608 views 5 mins 0 comments

Ce citește Ionuț Pătrăhău, cofondator SeedBlink

In #BooksTalk, #Pathfinders
November 17, 2021

LeadersTalk își începe seria de articole #BooksTalk, rubrică în cadrul căreia vă vom prezenta preferințele în materie de cărți de business ale unor oameni cheie din peisajul de afaceri autohton și internațional.

Ionuț Pătrăhău este cofondator și Managing Partner al platformei de investiții în startupuri de tehnologie SeedBlink, cu cea mai mare creștere din Europa din punct de vedere al sumelor tranzacționate și numărului de investitori.

„În ultimii ani, în calitate de cofondator și Managing Partner la SeedBlink m-am profilat în totalitate pe ecosistemul startup. Din punctul ăsta de vedere, am trei cărți de căpătâi”

Lean Startup by Eric Ries

Ionuț Pătrăhău: Ultimii zece, douăzeci de ani au fost foarte bulversanți din punct de vedere al strategiei de business și, în special, al strategiei operaționale. Odată ce afacerile digitale au inceput să înlocuiască afacerile tradiționale – bricks and mortar – multe guri au spus că principiile strategice se schimbă în totalitate și că nimic din ceea ce s-a scris până acum nu mai este de actualitate. Total greșit. Total superficial. Ceea ce a descris Michael Porter în anii 70-80 drept sustainable competitive advantage este astazi mai actual decât a fost vreodată.

Problema este că există într-adevăr o paradigmă operațională total diferită. Mai bine zis, felul în care trebuie organizate afacerile pentru a corespunde vitezei crescute și noilor modele de dezvoltare este total diferit. Cartea de mai sus descrie un astfel de proces, care s-a dovedit până acum a fi un adevărat model de bune practici atunci când vrei să dezvolți o aplicație software.

Conceptul de MVP, ciclul testare/feedback/ajustare și eventualele decizii de a continua sau de a pivota, sunt câteva dintre conceptele obligatorii pentru cei ce își propun să pornească un startup tehnologic.

Crossing the Chasm by Geoffrey A. Moore

Ionuț Pătrăhău: Din aceeași serie, deși a fost scrisă câțiva ani mai devreme, Crossing the Chasm se referă la aspectele de marketing strategic aferente dezvoltării unui startup. Moore definește categoriile de clienți care încep cu innovators și se sfârșesc cu laggards, identificând o prăpastie foarte greu de traversat între segmentele de early adopters și early mass market.

Pentru a depăși acest impas, orice dezvoltator de startup va trebui să joace jocul descris în această biblie a pieței, cartea dovedindu-se a fi absolut instrumentală prin descrierea unui peisaj vizibil pentru cei ce înțeleg și absolut invizibil pentru amatori.

Un must pentru orice antreprenor de startup digital și nu numai.

Disciplined Entrepreneurship by Bill Aulet

Ionuț Pătrăhău: Pentru cei ce au nevoie de o abordare mai practică, Disciplined Entrepreneurship descrie întregul proces de dezvoltare al unui startup, pas cu pas, pe parcursul a 24 de etape.

Adevarul este că fiecare fondator are o anume expertiză, într-unul sau altul dintre domenii. În acest caz, nu va fi nevoie să urmeze toți pașii. Astfel, această carte poate fi citită în mod selectiv. Oricum ar fi citită, Disciplined Entrepreneurship reprezintă un “booklet” pentru cei care au nevoie de îndrumări. Este o carte foarte valoroasă pentru “first time entrepreneurs”.

Recunosc că uneori revin la paginile ei pentru a-mi reaminti un argument sau altul.

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN BADEA, CEO-UL EJOBS

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN NICOLA, CEO-UL INVESTPOINT

AFLĂ CE CITEȘTE FLORIN GHEORGHE, CEO-UL THETA FURNITURE & MORE

/ Published posts: 322

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro