Connect with us

#Talks

RAPORT: Economia la turație spre final de an. Este nevoie de predictibilitate legislativă și de măsuri de temperare a efectelor colaterale pandemiei de Covid-19

Published

on

Investițiile continuă în majoritatea sectoarelor de activitate, iar transformarea și adaptarea permanentă la noile realități rămân prioritățile în business, în trimestrul al IV-lea al anului 2021, au concluzionat participanții la Forumul de Business ROMÂNIA. NEW ECONOMY AGENDA.

Evenimentul a fost co-organizat de 8 asociații de business, care reprezintă unii dintre cei mai mari contributori în PIB-ul Romaniei: AHK România – Camera de Comert Româno – Germană, ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, Asociația Română pentru Smart City, ARILOG – Asociația Română de Logistică, CRE – Centrul Român al Energiei, HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Camera de Comerț Eleno-Română și BUCHAREST REAL ESTATE CLUB.   

Principalele cifre și realități de business, la nivelul Trimestrului al IV-lea din 2021:

INVESTIȚIILE GERMANE ÎN ROMÂNIA:

  • Germania rămâne cel mai mare partener comercial al României, schimburile comerciale însumand 30,9 mld. EUR in 2020. Volumul schimburilor comerciale în primele 6 luni ale anului 2021 între cele două țări a fost de 16,4 mld. EUR (+20,5%). „Până la sfârșitul anului 2021 ne așteptăm ca cifrele să crească chiar peste nivelul celor din 2019 (cca. 32 mld. EUR),” estimează AHK.
  • Andreas Lier, președintele AHK România, a adresat tema sustenabilității, în contextul Acordului Verde European (Green Deal), care are ca scop transformarea economiei europene într-una neutră din punctul de vedere al impactului asupra mediului până în anul 2050. ”Acordul verde cuprinde o agendă politică care acoperă multe domenii, de la neutralitatea carbonului, la economia circulară, mobilitatea inteligentă și multe altele. Este nevoie de o politică industrială puternică și de un cadru de reglementare pentru ca Acordul Verde al UE să fie un succes”, spune Andreas Lier, președinte AHK România.
  • Pandemia continuă să aibă un impact puternic asupra companiilor, în special în ce privește lanțurile de aprovizionare. 81% dintre companiile intervievate în cadrul unui sondaj AHK raportează creșteri de prețuri sau dificultăți de aprovizionare. Cu peste 550 de companii membre, AHK este cea mai mare Cameră de Comerț bilaterală din România si este reprezentanta oficială a economiei germane în România. 

ENERGIA, O MIZA MAJORĂ. FLUCTUAȚIILE DIN ENERGIE PUN PRESIUNE PE TOATĂ ECONOMIA, CÂT ȘI PE CONSUMATOR 

  • Fluctuațiile și evolutiile din domeniul energetic – precum scumpirea pretului gazelor sau energiei electrice – vor pune presiune atât la nivelul companiilor din economie, unităților de producție, cât și asupra nivelului de trai al consumatorului final, atrag atenția reprezentanții Centrului Român al Energiei (CRE). 
  • Taxarea emisiilor de CO2 de către UE determină presiunea de creștere a prețului energiei și încurajează în același timp noile investiții în tehnologii regenerabile. Acest mecanism poate deveni problematic pentru statele unde profitabilitatea din economie este marginală, așa cum este și cazul României. Soluțiile pentru țara noastră pot veni din 2 mari direcții: susținerea unor scheme de suport în ceea ce privește eficiența energetică pentru companii și consumatorii industriali și gestionarea reducerii sărăciei energetice coroborată cu compensarea consumatorilor vulnerabili. 

