Connect with us

#Pathfinders

Cătălina Gal, co-fondator Epics România: Eu cred că antreprenorii nu au job, ci un stil de viață care acaparează tot

Published

on

Cătălina GAL este co-fondator Epics România, cabina foto deschisă – https://photobooths.ro/. Într-un interviu acordat Leaderstalk.ro ne povestește întregul său traseu profesional.

Dacă s-ar inventa vreo mașinărie a timpului și v-ați putea întoarce la o variantă mai tânără de-a dumneavoastră, ce v-ați spune?

Dacă s-ar inventa o mașină a timpului și m-aș putea întoarce la mine, ieri, acum doi ani, la 25 sau 18 sau 16 ani, mi-aș spune să am răbdare. Mi-a lipsit mereu răbdarea și mi-a dat multe bătăi de cap, lipsa asta constantă a unui repaus între a gândi, a vrea și a face. Și aș vrea să spun fiecărei versiuni a mea din trecut să își ia un moment ca să fie recunoscătoare, să aprecieze și să se bucure de ce a făcut până în acel moment.

Ce sfaturi? Și, mai ales, ce vârstă și moment al vieții veți alege?

Iar sfaturile pe care le-aș da versiunilor mele din trecut depind de perioada vieții. Scriitoarei de 17 ani i-aș spune să trimită odată manuscrisul ăla! Dar antreprenoarei de 20 de ani, pentru că ea este versiunea din care am crescut până azi, i-aș spune să nu ia totul de bun, să aibă încredere în oameni doar atât cât e nevoie ca să nu devină paranoică, să aibă răbdare și să investească fiecare plus în viitor.

Și poate, să învețe că a delega e singurul mod în care poate crește, degeaba așteaptă clonarea. Și i-aș mai spune să decidă mai repede cine va fi ea în viitor.

Serios vorbind acum, să decizi cine vrei să fii, cât mai repede în viață, e singurul avantaj pe care îl poți cere. Și să cumperi acțiuni Apple. : )

Care este secretul unei cariere de succes pentru dumneavoastră? Ce garantează succesul profesional?

Secretul unei cariere de succes, în mintea mea, stă în a nu regreta lipsa de echilibru și a te adapta constant fără a pierde din vedere rezultatul pe care îl vrei. Depinde de ce înseamnă pentru tine succesul, dar orice drum spre un rezultat care te mulțumește e ca un joc din acela în care încerci să mergi pe un buștean care se rotește, e plin de coji de banane și e amplasat în gravitație zero. El există, e drept și are un final, dar ca să ajungi acolo trebuie să privești constant în față și doar să tragi cu ochiul în jur, să fii pregătită să cazi și să știi care sunt modalitățile de a urca din nou sus și să nu îți iei plasă de siguranță.

Așa am abordat eu drumul până azi: 100% din timpul meu, uneori cu 25% din mesele necesare într-o zi și o proporție de 90% recunoștință pentru unde sunt în orice moment, ca bornă spre viitor, și doar 10% bitching about it 🙂  

Cum aţi descrie traseul dumneavoastră profesional?

Mi-a fost mereu ușor să scriu, așa că am crezut că o facultate de Jurnalism m-ar duce mai aproape de o carieră în cuvinte. Până când Cine Ce Când Unde și Cum au început să pară cam limitative. Am trecut și prin publicitate puțin, tot din dorința de a vrea să aplic ce am învățat. Dar devreme, și forțată de circumstanțe, dar și pentru că aveam propriul mod de a face lucrurile, am început să ofer servicii ca antreprenor. Prima dată prin multiple încercări și eșecuri, de la servicii de livrare cumpărături în 2007 când nimeni nu vroia asta, la servicii de coșerit oferit prin colaboratori (da, genul acela de coșari, ca un mărțisor norocos).

Apoi am manageriat alături de soțul meu o firmă de proiectare, pentru că organizarea pe care mi-am impus-o ca mod de a suplini memoria slabă pe care o am, s-a dovedit un atuu în a ține la zi dosare, clienți, acte și termene.

Și mai apoi am profitat de o oportunitate în a crea o companie de cabine foto. Un serviciu oferit în afara României dar încă atât de nou la noi încât am început de la educarea pieței, nu de la vânzarea serviciului, am preluat ideea dar am pornit de la zero. Și am învățat design, vânzări, programare, leadership și cam tot ce a fost nevoie ca să trecem de temuții primii 5 ani în afaceri și să câștigăm încrederea unor francizați.

