuit unei pușcării existențiale într-o totală liniște?! Spuneți-mi ce ar fi cele mai frumoase momente, dar chiar și cele mai triste din viața omului fără muzică?! Am fi mult mai goi și întreaga lume ar fi mult mai săracă! Să nu uităm că instituțiile nu sunt ceva abstract și acestea sunt formate din oameni! Oameni care oricât de mult sau de puțin ar face în folosul comun al artei, muzica clasică va răzbi dincolo de negura dezinteresului pentru că noi suntem ființe profunde care se hrănesc cu artă și chiar dacă uneori ne pierdem Speranța e bine să ne amintim că în fiecare om pe care îl avem în față există o formă de divinitate.”

Întâlnirea cu un om ca el face inevitabil condeiul meu să pară stângaci și plăpând prin neputința redării fidele a portetului său artistic. Ștefan Aprodu ni se dezvăluie nouă, tuturor, ca o speranță într-un viitor ce pare că nu-și găsește liniștea. În cei 19 ani de când îmbogățește corola de minuni a lumii, violonistul nostru a cucerit orizonturi artistice internaționale și naționale cucerind peste 80 de premii, iar toamna l-a surprins numărându-și cu unul în plus, și anume Premiul al II-lea la prestigiosul concurs „George Enescu”, încununând reușita altor concursuri recente: din capitala Bulgariei, Premiul I la o altă competiție internațională, Vasco Abadjiev International Violin Competition, precum și Premiul al III-lea la Grumiaux International Competition, ce s-a desfășurat în Belgia.

Ștefan este o nemărginire de recunoștință pe care și-o exprimă față de ceilalți oameni care îl pun în valoare, el fiind suma și convergența celor care și-au pus amprenta uman și vocațional fiind factori definitorii în metamorfoza artistică, umană, creatoare, totodată bine ancorat în simțul proporției și al modestiei, știindu-și locul dar mai ales înțelegând că oricât ar fi de bun violonist, fără cei din jur nu ar putea face nimic, iar răspunderea este cu atât mai mare. Concursul Enescu a fost confirmarea faptului că este un bun muzician și un bun interpret, că tehnica instrumentală, nivelul de înțelegere al stilurilor și capacitatea de a reda le deține și le îmbogățește, dar muzica e dincolo de toate acestea, concursul reprezentând doar o ușă către muzică dar nu muzica în sine.

Continue Reading

#ArtsTalk

Pe strune de vioară o poveste de odinioară

Published

on

Odată cu toamna s-a așternut nostalgia peste București, iar pe noi, cei prezenți în sala mare a teatrului Odeon ne-a purtat în visare spre ,,POVESTE DIN BUCUREȘTIUL DE ODINIOARĂ”. Deși nu este la prima reprezentație, spectacolul a îmbrăcat forma sa desăvârșită duminică, într-o seară de 18 septembrie în care protagoniștii și demiurgii acestui roman sonor cu iz de descântec și parfum de liniște a timpului parcă înghețat în partiturile instrumentiștilor, actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu au deschis o poartă prin care am trăit preț de două ore rafinamentul, pasiunea și intriga unui oraș ideal. Orașul care geme de cultură, hrănită de iubirile ce se nășteau sub clarul ei poetic, o forfotă așezată a celor ce erau parte din ceea ce a devenit azi, povestea cântată de Miruna și Valentin, împreună cu Taraful de Oraș și Bon Ton orchestra condusă de atemporalul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, asezați la adăpostul creativ al scenografei de teatru și film, doamna Maria Miu, talentul și viziunea căreia au fost recompensate prin Premiul UNITER pentru întreaga carieră.

Povestea din spatele poveștii derulate pe scenă, este una de o importanță covârșitoare pentru păstrarea unui patrimoniu imaterial inestimabil al culturii muzicale ușoare românești din perioada interbelică, întregul spectacol fiind un omagiu și o readucere la viață a creațiilor compuse de Ion Vasilescu (,,Habar n-ai tu”, ,,Mi-am pus busuioc în păr”), Nicolae Kirculescu (,,Așa începe dragostea”, ,,Violete pentru fete”, ,,Coșarul”), Elly Roman (,,Nu mai plânge, baby”), Gherase Dendrino, dar și alte partituri celebre semnate de Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger, Fritz Kreisler, aranjate în caracterul evenimentului de unul dintre cei mai inspirați orchestratori, Ioan Dobrinescu.

În foaierul teatrului, publicul a pășit în atmosfera unui timp suspendat în paginile partiturilor expuse, unele în original ale creațiilor pe care artiștii le-au interpretat și care vor face parte din Biblioteca Digitală a Muzicii Ușoare Românești, un demers sufletesc și intelectual al celor doi artiști care se concretizează prin acest proiect de salvare, păstrare și redăruit românului care tresaltă în simțire la auzul acordurilor pe care le are imprimate în AND-ul cultural colectiv.

O ținută artistic ireproșabilă a instrumentiștilor care fac parte din Bon Ton orchestra au adus Tarafului de Oraș culoarea și profunzimea care au întregit interpretarea Mirunei și a lui Valentin, aceștia completându-și trăirile și împletind vocea caldă a Mirunei cu strunele pătimașe ale lui Valentin într-o vibrație cu o încărcătură emoțională care multora dintre noi au pus lacrimi în ochi, zâmbet pe chip și o bucurie lăuntrică greu de exprimat.

Invitatul serii în acest concept autentic a fost tenorul Alin Stoica care prin interpretarea Sărmane Lăutar a concentrat laitmotivul și universul muzical al fiecărui artist care ajunge să-și ofteze apusul epocii din care-și trage seva.