INVESTIȚIILE IMOBILIARE CONTINUĂ, MARII JUCĂTORI SE ADAPTEAZP NOILOR REALITĂȚI

  • În domeniul de Real Estate, investițiile continuă. Marii jucatori se adaptează noilor tendințe sanitare, integrează tehnologia, isi diversifica portofoliile și se pregătesc de etapa post-pandemică, conform BUCHAREST REAL ESTATE CLUB.  
  • IMMOFINANZ continuă investițiile curente atât pe segmentul de office (modernizarea clădirii Bucharest Financial Plaza și transformarea acesteia într-o clădire emblematică myhive, cu spații de înaltă calitate și cu nivel de certificare a construcției pentru dezvoltare durabilă Gold, precum și demararea procesului de transformare a clădirii Victoria Park tot într-o proprietate myhive), cât și pe cel de retail (unde are în lucru un proces complex de refurbishment al centrului comercial VIVO! Baia-Mare, pe o suprafață de 10.000 mp, ce va fi finalizat în Q4 2021).
  • Dupa finalizarea preluării clădirilor Campus 6.2 și Campus 6.3 de la Skanska, fondul austriac S IMMO lucrează la un nou proiect boutique de birouri – Dorobanți Office Building (5.000 mp). Proiectele mixte, ce înglobează funcțiuni și facilități multiple sunt marile câștigătoare în urma pandemiei. AFI intenționează să dezvolte un nou proiect în proximitatea AFI Cotroceni, cu 3 funcțiuni: apartamente pentru închiriat, birouri și spații de retail. Vastint are în plan o nouă fază (birouri & retail) a proiectului mixt de la Timpuri Noi.


IT & C 

  • Tehnologia și aportul jucătorilor din IT & C vor accelera economia locală. Acest segment a continuat să crească atât în ceea ce privește veniturile, cât și ca număr de angajați, în ciuda impredictibilității fiscale și politice care domină peisajul local. Pentru ca acest sector să-și mențină același ritm de creștere, ANIS recomadă continuarea investițiilor și inițiativelor publice și private în domenii strategice precum educația și inovația, menite să susțină dezvoltarea pe termen mediu și lung a industriei de software și servicii pe plan local. Prin susținerea adoptării digitalizării, sectorul poate ajunge la o pondere de 10% din PIB, față de 5,7%, conform studiului ANIS lansat în decembrie 2019. ANIS este singura Asociație Patronală românească a Industriei de Software și Servicii. Cele 

peste 160 de companii membre ANIS reprezintă aproximativ 66% din totalul industriei IT românești și angajează aproximativ 42% din forța de muncă din domeniul IT.  

  • Din punctul de vedere al impactului pandemiei asupra angajatorilor și angajaților din IT&C, retenția personalului, satisfacția angajaților și productivitatea au fost cele mai afectate în urma fenomenului “Work From Home”, în procente de 13%, 24% și respectiv 19%, conform unui sondaj realizat de ANIS în rândul companiilor din IT&C.   

SMART CITY 

  • Asociația Română pentru Smart City prioritizează strategia de ”smart community” a României pe baza feed-back-ului privind nevoile comunităților locale. 
  • „Avem în lucru proiecte macro privind digitalizarea și transformarea digitală, proiecte de Smart City și Smart Village dar, mai ales proiectele de dezvoltare a comunităților în raport cu oportunitățile oferite de PNRR”, declară Eduard Dumitrascu, Președintele Asociației Române pentru Smart City.
  • În România există cumulat peste 860 de inițiative smart city. Avem și câteva proiecte relevante în smart village – Sadu, Șelimbăr, Luncăvița – , dar și mai multe alte zeci de proiecte care dezvoltă aceste comunități rurale, aflate în proximitatea marilor aglomerări urbane, care au înțeles rolul de magnet pe care îl au centrele urbane şi au venit complementar, cu soluții pentru creșterea calității vieţii, sau pentru dezvoltarea infrastructurii. PNRR este o oportunitate pentru dezvoltarea României, inclusiv la nivelul comunităților rurale, subliniază reprezentantul Asociației Române pentru Smart City, organizația industriei Smart City cu peste 270 de membri și parteneri din rândul autorităților locale, mediului de business, academic și societății civile. 

LOGISTICĂ:

  • Logistica și transporturile raportează business constant și profituri în creștere. Companiile din transport și logistică au realizat în 2020 o cifră de afaceri de 2,88 de mld. EUR (comparabila cu cifra de 2,89 mld. EUR în 2019), însă cu profituri în creștere – de la 142,7 mil. EUR în 2019, la 169,2 mil. EUR in 2020, conform datelor publicate de revista Tranzit. 
  • “Cu toate acestea, câteva provocări majore pun presiune pe domeniul logistic la acest moment: lipsa forței de muncă – nu doar la nivelul lucrătorilor și specialiștilor, ci și la nivelurile superioare de management; lipsa recunoașterii domeniului de activitate în economia națională, de aici decurgând și lipsa educației atât la nivel de învățământ (nu există încă o facultate de logistică), cât și la nivel de mentalitate a angajatorilor,  care nu investesc in pregatirea personalului,“ subliniaza  ARILOG – Asociația Română a Logisticienilor, care reunește peste 100 de companii cu domeniu de activitate in logistică, distribuție și domenii adiacente. Ritmul lent al investițiilor publice în infrastructură pune de asemenea presiune pe acest sector, mai apreciază marii logisticieni. 
  • Impozitarea diurnei șoferilor propusă de ANAF aduce mari provocari transportatorilor, mulți dintre ei fiind în risc de faliment; pe 29 septembrie 2021, în Capitală a fost organizat un amplu protest împotriva acestor reglementări precum și a crizei de pe piața RCA și a carantinării șoferilor profesioniști.

HORECA

  • Aportul HORECA la PIB–ul României este de aproximativ 5,07%, conform Organizației Patronale HORA, care susține proiectele de debirocratizare și reglementarea bacșișului
  • “Principalele 3 provocări ale industriei țin de lipsa de predictibilitate în contextul pandemiei, forța de muncă si atractivitatea meseriilor în HORECA, precum și de relația foarte tensionată între proprietari și chiriași”, declară Răzvan Crișan, Vicepreședinte HORA și Co-fondator & CEO – Kane Group. 

INVESTIȚIILE ELENE ÎN ROMÂNIA:

  • Portofoliul de investiții elene în România a atins cifra de 162 mil. EUR în T4 2021, conform datelor Camerei de Comerț Eleno-Române. România se află pe poziția a 5-a ca destinație de investiții străine pentru Grecia, iar aceasta este al 8-lea cel mai mare investitor străin în România, cu un procent de 3.8% din totalul investițiilor străine directe.  
  • Și investițiile elene au continuat, atât în 2020 cât și în 2021. Acestea s-au concentrat în special în sectorul medical dar și in segmentele de retail/wholesale/turism. Printre cele mai recente investiții elene se numără ATENA MEDICAL CENTER – o investiție de 3 mil. EUR. De asemenea, în prima jumătate a anului 2021, Grupul Saracakis – o reprezentanță de utilaje agricole – a început să funcționeze pe piața din România iar grupul internațional de management imobiliar Zeus a  achiziționat 3 unități hoteliere în București.

Toti reprezentanții domeniilor prezente la dezbaterea de azi semnalează:

  • necesitatea predictibilității legislative
  • a dialogului cu mediul de business, dincolo de agendele politice (înainte de adoptarea de măsuri legislative cu impact în economie)
  • accelerarea proceselor de digitalizare și transparență administrativă la nivelul autorităților publice 
  • creșterea capacității administrative și a afacerilor de atragere a fondurilor europene 
  • un focus consistent pe educație și cresterea unor noi generații de specialiști (în condițiile unei presiuni din ce în ce mai crescute pe forța de muncă locală)  
  • precum și necesitatea continuă de masuri de taxare sustenabilă a economiei

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited, Adevărul și ulterior în cadrul revistei NewMoney. Pe LeadersTalk.ro acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială. bianca[@]leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#News

Andrei Pitiș: De ce dau faliment 9 din 10 startupuri? Cele 5 elemente definitorii într-un business

Published

on

La nivel internațional, 9 din 10 startupuri dau faliment, indiferent de industria în care activează. Andrei Pitiș, fondator Simple Capital, afirmă că ia în calcul 5 elemente atunci când analizează un business, printre care produsul, echipa potrivită și finanțarea adecvată.   

În 1997, la doar 25 de ani, Andrei Pitiș devenea cofondator al unui startup din Silicon Valley. De atunci și până în prezent a participat la scrierea multor povești de succes, printre care și lansarea Vector Watch, companie care producea ceasuri inteligente și care, în 2017, a fost achiziționată de Fitbit. În 2020, a lansat Simple Capital, vehicul de investiții prin care a finanțat peste 30 de startupuri. Invitat de Vlad Mercori la Conferința The StakeBorg Talks, Andrei Pitiș a povestit despre cultura antreprenorială din România, despre motivele pentru care un startup ajunge să dea faliment dar și despre oportunitățile aduse de industria blockchain.  

Andrei Pitiș: În 2010, existau doar vreo 10 startupuri de tehnologie în România

Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care ecosistemul de startupuri de tehnologie a întârziat să apară în România a fost reprezentat de lipsa exemplelor de succes din plan intern.

„La Babson College, în SUA, se analizează ecosistemele de antreprenori și lucrurile de care e nevoie ca ele să se dezvolte. Printre aceste lucruri se numără și existența exemplelor de succes. În România, astfel de exemple au apărut destul de târziu. Au fost vreo două, trei din zona de cybersecurity, printre care și RAV Antivirus al lui Radu Georgescu, vândut către Microsoft. Au fost puține exemple de acest fel.     

În 2010, când eu am început să susțin mai mult dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, nu era nimic. Era o singură casă, Bucharest Hub, undeva pe la Unirii, unde se întâlneau cele 10 startupuri de tehnologie care existau în România cu totul. În acel moment, am fost câțiva care ne-am decis să ajutăm: Bogdan Iordache, cel care a făcut How to Web, Radu Georgescu, care realizase un exit și voia să facă investiții, am fost eu care veneam cu experiența din Silicon Valley foarte pregnantă și care aici nu exista deloc. Mă duceam acolo printre cele 10 startupuri și vorbeam despre ce se întâmplă în Silicon Valley și toți se uitau lung la mine. Nu înțeleg de ce nu se duce lumea din România în Statele Unite. Urcați în avion și mergeți în California. Mai ales dacă sunteți tineri”, i-a îndemnat Andrei Pitiș pe cei prezenți la conferința The StakeBorg Talks

De ce 9 din 10 startupuri dau faliment?

Potrivit fondatorului Simple Capital, la succesul unui startup contribuie o serie de factori, cei mai importanți dintre aceștia fiind unicitatea sau calitatea crescută a produsului, echipa potrivită, finanțare adecvată, leadership și timing: 

  1. Produs unic sau de calitate

Produsul pe care îl faci nu trebuie să fie neapărat unic, dar trebuie să fie un produs de calitate. Trebuie să aducă valoare cumpărătorului, ca acesta să fie dispus să-ți plătească prețul pe care îl ceri.

  1. Echipa

De foarte multe ori, startupurile eșuează din cauză că fondatorii nu reușesc să alcătuiască o echipă competitivă, care să poată executa produsul. 

  1. Finanțare adecvată

Un startup are nevoie de un echilibru din punct de vedere financiar. Nici de prea mulți bani, dar nici de prea puțini.

  1. Leadeship

Un proiect antreprenorial aflat la început de drum nu are nevoie doar de o echipă bună, ci și de unul sau chiar de doi lideri cu viziune care să inspire echipa. 

  1. Timing

Timingul este, poate, cel mai important din cele cinci. Dacă fondatorii reușesc să construiască produsul potrivit, să aibă echipa necesară, să atragă investițiile potrivite și să dea dovadă și de leadership, eșuează din cauza timingului. De foarte multe ori se întâmplă să fie construite produse foarte bune dar care nu sunt înțelese de către public. 

În ceea ce privește caracteristicile necesare unui fondator, Andrei Pitiș susține că, de departe, cea mai importantă este reziliența: 

„Se spune că un om de afaceri de succes este un om de afaceri fără succes care s-a mai ridicat o dată. Contează să poți să te ridici de fiecare dată după ce cazi. Și aș mai adăuga un lucru. În viață, creșterea unei persoane nu este liniară și la fel se întâmplă și cu antreprenorii. Aceștia încearcă ceva, se dezvoltă, mai apoi se confruntă cu un eșec, pentru a crește ulterior din nou. Un antreprenor care nu s-a confruntat cu eșecuri este riscant.  E ca un luptător care nu are răni din alte lupte”, atrage atenția Andrei Pitiș. 

Nevoi tip analgezice vs. nevoi tip vitamine

„Istoric, primele businessuri au apărut pentru a satisface niște nevoi primare, oferind cazare și mâncare. Dacă faci o casă, vei găsi la un moment dat pe cineva care să o cumpere pentru că are nevoie de un acoperiș deasupra capului. Acestea sunt niște nevoi clare. În ultimii zeci de ani, de când a luat naștere internetul, au apărut aceste nevoi inventate, precum nevoia de a avea o poză de profil cool. Aceasta nu este o nevoie reală, dar simți că nu poți trăi fără. Se creează niște trenduri pe care poți să le urmărești din punct de vedere social și să vezi când ele devin analgezice mai degrabă decât vitamine. Pentru că dacă uiți să-ți iei vitaminele nu se întâmplă mare lucru și poți trăi fără, însă dacă ai uitat să-ți iei analgezicele cu tine, cobori până la farmacie să ți le cumperi pentru că nu poți trăi fără ele. În limbajul antreprenorial, analgezice sunt supranumite acele nevoi care cresc din ce în ce mai mult în importanță. La început, foarte multe nevoi apar mai degrabă ca niște vitamine. De exemplu, să ai o poză frumoasă pe Instagram este o vitamină pentru marea majoritate a oamenilor. Dar pentru cei care creează conținut în social media, nevoia de a avea la profil o poză făcută de un profesionist devine una de tip „analgezic”, adaugă fondatorul Simple Capital. 