Iar în tot timpul acesta am scris în continuare. Pentru firmele mele și pentru alții, ca hobby sau ca provocare poate. Bloguri, prezentări, manuale de proceduri și cursuri de training, texte pentru reclame, broșuri, video și site-uri. Și desigur, poezii și pasaje de carte, în așteptarea zilei când visul acela va deveni și el realitate.

Care au fost cele mai importante decizii pe care a trebuit să le luați şi v-au marcat cariera?

Cele mai importante decizii au fost cele mai grele decât toate și cele mai ușoare decât orice.

Ușor a fost să decid pentru mine. Să pornesc o afacere când mama se temea pentru asigurarea mea de sănătate și pensia pe care nu aveam să o primesc dacă nu mă angajam. Să lucrez alături de soțul meu 15 ani, când eram asigurați că asta va însemna certuri sau plictiseală.

La categoria grea, să las să moară o afacere profitabilă când ea a devenit un stres constant legat nu de munca în sine, ci de domeniu. Să angajez oameni pentru care să fiu răspunzătoare pentru traiul de zi cu zi. Și să trec de a lucra zi de zi la afacerea mea, la a învăța pe alții procese și stiluri și a le oferi încrederea mea că vor crește brandul.

Cât de greu îi este unei femei să reușească în business?

La fel de greu ca unui bărbat, cred. O afacere e ceva neutru, e un copil dar fără sex feminin sau masculin. Totul ține de perspectivă și de ce business alegi să faci sau te pasionează. Unele domenii chiar avantajează o femeie.

Care ar fi diferențele dintre o afacere condusă de o femeie şi una condusă de un bărbat? O femeie se comportă altfel în calitate de lider al unei companii?

Diferențele în modul de a conduce o companie țin mai mult de felul de a fi al antreprenorului din spatele (sau fața) afacerii. Am întâlnit femei extraordinar de stricte în felul în care conduceau, vorbeau și negociau, dar și bărbați antreprenori cu o maleabilitate ce poate o aștepți de la o femeie. Sunt atribute, sunt feluri de a fi, formate de domeniu, de nevoie sau de studiu. Și mai puțin sunt caracteristici stereotip ce țin de sex.

Cum vedeţi viitorul antreprenoriatului feminin în România?

Dacă vorbim de creșterea numărului de afaceri conduse de femei, clar va continua trendul ascendent. Scriam într-un articol că în 2018  ”Numărul total al femeilor implicate în domeniul economic este de 484.521. Femeile dețin calitatea de asociat/i sau fondator în cadrul a 37% din companii, restul fiind deținute de bărbați. (sursa)

Iar la ultimul Start-up Nation 2018-2019, 14.675 firme înscrise au reprezentant legal femei (43,79%) – sursa

Ca să nu vorbim despre cum tot mai multe idei handmade și hobby-uri se transformă în afaceri.

Cinci lecţii pe care le-aţi învăţat prin prisma businessului?

O să aleg cinci lecții învățate care să acopere cele cinci părți componente ale unei afaceri: ideea, planul, începutul, creșterea și ROI-ul sau planul de exit.

  1. O idee nu înseamnă o afacere și a fi îndrăgostit tu de ideea ta nu înseamnă mai mult decât să ai ceva frumos la care să te gândești.
  2. Planul nu este doar obiectivul pe care ți-l fixezi în cap, ci primul lucru pe care îl vezi pe perete când te trezești și te culci. Și are mereu mai mult de 10 cuvinte, are și ceva cifre concrete și ceva ce nu place nimănui: are și un DACĂ ce te pregătește pentru eșec.
  3. Începutul afacerii nu trebuie să aștepte perfecțiunea, nu trebuie să ai toate detaliile, logo nu contează. Cel mai important e să începi să vinzi produsul sau serviciul.  
  4. Creșterea va veni doar dacă înțelegi că nu poți face totul singur, nu e nevoie să faci totul singur și nici recomandat, dar și că nimeni nu e ca tine și asta e ok.
  5.  ROI-ul sau planul de exit înseamnă să îți stabilești ce vrei de la acea afacere, până când vrei să lucrezi în ea, la ea și unde trebuie să te lase sau să o lași tu pe ea. Pentru că a nu avea plan de exit înseamnă că poți fi tot un angajat, dar pe termen nedefinit, în propria afacere și să îți fii propriul tău cel mai rău șef.

