Written by 12:48 pm #News, #Pathfinders Views: 1

Cine e Tănase?

Cântă despre dragoste „cu picioarele pe pământ” și fac poezie pe o singură chitară. Dacă ar fi să-și descrie muzica, Adrian Tănase (voce suavă & chitară) și Cosmin Covei (voce gravă) – membrii trupei Țapinarii nu s-ar feri s-o rezume într-un singur cuvânt: „sinceră”.

Adrian Tănase a debutat în 1997, „la un bal al bobocilor” (nu ne-a zis al cui), în timp ce Țapinarii în 2001, pe Strada de Vară. Copil fiind, Tănase adormea pe riffuri de Pink Floyd și Queen, până să descopere Roxette, ca mai apoi să dea peste trupe precum Iron Maiden sau Nirvana.

A învățat acorduri pe furate, a absolvit Facultatea de Jurnalism, iar Florin Chilian i-a dat unul dintre cele mai bune sfaturi în materie muzicală: „Suferi? Fă o piesă genială”.

Crede că e loc pentru toată lumea în piață și ca să te audă cineva trebuie doar să strigi mai tare.

Când era mic, Tănase a chiulit de la școală să termine de citit Robinson Crusoe și ținea Legendele Olimpului sub pernă. Dacă-l întrebi care-s primele trei titluri care îi sar în ochi din biblioteca sa, îți va spune: Pretexte și PosttexteArie Grunberg Matache, Cartea Junglei de Rudyard Kipling și Contele de Monte Cristo. Anul trecut, Adrian Tănase a citit Foc și Sânge de George R.R.Martin. „Dar nu mi-a dat insomnii. Pandemia mi-a dat insomnii”. Cu toate că l-a și resetat, în contextul în care și-a reluat emisiunea Rocku lu Tănase. O emisiune începută în 2009, când, la Folk You, un prieten de-al său care lucra la Radio3net i-a sugerat „că ar fi mișto o emisiune de rock românesc”.

„Mi-a plăcut mult ideea, lucrasem deja destul de multișor în presă, cu precădere în presa scrisă. La Radio, mai fusesem la Radio Europa Nova. Am făcut un proiect și uite așa, în toamna lui 2009 am început povestea asta frumoasă”.

Prima ediție l-a avut invitat pe Adrian Despot, iar emisiunea era dedicată în exlusivitate muzicii românești de calitate.

„A fost și cu invitați și cu pamflete și cu promovare de trupe noi sau vechi. 5 ani a durat Rocku Lu Tănase la Radio3net. Mai întâi, în fiecare vineri, apoi duminica”,

își amintește Adrian Tănase

Pe urmă, în 2014 s-a oprit. A devenit tată (unul cool, după cum îi place să zică), s-a axat doar pe concerte, însă… în pandemie și-a reamintit de una dintre pasiunile sale. „În așteptarea concertelor, mă simțeam ușor inutil. Mixer aveam, microfon aveam, două calculatoare aveam. Așa că am început să refac emisiunea live pe Youtube”. Astăzi, Rockstar Radio se aude în fiecare zi 24 de ore din 24 pe: tanase.tapinarii.ro. iar Rocku lu Tănase poate fi urmărit live pe youtube în fiecare joi de la ora 15: youtube.com/rockulutanase (unde are încă alte șapte emisuni).

Ce intră în playlistul său? Ozzy Osbourne, W.A.S.P, Stone Sour, Imagine Dragons sau Shinedown. De la noi: Alternosfera, Luna Amara, Travka sau Fără Zahar. Întrebat cu ce „clasic” ar ieși la o bere, îl alege pe Ozzy. „Dar nu cred că mai are voie să bea”, glumește el.

Crede că are o responsabilitate socială ca artist. „Suntem ultima redută de credibilitate și avem o responsabilitate uriașă”.

Dacă ar exista un decalog al muzicianului cea mai importantă poruncă, spune Tănase, ar fi „să cânte și să scrie din suflet”.

Pe lângă Țapinarii, Adrian Tănase este implicat în mai multe proiecte muzicale. De pildă, în 2007 el a pus temeliile trupei Semne alături de Ionuț Ivana (EX-Dracula) și Covernight cu Dan Găină (EX- Fără Zahăr, Puțin Praf)

La ce să ne așteptăm de la el în viitorul apropiat? „Odată ce se va încheia pandemia, vom lansa un Vinyl aniversar: 20 de ani de Țapinarii! Stay tuned!”.

(Visited 1 times, 1 visits today)
Close