Andrei Pitiș, unul dintre primii advisori ai startupului Elrond

Antreprenor și investitor în startupuri de tehnologie, Andrei Pitiș nu a stat departe nici de industria blockchain, în 2018 devenind unul dintre primii advisori ai Elrond, startup autohton ajuns, între timp, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură blockchain la nivel internațional. 

„Prin 2018, eram la Fitbit, după ce vândusem Vector Watch către ei și lucrurile mergeau destul de bine. Începusem din nou să vreau să fiu deschis în a fi advisor pentru startupuri. Atunci, Lucian Todea, pe care îl cunoșteam, a venit la mine alături de Beniamin Mincu, mi-au povestit despre startupul lor și mi-au propus să le fiu advisor. Eu nu mă pricepeam la blockchain și le-am zis acest lucru, însă ei voiau să-i ajut cu know-how privind creșterea businessului și a echipei, să îi pun în legătură cu companii din plan extern și cu alți posibili advisori. (…) Ulterior, am început să citesc din ce în ce mai mult și să înțeleg ce se întâmplă în spatele tehnologiei”, afirmă Andrei Pitiș.   

Andrei Pitiș trage un semnal de alarmă cu privire la investițiile în industria crypto, susținând că proiectele câștigătoare sunt greu de anticipat. Totuși, chiar dacă este greu să identifici use case-urile viitoare ale unei tehnologii emergente, exact ca în cazul bulei dotcom de la începutul anilor 2000, cele mai mari șanse de reușită le au proiectele care dezvoltă infrastructura acelei tehnologii. Tocmai din acest motiv, și în cazul de față, singurele proiecte cu care alege să lucreze sunt cele care construiesc în zona de infrastructură blockchain.  

Continue Reading

#Banking

Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank: Estimăm pentru 2022 o creștere la nivelul pieței de aproximativ 10% a creditelor pentru companii comparativ cu anul precedent și în jur de 5% pentru persoanele fizice

Published

on

Într-un interviu acordat LeadersTalk.ro, Răsvan Radu, CEO-ul UniCredit Bank vorbește despre principalele amenințări și oportunități pentru situația financiară a băncilor în 2022. Și nu numai.

Care sunt principalele oportunități pentru bănci până la finele lui 2022?

Răsvan Radu: În contextul economic actual, cred că oportunitățile pe termen scurt – până la finele anului 2022 – se referă în principal la a rămâne alături de clienții noștri, persoane fizice și companii, și la a continua să sprijinim economia reală, cu instrumente adecvate contextului economic. Pe toată perioada ultimilor ani, sistemul bancar s-a dovedit capabil și disponibil să finanțeze economia, iar băncile sunt pregătite în continuare să facă față unui context economic potențial nefavorabil, având în vedere indicatorii financiari buni. Nevoia de finanțare pentru proiectele viabile, solide, rămâne – și, ca atare, noi credem că va exista în continuare apetit pentru finanțare. Estimăm pentru 2022 o creștere la nivelul pieței de aproximativ 10% a creditelor pentru companii comparativ cu anul precedent și în jur de 5% pentru persoanele fizice.

Dacă ne uităm pe termen mai lung, în condițiile unor fluxuri de fonduri europene de aproximativ 80 de miliarde de euro care pot intra în economia națională, atât în cadrul Planului Național de Reconstrucție și Redresare cât și prin intermendiul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, sistemul bancar românesc are ocazia de a participa la susținerea unor proiecte de anvergură cu finanțare europeană, în domenii cheie ale economiei, cum sunt cele ale energiei, digitalizării, agriculturii ori marii infrastructuri.

În ceea ce ne privește, la UniCredit Bank România vom continua să sprijinim economia reală și să rămânem un partener de încredere pentru clienții noștri, atât companii cât și persoane fizice.

Care este principala amenințare pentru situația financiară a băncilor?