Care ar fi ingredientele pentru o afacere de succes?

Să determini bine cine îți sunt clienții, să le oferi ce vor și să îi întrebi mereu dacă ceea ce le oferi mai trebuie îmbunătățit sau mai e dorit, să asculți majoritatea și să nu te temi să ceri vânzarea. Iar consecvența, înainte de orice altceva, va aduce succesul.

Cum aţi pornit afacerea pe care o aveți? Care a fost investiţia iniţială?

Epics, brandul de cabine foto și franciză națională, a pornit în 2013 de la o idee, o imprimantă, un aparat foto și un desen pe un meniu. Adică undeva de la 2000 de dolari și entuziasm.

Ideea nu era nouă, în SUA cabinele foto sunt mai mult decât comune, iar la parcurile de distracții sau atracțiile din Europa exista un astfel de sistem. Și combinat cu ideea preconcepută- netestată, dar asta e, eram tineri – că tuturor le plac pozele, am adus pe piață Epics, cabina foto cu printare instant.

S-a născut într-un atelier, un dulap construit inițial din pal, cu un design rudimentar. Dar era printre primele cabine foto din România și poate prima construită de la zero. Apoi am folosit un design nou, unicat și modular, și materiale tot mai speciale, iar Epics a devenit apoi marcă înregistrată.

Care este modelul antreprenorial pe care îl aveţi? (Din România sau din străinătate)

Eu personal nu am avut un model, am vrut să fac ceva de care aș fi mândră și care m-ar trata ca firmă așa cum îmi doream eu, clientul ce simțea că multor afaceri le lipsește profesionalismul, promptitudinea și consecvența.

Soțul meu vorbea mereu de McDonald’s ca model de afacere și cumva vedeam și eu cabina foto Epics peste tot în România, oferind aceleași servicii la fel de bine. De fapt, mai târziu mi-am dat seama că el se referea la procese și sisteme ușor de replicat. Ceea ce am făcut apoi, ca să transformăm Epics în franciză națională.

Care sunt calităţile unei femei de succes?

Curiozitatea și determinarea. Ambele ajută o femeie să își țină mintea deschisă la oportunități, idei, critici, laude, păreri, schimbări, și în același timp să decidă ce drum să ia, uneori în ciuda la tot ce i se spune sau a lucrurilor de care se teme.

Cât de dificil este pentru o femeie de succes să găsească echilibrul între timpul destinat job-ului și timpul petrecut cu familia?

Eu cred că antreprenorii nu au job, ci un stil de viață care acaparează tot. Așa cum ziceam mai sus, nu cred în echilibru, nu că nu ar exista sau că nu îl doream uneori, dar pentru că nu mi-a ieșit niciodată. Tot ce am făcut, respirat, vorbit și construit ultimii 5 ani a fost compania pe care o avem. Așadar îi apreciez pe cei care reușesc să împace cele două vieți, iar eu mă consider norocoasă că soțul meu e și partenerul meu de afaceri.   

Care este cel mai mare risc pe care vi l-ați asumat în ceea ce priveşte cariera aleasă?

Riscul cel mai mare pentru mine a fost să am încredere. În mine că pot instrui și purta de grijă angajaților care se bazau pe mine, în firmă, că merită atenția 24 din 24 și nu am nevoie și de un job de siguranță, în francizați că vor păstra imaginea brandului, în sistemul din România că nu va încerca activ să ne falimenteze chiar dacă noi facem totul corect.

Pe parcursul carierei, ați întâmpinat vreodată probleme pe motiv că sunteți femeie? Dacă da, cum ați gestionat situația?

Nu, niciodată.

Care sunt micile plăceri ale vieții sau poate tabieturi de la care nu ați renunța?

Citesc oricând găsesc timp. Spun că fac mini excursii în lumi noi, cunosc noi oameni, personalități și primesc noi idei și viziuni care deși sunt ficțiune mă ajută, mental și fizic, în viața de zi cu zi.

Care sunt cele mai importante proiecte/realizări ale dumneavoastră din ultimii doi ani?