„Dragi mi-s cântecele mele”, bis-ul și totodată rezumatul întregului spectacol a fost interpretat de Miruna și de întreg corpul artistic în timp ce sala neîncăpătoare aplauda în picioare povestea spusă și cântată a unui București de altă dată.

Și ca orice poveste care este dusă mai departe, spectacolul se va relua încălzind inimile auditoriului la final de noiembrie tot în sala teatrului Odeon, și totodată va ajunge în fiecare colț al țării unde se va vrea spusă.

Aurora, alături de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea

*Și în taină, ca trăire personală a artei în complexitatea, intimitatea și plenitudinea ei, amintirile sunt singurul paradis de unde nu putem fi izgoniți!

Continue Reading

#Pathfinders

Cătălin Priscorniță, CEO Blitz: Antreprenoriatul în România se află în continuă dezvoltare, în special pe segment internațional

Published

on

Cătălin Priscorniță este CEO și fondator Blitz, o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj Napoca cu afaceri de circa 5 milioane de euro în 2021. Până la finele anului 2022, acesta estimează o creștere a businessului la 12-13 milioane de euro.

Cătălin a făcut primii pași în imobiliare pe când era în primul an de facultate. „S-a simțit ca peștele în apă” și a știut că e domeniul în care se vede în viitor, având impact major în viața oamenilor. „Practic, cumpărarea unei case schimbă destinul oricui. Iar agenția imobiliară e acolo să dea o mână de ajutor la schimbare”. Așa a înțeles că trebuie investit mult în educație, ceea ce nu se întâmpla în compania în care lucra. În plus, managementul nu era strălucit, așa că în criza din 2008-2009, firma s-a închis. Acela a fost momentul în care Cătălin a decis să își înființeze propria agenție. A investit crica 20.000 de euro și a cheltuit banii din prima lună, plătin în avans pe 6 luni chiria spațiului, furnizorii de servicii și echipamente necesare. „Compania pe care o conduc, Blitz -companie imobiliară, a fost, acum 12 ani, un SRL într-o faza de setup-startup cu un angajat. Astăzi suntem aproximativ 400 de oameni implicați în proiect, cu birouri în multe orașe din România”.

Businessul său a crescut an de an, fiind în prezent unul dintre principalii jucători din Cluj-Napoca și din Transilvania, având în 2020 peste 2.5 milioane de euro cifră de afaceri, și peste 150 de angajați și colaboratori, care au realizat peste 1000 de tranzacții totalizând mai mult de 65 milioane euro.

În 2020, Cătălin Priscorniță a primit premiul „Leadership-ul anului în imobiliare”, iar în 2021 a fost desemnat ”Antreprenorului anului” în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare. La același eveniment, Blitz a câștigat distincțiile “Agenția anului 2020”și “Brandul anului 2020”.

În opinia sa, să crezi cu toata ființa ta că poți să realizezi ceea ce îți propui, indiferent cât de greu și anevoios este drumul – este secretul unei cariere de succes.

„Cu orice provocare întâmpinată pe drum să devii și mai rezilient. Să vezi în orice eșec o oportunitate de creștere și de învățare. Astfel nu vei ajunge niciodată să regreți ce-ai pierdut”, mărturisește Cătălin Priscorniță.

Dacă-i ceri să-și descrie traseul profesional îți va spune că, văzut la microscop „a fost un zig-zag continuu, văzut mai puțin de sus, o creștere constantă și agresivă. Întotodeauna am reușit să fac lucruri nespecifice vârstei mele”.

În primii ani de antreprenoriat, când corpul nu da niciun semn de oboseală, este foarte greu să te oprești din muncă, recunoaște antreprenorul. „Îmi aduc aminte că eu în primii ani am muncit șapte zile pe săptămâna, 14 ore/zi. Cu mintea de acum nu aș mai face la fel. După câțiva ani, când încep să apară și alte priorități în viață, lucrurile se mai echilibrează natural”, explică el.

La ora actuală, „industria imobiliară nu are legislație imobiliară. Este foarte important să existe o lege a agentului imobiliar. Lucrăm la asta în prezent. Cred că o normare a industriei ar fi benefică la nivel de consumatori de imobiliare, ar avea un impact mare și ar aduce o însănătoșire perceptuală asupra jucătorilor din piață”, continuă antreprenorul.

În opinia sa, antreprenoriatul în România se află în continuă dezvoltare, în special pe segment internațional. „Reziliența, capacitatea de adaptare, dispoziția la efort, inteligență, sunt câteva dintre criteriile antreprenorilor români ce pot dezvoltă atât în țară, dar și în exterior modele de business scalabile și funcționale sănătos”, explică el. Ce le lipsește, în schimb, antreprenorilor din România: este capacitatea de organizare, respectarea sistemelor, proceselor și procedurilor. Și, nu în ultimul rând, au multă grijă de “capra vecinului”, adaugă Cătălin Priscorniță.

Lecțiile lui Cătălin Priscorniță:

1. Indiferent ce se întâmplă, să nu te abați de la valorile în care crezi, de la misiunea și viziunea ta.

2. Când greșeșți în fața clientului, recunoaște, asumă-ți și suportă consecințele.

3. Nu există nu se poate. Există nu pot sau nu pot acum.

4. Creșterea în business și în carieră trebuie să meargă mâna-n mâna cu creșterea nivelului de smerenie. Când ego-ul preia controlul, este începutul sfârșitului.

5. Business-urile nu sunt o destinație, sunt o călătorie. Bucură-te de fiecare km parcurs. Muncește eficient și suficient, dar fă-ți timp de viață, familie, prieteni, vise.

Continue Reading

Trending