Răsvan Radu: Dacă ne referim la potențiale semnale de alarmă, suntem foarte atenți la o eventuală creștere a creditelor neperformante, în special în segmentul creditelor cu dobânda variabilă, ca urmare a înăspririi politicii monetare și, drept consecință, a creșterii dobânzilor.

Totuși, în martie 2022 rata creditelor neperformante la nivel de sistem era de doar 3,3%, iar rata acoperirii cu provizioane de 67,2% (o creștere semnificativă de la 63% în decembrie 2020) și avem încredere că măsurile de sprijinire a economiei adoptate de guvern îi vor ajuta pe debitori să evite dificultăți suplimentare. Totuși, riscul de credit ar putea să crească moderat în următorii ani, dacă economia încetinește.

În plus, implementarea noului moratoriu public poate fi un factor cu impact asupra profitabilității băncilor, în condițiile în care creditele amânate la plată nu vor mai fi exceptate de la provizionare, așa cum s-a întâmplat în cazul OUG 37/2020. Totuși, e important de spus că, date fiind rezultatele financiare din perioada precedentă și capitalizarea bună, sistemul bancar este într-o poziție în care poate face față unor evoluții economice nefavorabile.

Cum estimați că va evolua sistemul bancar românesc în acest an?

Răsvan Radu: Sectorul bancar este într-o poziție solidă, cu o rată de adecvare a capitalului și indicatori de lichiditate mult peste nivelurile minime (solvabilitatea sectorului a fost de 21,4% în martie 2022, potrivit Raportului asupra stabilității financiare, publicat de BNR). Mă aștept, așadar, ca și în următoarea perioadă evoluția să fie una pozitivă, băncile continuând să fie o parte a soluției în susținerea economiei reale, finanțând proiecte, atâta timp cât debitorul demonstrează o situație financiară echilibrată și un proiect viabil. Ritmul de creștere a creditării companiilor va rămâne cel mai probabil cu două cifre și anul acesta, chiar dacă mai redus față de 2021, iar pe segmentul creditării persoanelor fizice creșterea va fi una mai moderată, cu o cifră, și va veni preponderent din zona de consum. Și economisirea continuă să crească, depozitele totale ale rezidenților înregistrând în luna mai 2022 un plus de 10,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent; este de așteptat ca anul acesta depozitele rezidenților să crească mai lent comparativ cu 2021 (când creșterea a fost de 13,9%), cu un ritm de aproximativ 5%.

În ceea ce privește UniCredit Bank România, ne vom continua activitatea la fel de susținut ca și până acum, menținând întotdeauna o abordare prudentă și, astfel, o creștere sustenabilă. Am avut în toată acestă perioadă și continuăm să avem numeroase solicitări de finanțări, în principal dinspre sectoare de activitate cu evoluție pozitivă, precum energie, agricultură, industrie alimentară, sector public, telecom, IT, industria chimică, farmaceutică, sănătate.

UniCredit Bank a dovedit de-a lungul anilor un angajament permanent de a fi un partener activ al autorităților, al beneficiarilor, atât publici cât mai ales privați, creatori de plus valoare în economie și comunități.

Care ar trebui să fie principala strategie de susținere (continuare) a activității bancare, anul acesta?

Răsvan Radu: O primă direcție este continuarea activității de creditare în condiții de prudență și într-un ritm mai moderat decât anul trecut, dat fiind mediul economic dificil. Este de menționat efortul voluntar pe care băncile îl fac pentru a sprijini clienții în dificultate, la solicitarea acestora, prin restructurarea creditelor sau conversia creditelor din lei în valută, cu precădere în cazul companiilor.

Totodată, resursele atrase de la clienți continuă să fie solide, însă este de așteptat ca anul acesta depozitele să crească mai lent, cu o singură cifră, comparativ cu anul precedent, pe fondul temperării apetitului pentru economisire. Ne așteptăm la o creștere ușor mai rapidă pe segmentul depozitelor companiilor și al depozitelor în valută, ca mijloc de protecție a veniturilor în condiții de incertitudine economică și geo-politică. UniCredit a fost printre primele bănci care au majorat bonificația la resursele financiare ale populației, oferind dobânzi în topul ofertelor din piață pentru depozitele la termen în lei.

Nu în ultimul rând, o direcție importantă de acțiune la nivelul sistemului bancar este continuarea digitalizarii, băncile intensificând deja investițiile în transformarea digitală, ceea ce va determina reducerea cheltuielilor operaționale pe termen mediu și lung și, în plus, lărgirea bazei de clienți, prin atragerea segmentului tânăr utilizator de tehnologii moderne.