În 2018, în martie, predam franciza pe județul Cluj celor care ne-au fost angajați. Patru oameni fără experiență în afaceri. Și mi-am spus că, atunci când vor împlini un an, va însemna că am reușit mai mult decât să le oferim oportunitatea unui afaceri de succes, i-am ajutat să crească.

Personal, am adunat proiecte peste proiecte de content writing ca freelancer, de la peste 200 de articole blog pentru clienți ca VIVO!CLuj-Napoca sau Nobila Casa, la proiecte frumoase de storytelling pentru domenii care mă atrag sau pentru care scrisul vine natural. Și mereu caut noi provocări.

Ce sfaturi v-au ajutat la începutul carierei şi de la cine le-aţi primit?

Am participat la diferite seminarii și traininguri, am început să citesc cărți de dezvoltare personală și de afaceri abia târziu, acum 3 ani sau 4.

Sfatul care a contat cel mai mult cred în modul cum am făcut business de la început a fost o vorbă din bătrâni ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.

Asta m-a ajutat să trec peste teama de a vorbi cu oamenii în cold calluri, să fac, ca introvertită, vânzări la telefon, prezentări și să accept insulte, mulți de NU și nenumărate încercări de copiere. Și mi-a adus mulțumiri, review-uri companiei și un renume care a adus plus valoare francizei.

Cumva, acest ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” a devenit ”Ofer exact ceea ce aș vrea EU să primesc” Și sunt mai pretențioasă ca majoritatea, poate. : )

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#ArtsTalk

Viața în cheia sol: interviu cu tânărul violonist al momentului ȘTEFAN APRODU

Published

on

„Îmi iubesc vioara pe care cânt! Nu e perfectă dar e un sunet care mă reprezintă, iar când închid ochii și îmi derulez în minte un pasaj la vioară, vioara mea este cea care îmi sună în cap! Nu știu cum să explic mai bine, dar cred că relația cu o vioară este exact ca una pe care o ai cu o persoană pe care o iubești, cu o iubită, cu un iubit. Tu te schimbi după ea și ea după tine, iar dacă există o altă vioară care trebuie să fie a mea sunt convins că aceasta va veni la mine în timp”, spune Ștefan Aprodu făcând referire la viorile de colecție ale lumii, așa cum alți violoniști români de renume internațional dețin prin concurs una (Răzvan Stoica – Stradivarius din 1729, Alexandru Tomescu– Stradivarius Elder- Voicu sau vioara Guarnieri a lui George Enescu – Gabriel Croitoru).

Ștefan Aprodu a absolvit anul acesta Colegiul de Arte „Dinu Lipatti” din București, la clasa de vioară a doamnei Magdalena Ursu. În prezent, este student în primul an la Hochschule für Musik, Theater und Medien din Hanovra sub îndrumarea domnului profesor Krzysztof Wegrzyn: „Cu doamna Magdalena Ursu, care m-a format de altfel din prima zi de vioară am fondat o orchestră de tineret Dinu Lipatti- așa numită- cu care am concertat, în calitate de dirijor, și am susținut o serie de concerte în țară, oferind astfel ocazia tinerilor muzicieni români să urce pe scenă în calitate și de membri ai orchestrei, dar și de soliști.” Asta pentru că, după cum tot el motivează: „mediul academic în România funcționează miraculos în ciuda tuturor neajunsurilor. Nu sunt bani, nu există grijă pentru copiii ce vor să facă artă, totul cade pe umerii profesorilor dedicați, ai părinților, ai câtorva pasionați care îți mai deschid câte o ușă. După terminarea studiilor societatea noastră este sărăcită de accesul la artă. Și eu am suferit alături de colegii mei din cauza lipsei de acces la scenă în ultimii doi-trei ani. Ceea ce încerc să spun este că dacă faci din inimă ceva se mișcă și în celălalt ceva și a fost suficient să vreau și fac nu doar să stau să mă plâng.”

