30 views 9 mins 0 comments

Ateliere fără Frontiere, campion la Gala Dezvoltării Durabile 2023

In #Green, #News
January 11, 2024

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este unul dintre cei cinci câștigători premiați la Gala Dezvoltării Durabile dedicată Producției și Consumului Responsabil, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, la începutul lunii ianuarie. 

Din anul 2008, Asociația Ateliere Fără Frontiere integrează pe piața convențională a muncii persoane aflate departe de piața muncii, proveniți din medii vulnerabile, având grijă față de mediu. Până în prezent, 295 de adulți greu angajabili au fo1st angajați în programul de integrare pe piața muncii derulat de asociație în cadrul celor 4 ateliere de economie circulară și agricultură ecologică (educlick, remesh, ferma bio&co, logiEtic). Totodată, de peste 15 ani de zile asociația militează pentru o dezvoltare economică dedicată oamenilor și mediului și sunt pionieri ai economiei circulare din România prin colectarea responsabilă a deșeurilor electrice și electronice și prin reutilizarea acestora și dotarea laboratoarelor de informatică ale școlilor din România cu calculatoare recondiționate, prin realizarea de produse fashion sustenabile din bannere publicitare și prin cultivarea legumelor ecologice. În data de 2 ianuarie, oamenii din spatele AFF au devenit campioni ai dezvoltării durabile în domeniul producției și consumului responsabil datorită întregii activități derulate și în special prin activitatea fermei bio&co. 

Fermele agricole sociale, așa cum este și ferma bio&co, reprezintă o soluție reală pentru obiectivele strategice ale agriculturii românești și europene, precum și pentru cele care vizează dezvoltarea durabilă și cea incluzivă a zonelor rurale, generând locuri de muncă verzi, agricultură durabilă și creștere economică în mediul rural, dar și o alimentație sănătoasă pentru consumatori. 

Prin implementarea principiului „from farm to fork” sau „de la fermă la consumator”, parte a Pactului Verde European concretizat de către Comisia Europeană, ferma bio&co, asigură un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic deoarece legumele bio sunt livrate direct către consumatori, fără alte metode si terți de distribuție. Iar legumele certificate ecologic sunt din ce în ce mai apreciate și căutate pe piața locală, în contextul în care certificarea oferă o garanție pentru sănătatea consumatorului.

Dispusă pe cinci hectare agricole certificate ecologic, dintre care 4.000 de metri pătrați de solarii (pentru o producție 52 de săptămâni pe an), ferma bio&co, dezvoltată în satul Ciocănari, din comuna Niculești (județul Dâmbovița) a obținut certificarea ecologică inclusiv pentru cele 80 de soiuri de legume cultivate, iar producția obținută săptămânal fiind distribuită către 100 de clienți din București și Ilfov. Livrările se fac la sediile companiilor care au mai mulți angajați abonați dar și în 15 puncte de livrare aflate în centru și în mai multe cartiere din Capitală care se găsesc pe site-ul fermei.

„Legumele sunt cultivate la Ciocănari de oameni vulnerabili din sat, care, înainte de a face parte din acest proiect, lucrau ca zilieri doar în sezonul cald, fără a avea contract de muncă. Asociația a creat această fermă pentru a le oferi un trai mai bun și pentru a cultiva totul așa cum se făcea pe vremuri – natural”, spune Andreea Despa, manager fermă bio&co. În prezent, la fermă sunt angajate 8 persoane care provin din medii defavorizate.

Pentru a obține certificarea bio, terenul agricol a trecut mai întâi printr-o perioadă de doi ani de curățare și decontaminare, în care nu a primit tratamente chimice de niciun fel. Ferma bio&co se mândrește cu legume de sezon, neatinse de erbicide și insecticide care pot afecta calitatea și cantitatea microorganismelor din sol și folosesc doar îngrășăminte naturale, iar în fața diverșilor dăunători aplică metode non invazive atât pentru a salva planta de dăunător, cât și pentru a proteja solul. Automat costurile de producție sunt mai ridicate, deși randamentul este mai scăzut. 

La rândul său, Damien Thiery, CEO-ul Ateliere Fără Frontiere, declară: „Agricultura convențională este responsabilă pentru 12% din încălzirea globală. Vedem astăzi că este o situație, într-adevăr problematică. Și va fi și mai problematică în viitor. Trebuie să găsim un alt model alimentar pentru a ne hrăni. Un model local, un model care promovează agricultura certificată ecologic. Și, noi, când mergem la cumpărături, ar fi indicat să ne uităm la etichete. Ok, prețul este important, dar de unde vine produsul? Plătesc un pic mai mult să cumpăr ceva local, și poate un pic și mai mult să cumpăr ceva certificat ecologic, fiindcă asta este bine atât pentru planetă cât și pentru sănătatea mea.”

Gala Dezvoltării Durabile a fost realizată în parteneriat cu TVR și face parte dintr-un program de informare și educare a publicului cu privire la cele 17 Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD), înscrise în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Agenda 2030, o strategie coordonată cu Uniunea Europeană și ONU.

Printre finaliștii competiției se numără organizații care au derulat proiecte de succes bazate pe modele sustenabile de producție sau pe soluții de educare/informare în vederea adoptării unor comportamente responsabile de consum. Criteriile de jurizare au fost calitatea proiectelor de a fi colaborative, beneficiul public adus de proiecte, creativitatea, replicabilitatea și vizibilitatea și capacitatea de a genera continuitate. 

Concursul face parte dintr-un demers mai amplu al Departamentului Dezvoltării Durabile care a început în 2021. Este vorba despre un ciclu competițional de 7 ani, prin care DDD își propune să identifice organizațiile care dovedesc atenție la problemele delicate ale societății și care derulează acțiuni în domeniul sustenabilității. 

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o asociația socială și de mediu, cu activitate economică, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, Asociația a creat patru întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh, logiEtic și ferma bio&co – în care oferă servicii personalizate de acompaniere socio- profesională, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

/ Published posts: 134

Sunt somelier de tinere talente într-ale antreprenoriatului. Altfel spus, redactor LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale mă puteți contacta pe adresa de email: alexandra@leaderstalk.ro