Atunci când vorbește despre poziția pe care o ocupă în cadrul companiei Wingsrom, Corina Petcu Nan spune că este un job muncit și făcut cu multă seriozitate, fără aroganță și cu respect pentru cei din jurul său. „Nicidecum o carieră de succes. În viață, trebuie să ai curaj și să îi tratezi pe cei din jurul tău așa cum îți place și ție să fii tratat”, mărturisește Directorul de Resurse Umane al Wingsrom.
Dacă s-ar inventa vreo mașinărie a timpului și s-ar putea întoarce la o variantă mai tânără a sa, ea ar alege totuși vârsta maturității, fiindcă, spune ea, aceea este perioada în care a realizat cât este de puternică și a început să se simtă bine în propria sa piele. Ce și-ar zice? Să nu-i fie frică de nimic, să aibă curajul să-și recunoască slăbiciunile și să le împărtășească cu cei dragi, pentru că sigur cineva îi va aduce vreun sfat bun.
Printre cele mai importante decizii pe care a trebuit să le ia de-a lungul timpului și i-au marcat cariera se numără faptul că nu a acceptat mediocritatea sub nicio formă, chiar dacă a mai făcut și schimbări care au scos-o din zona sa de comfort.
În Resurse Umane a ajuns întâmplător, în urmă cu aproape 20 de ani, iar traseul său profesional a fost dificil și… muncit. „Dar se poate să faci orice îți propui, dacă vrei cu adevărat. Atunci când îți asumi că va apărea și o răsplată pentru toată truda, dacă ești cinstit cu tine și cu jobul tău, lucrurile se vor așeza de la sine”, spune Corina Petcu Nan.
Lecțiile Corinei
- Să fii cinstit cu tine și job-ul tău
- Să ai multă încredere în tine
- Aroganța nu a fost niciodata un ingredient pentru succes
- Să nu rămâi într-un loc toxic NICIODATĂ
- Credința în propria infailibilitate este calea cea mai rapidă spre dezastru.