L-am cunoscut recent la Filarmonica Pitești, unde a susținut un concert în premieră,  având dubla calitate de solist și compozitor, interpretându-și propria lucrare – Concertul nr.3 pentru vioară și orchestră în mi minor (un concert premiat al concursurilor de specialitate internaționale) căruia orchestra condusă de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea a dat valențe poetice și dramatice solisticii lui Ștefan. Tânărul violonist a performat deja cu mai multe orchestre simfonice și dirijori (David Stern dirijând un concert Ad Honorem Ivry Gitlis, Gabriel Bebeșelea – Junior Orchestra, Sabin Păuța – Royal Camerata, Yasuo Minami – Takasaki Junior Orchestra în Japonia), dar experiența de la Pitești a fost pentru el emblematică, bagheta maestrului Tiberiu Dragoș Oprea, după cum declară, desăvârșindu-i arcușul și compoziția.

Dornic să deschidă ușile nu numai pentru sine, ci și pentru colegii de breaslă, Ștefan Aprodu este și masterand la cursurile de compoziție sub îndrumarea domnului profesor Dåsele Vådår Sevaidå la Norges Musikkhøgskole, compozițiile lui fiind deja „ușor geniale” după cum apreciază și maestrul Tiberiu Dragoș Oprea. Personal, am fost marcată de tabloul afectiv pe care mi l-a creat una dintre compozițiile biss-urilor dându-mi oportunitatea de a afla cum i se descoperă creația, cum i se dezvăluie pentru a o materializa scriptic și sonor: „uneori îmi sună în minte o temă pe care mi-o notez, câteodată nu știu nici măcar cărui instrument o voi atribui, apoi începe broderia în jurul ei. Important este să știi să te și oprești, complexitatea poate strica un lucru ce putea fi bun tocmai prin claritatea simplității. Alteori însă îmi răsună în minte întregul ca și când ar fi fost deja scris și eu îl ascult direct, complet gata. Aud concomitent fiecare instrument cu notele lui și nu-mi rămâne decât să scriu iar atunci devin un fel de unealtă, un scrib care transcrie un mesaj ce vine de undeva din afara lui, cel mai probabil de Sus!”         

Printre altele, Ștefan a fost desemnat unul dintre cei 10 bursieri ai Academiei Române, distincție ce i-a fost oferită chiar în toamna acestui an, iar eu, deținătoarea unei curiozități de felină culturală, am încercat să aflu prin experiența lui, cum oamenii înzestrați recunosc harul încă de la primii pași în viață și aleg în mod corect și complet vocația, pentru că, Ștefan Aprodu, este unul dintre cei numiți de societate ” vârf de lance”. L-am întrebat pe ce se sprijină acest vârf pentru a-și înfăptui menirea și cu o sinceritate înțeleaptă, Ștefan mi se destăinuie: „Eu cred că natura umană e în aceeași măsură și divină altminteri din nimic nu s-ar naște nimic ori întunericului îi e suficientă chiar și lumina firavă a unui licurici ca să nu mai fie întuneric. Sigur că trebuie să ai trăiri omenești ca să ai ce să exprimi dar capacitatea de a o face nu mai ține de uman. Nimic nu e întâmplător și cred că dacă ai destulă curățenie spirituală este imposibil să nu știi care e calea ta pentru că știi ce voce să asculți. Copiii sunt cei mai apropiați de divinitate și cu siguranță cu cât creștem cu atât devenim mai sofisticați și ne îndepărtăm de esență, așa că nu eu am ales vioara ci ea m-a ales pe mine!”       

Una dintre durerile lui Ștefan, ca artist, este că ceea ce nu înțelegi nu îți place și de aici problema lipsei educației publicului cu privire la muzica clasică, prin urmare lipsa publicului în sala de concert, iar în societatea noastră în opinia lui, copiii sunt privați de artă, începând din mediul școlar, în care, în afara școlilor vocaționale, în învățământul de masă atenția este îndreptată către a minimaliza sau chiar a înlocui orele de muzică, desen, sufletul copiilor noștri neavând doza de hrană ce dezvoltă pe lângă intelect, spiritul. Arta într-o opinie majoritară nu este privită ca o muncă serioasă și tocmai de aceea, pentru că nu se știe ce implică o formă de artă, ar trebui înființată o cultură cinstit urmărită în mediul școlar de la clasele primare până la liceu, una care să ridice într-adevăr nivelul de interes al omului față de muzica clasică și de orice altă formă de artă pe care ar simți-o mai reprezentativă personal, deși lumea artelor nu are granițe și ele se întrepătrund și se completează.

de la stânga la dreapta: dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, Ștefan Aprodu, Aurora (Ababei) Oprea
de la stânga la dreapta: dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, Ștefan Aprodu, Aurora (Ababei) Oprea

Deși își dedică cea mai mare parte a unei zile studiului la vioară, perfecționării creațiilor și studiul complementar al sferei clasice, Ștefan are și alte pasiuni cărora se dedică prin comprimarea timpului fizic care îl dedublează din relativitatea muzicală în care respiră, fiind un pasionat de gătit și totodată gurmand, îndeletnicindu-se printre altele, de la supă cu găluște până la sarmale și prăjituri, iar de când este student în Germania, a descoperit plăcerea mersului pe bicicletă, istoria și lectura fiind alte două pasiuni ce îl fericesc.

 Nu poate fi el cel care decide care va fi locul pe care îl va ocupa pe harta timpului, marele demiurg va cerne ce merită să rămână și ce nu, însă aceste rânduri au cernut deja gânduri, sentimente, rugăminți și recunoștință strecurate pe strune, și la final de călimară, vă las cuvintele lui Ștefan, adresate publicului care încă nu a descoperit universul clasic unde își are esența crezul său existențial : „Aș vrea ca toți cei care privesc de sus și cu dispreț munca artiștilor, a muzicienilor să închidă ochii minții pentru câteva secunde și să-și imagineze cum ar fi depășit perioada pandemiei fără muzică! Muzica pe care din fericire în acest secol o puteau accesa online, cum ar fi supraviețuit unei pușcării existențiale într-o totală liniște?! Spuneți-mi ce ar fi cele mai frumoase momente, dar chiar și cele mai triste din viața omului fără muzică?! Am fi mult mai goi și întreaga lume ar fi mult mai săracă! Să nu uităm că instituțiile nu sunt ceva abstract și acestea sunt formate din oameni! Oameni care oricât de mult sau de puțin ar face în folosul comun al artei, muzica clasică va răzbi dincolo de negura dezinteresului pentru că noi suntem ființe profunde care se hrănesc cu artă și chiar dacă uneori ne pierdem Speranța e bine să ne amintim că în fiecare om pe care îl avem în față există o formă de divinitate.”

Întâlnirea cu un om ca el face inevitabil condeiul meu să pară stângaci și plăpând prin neputința redării fidele a portetului său artistic. Ștefan Aprodu ni se dezvăluie nouă, tuturor, ca o speranță într-un viitor ce pare că nu-și găsește liniștea. În cei 19 ani de când îmbogățește corola de minuni a lumii, violonistul nostru a cucerit orizonturi artistice internaționale și naționale cucerind peste 80 de premii, iar toamna l-a surprins numărându-și cu unul în plus, și anume Premiul al II-lea la prestigiosul concurs „George Enescu”, încununând reușita altor concursuri recente: din capitala Bulgariei, Premiul I la o altă competiție internațională, Vasco Abadjiev International Violin Competition, precum și Premiul al III-lea la Grumiaux International Competition, ce s-a desfășurat în Belgia.

Ștefan este o nemărginire de recunoștință pe care și-o exprimă față de ceilalți oameni care îl pun în valoare, el fiind suma și convergența celor care și-au pus amprenta uman și vocațional fiind factori definitorii în metamorfoza artistică, umană, creatoare, totodată bine ancorat în simțul proporției și al modestiei, știindu-și locul dar mai ales înțelegând că oricât ar fi de bun violonist, fără cei din jur nu ar putea face nimic, iar răspunderea este cu atât mai mare. Concursul Enescu a fost confirmarea faptului că este un bun muzician și un bun interpret, că tehnica instrumentală, nivelul de înțelegere al stilurilor și capacitatea de a reda le deține și le îmbogățește, dar muzica e dincolo de toate acestea, concursul reprezentând doar o ușă către muzică dar nu muzica în sine.

Continue Reading

#ArtsTalk

Pe strune de vioară o poveste de odinioară

Published

on

Odată cu toamna s-a așternut nostalgia peste București, iar pe noi, cei prezenți în sala mare a teatrului Odeon ne-a purtat în visare spre ,,POVESTE DIN BUCUREȘTIUL DE ODINIOARĂ”. Deși nu este la prima reprezentație, spectacolul a îmbrăcat forma sa desăvârșită duminică, într-o seară de 18 septembrie în care protagoniștii și demiurgii acestui roman sonor cu iz de descântec și parfum de liniște a timpului parcă înghețat în partiturile instrumentiștilor, actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu au deschis o poartă prin care am trăit preț de două ore rafinamentul, pasiunea și intriga unui oraș ideal. Orașul care geme de cultură, hrănită de iubirile ce se nășteau sub clarul ei poetic, o forfotă așezată a celor ce erau parte din ceea ce a devenit azi, povestea cântată de Miruna și Valentin, împreună cu Taraful de Oraș și Bon Ton orchestra condusă de atemporalul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, asezați la adăpostul creativ al scenografei de teatru și film, doamna Maria Miu, talentul și viziunea căreia au fost recompensate prin Premiul UNITER pentru întreaga carieră.

Povestea din spatele poveștii derulate pe scenă, este una de o importanță covârșitoare pentru păstrarea unui patrimoniu imaterial inestimabil al culturii muzicale ușoare românești din perioada interbelică, întregul spectacol fiind un omagiu și o readucere la viață a creațiilor compuse de Ion Vasilescu (,,Habar n-ai tu”, ,,Mi-am pus busuioc în păr”), Nicolae Kirculescu (,,Așa începe dragostea”, ,,Violete pentru fete”, ,,Coșarul”), Elly Roman (,,Nu mai plânge, baby”), Gherase Dendrino, dar și alte partituri celebre semnate de Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger, Fritz Kreisler, aranjate în caracterul evenimentului de unul dintre cei mai inspirați orchestratori, Ioan Dobrinescu.

În foaierul teatrului, publicul a pășit în atmosfera unui timp suspendat în paginile partiturilor expuse, unele în original ale creațiilor pe care artiștii le-au interpretat și care vor face parte din Biblioteca Digitală a Muzicii Ușoare Românești, un demers sufletesc și intelectual al celor doi artiști care se concretizează prin acest proiect de salvare, păstrare și redăruit românului care tresaltă în simțire la auzul acordurilor pe care le are imprimate în AND-ul cultural colectiv.

O ținută artistic ireproșabilă a instrumentiștilor care fac parte din Bon Ton orchestra au adus Tarafului de Oraș culoarea și profunzimea care au întregit interpretarea Mirunei și a lui Valentin, aceștia completându-și trăirile și împletind vocea caldă a Mirunei cu strunele pătimașe ale lui Valentin într-o vibrație cu o încărcătură emoțională care multora dintre noi au pus lacrimi în ochi, zâmbet pe chip și o bucurie lăuntrică greu de exprimat.

Invitatul serii în acest concept autentic a fost tenorul Alin Stoica care prin interpretarea Sărmane Lăutar a concentrat laitmotivul și universul muzical al fiecărui artist care ajunge să-și ofteze apusul epocii din care-și trage seva.

„Dragi mi-s cântecele mele”, bis-ul și totodată rezumatul întregului spectacol a fost interpretat de Miruna și de întreg corpul artistic în timp ce sala neîncăpătoare aplauda în picioare povestea spusă și cântată a unui București de altă dată.

Și ca orice poveste care este dusă mai departe, spectacolul se va relua încălzind inimile auditoriului la final de noiembrie tot în sala teatrului Odeon, și totodată va ajunge în fiecare colț al țării unde se va vrea spusă.

Aurora, alături de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea

*Și în taină, ca trăire personală a artei în complexitatea, intimitatea și plenitudinea ei, amintirile sunt singurul paradis de unde nu putem fi izgoniți!

Continue Reading

#Pathfinders

Cătălin Priscorniță, CEO Blitz: Antreprenoriatul în România se află în continuă dezvoltare, în special pe segment internațional

Published

on

Cătălin Priscorniță este CEO și fondator Blitz, o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj Napoca cu afaceri de circa 5 milioane de euro în 2021. Până la finele anului 2022, acesta estimează o creștere a businessului la 12-13 milioane de euro.

Cătălin a făcut primii pași în imobiliare pe când era în primul an de facultate. „S-a simțit ca peștele în apă” și a știut că e domeniul în care se vede în viitor, având impact major în viața oamenilor. „Practic, cumpărarea unei case schimbă destinul oricui. Iar agenția imobiliară e acolo să dea o mână de ajutor la schimbare”. Așa a înțeles că trebuie investit mult în educație, ceea ce nu se întâmpla în compania în care lucra. În plus, managementul nu era strălucit, așa că în criza din 2008-2009, firma s-a închis. Acela a fost momentul în care Cătălin a decis să își înființeze propria agenție. A investit crica 20.000 de euro și a cheltuit banii din prima lună, plătin în avans pe 6 luni chiria spațiului, furnizorii de servicii și echipamente necesare. „Compania pe care o conduc, Blitz -companie imobiliară, a fost, acum 12 ani, un SRL într-o faza de setup-startup cu un angajat. Astăzi suntem aproximativ 400 de oameni implicați în proiect, cu birouri în multe orașe din România”.

Businessul său a crescut an de an, fiind în prezent unul dintre principalii jucători din Cluj-Napoca și din Transilvania, având în 2020 peste 2.5 milioane de euro cifră de afaceri, și peste 150 de angajați și colaboratori, care au realizat peste 1000 de tranzacții totalizând mai mult de 65 milioane euro.

În 2020, Cătălin Priscorniță a primit premiul „Leadership-ul anului în imobiliare”, iar în 2021 a fost desemnat ”Antreprenorului anului” în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare. La același eveniment, Blitz a câștigat distincțiile “Agenția anului 2020”și “Brandul anului 2020”.

În opinia sa, să crezi cu toata ființa ta că poți să realizezi ceea ce îți propui, indiferent cât de greu și anevoios este drumul – este secretul unei cariere de succes.

„Cu orice provocare întâmpinată pe drum să devii și mai rezilient. Să vezi în orice eșec o oportunitate de creștere și de învățare. Astfel nu vei ajunge niciodată să regreți ce-ai pierdut”, mărturisește Cătălin Priscorniță.

Dacă-i ceri să-și descrie traseul profesional îți va spune că, văzut la microscop „a fost un zig-zag continuu, văzut mai puțin de sus, o creștere constantă și agresivă. Întotodeauna am reușit să fac lucruri nespecifice vârstei mele”.

În primii ani de antreprenoriat, când corpul nu da niciun semn de oboseală, este foarte greu să te oprești din muncă, recunoaște antreprenorul. „Îmi aduc aminte că eu în primii ani am muncit șapte zile pe săptămâna, 14 ore/zi. Cu mintea de acum nu aș mai face la fel. După câțiva ani, când încep să apară și alte priorități în viață, lucrurile se mai echilibrează natural”, explică el.

La ora actuală, „industria imobiliară nu are legislație imobiliară. Este foarte important să existe o lege a agentului imobiliar. Lucrăm la asta în prezent. Cred că o normare a industriei ar fi benefică la nivel de consumatori de imobiliare, ar avea un impact mare și ar aduce o însănătoșire perceptuală asupra jucătorilor din piață”, continuă antreprenorul.

În opinia sa, antreprenoriatul în România se află în continuă dezvoltare, în special pe segment internațional. „Reziliența, capacitatea de adaptare, dispoziția la efort, inteligență, sunt câteva dintre criteriile antreprenorilor români ce pot dezvoltă atât în țară, dar și în exterior modele de business scalabile și funcționale sănătos”, explică el. Ce le lipsește, în schimb, antreprenorilor din România: este capacitatea de organizare, respectarea sistemelor, proceselor și procedurilor. Și, nu în ultimul rând, au multă grijă de “capra vecinului”, adaugă Cătălin Priscorniță.

Lecțiile lui Cătălin Priscorniță:

1. Indiferent ce se întâmplă, să nu te abați de la valorile în care crezi, de la misiunea și viziunea ta.

2. Când greșeșți în fața clientului, recunoaște, asumă-ți și suportă consecințele.

3. Nu există nu se poate. Există nu pot sau nu pot acum.

4. Creșterea în business și în carieră trebuie să meargă mâna-n mâna cu creșterea nivelului de smerenie. Când ego-ul preia controlul, este începutul sfârșitului.

5. Business-urile nu sunt o destinație, sunt o călătorie. Bucură-te de fiecare km parcurs. Muncește eficient și suficient, dar fă-ți timp de viață, familie, prieteni, vise.

Continue Reading

Trending