Cum credeți că vor evolua creditele neperformante? Care au fost măsurile pe care le-a avut UniCredit privind îmbunătățirea nivelului de credite neperformante?

Răsvan Radu: Așa cum am menționat, calitatea activelor în sistemul bancar a continuat să se îmbunătățească; aceasta rămâne însă, fără doar și poate, unul dintre indicatorii la care suntem foarte atenți. În ceea ce ne privește, date fiind business-ul solid pe care l-am dezvoltat de-a lungul anilor, rezultatele bune obținute și politica de risc prudențială, suntem bine poziționați pentru a gestiona provocările actuale și a valorifica oportunitățile. UniCredit a întreprins proactiv acțiuni care au condus la consolidarea bazei de capital prin acumularea unor rezerve de capital și limitarea volatilității în P&L și Bilanț.

Este piața autohtonă atractivă pentru investitorii străini din domeniul financiar bancar?

Răsvan Radu: România este o piață mare pentru produsele financiare, încă sub-bancarizată, cu o piață de capital care se dezvoltă. În plus, sunt multe sectoare economice în creștere, precum agribusiness, energie regenerabilă, anumite sectoare productive sau din domeniul serviciilor. În aceste condiții, piața autohtonă continuă să fie atrativă pentru investitorii străini.

Continue Reading

#BooksTalk

Ce citește Bogdan Dumitrescu, CEO htss

Published

on

Bogdan Dumitrescu este CEO htss, companie ICT specializată în furnizarea de soluții software de business cu peste 1.000 de clienți în 11 țări.

CE CITEȘTE CEO-UL htss:

Sense and Respond: How Successful Organizations Listen to Customers and Create New Products Continuously – Jeff Gothelf and Josh Seiden

Bogdan Dumitrescu: Într-o epocă în care trendurile digitale se schimbă cu viteza luminii, companiile tech au nevoie să înțeleagă rapid și corect nevoile clienților și chiar să ajungă să le anticipeze, devenind extrem de important să fie mereu atente la schimbările din piață. În această cursă contracronometru, vor câștiga aceia care oferă atenția necesară nu doar dezvoltării de produse, dar și dezvoltării unui organism viu și anume propria oganizație. În contextul schimbărilor din ultimii ani,  a devenit esențial să ne adaptăm rapid, să ne dăm voie să experimentăm dar și să încercăm lucruri noi. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește livrarea accelerată a proceselor de transformare digitală care se află pe agendă de ani de zile, dar care nu au fost întotdeauna prioritizate la maxim. Sense and Respond este o carte absolut necesară tuturor managerilor care vor să se simtă confortabili cu schimbările din piață și chiar să le caute în mod proactiv. 

Lean vs. Agile vs. Design Thinking – Jeff Gothelf

Bogdan Dumitrescu: În acest volum, Jeff Gothelf descompune principalele strategii de dezvoltare de produs însă nu ca sa ne ajute să alegem una dintre ele și să o urmăm cu rigiditate, ci să cautăm elementele comune din cele trei și să le combinăm cu succes în beneficiul utilizatorului final dar și a propriei echipe.

În vreme ce regula de aur rămâne, întotdeauna, ca utilizatorul să fie pus pe primul loc, Jeff Gotheld ne încurajează să rămânem flexibili și să experimentăm zone „high-risk, high-reward”. De cele mai multe ori oamenii tind să adopte, cel mai adesea, o mentalitate de tip „politica pașilor mărunți” astfel încât acest volum va funcționa, printre altele, ca un reminder că avem nevoie să ne setăm obiective înalte și mai apoi să experimentăm diferite strategii prin care să le îndeplinim. Pentru a produce valoare e nevoie doar de o atitudine deschisă în a găsi soluțiile potrivite și a valorifica inovația.

CE CITEȘTE DORU PELVIAN, FONDATOR EDUKIWI

CE CITEȘTE DANIEL CUEVAS, PHILIP MORRIS ROMANIA

CE CITEȘTE ELENA PAP, DIRECTOR REGIONAL UP GRUP

CE CITEȘTE ANDREI PERIANU, CO-FONDATOR ȘI COO BANKATA.RO

AFLĂ CE CITEȘTE DOINA VÎLCEANU, CONTENTSPEED

AFLĂ CE CITEȘTE ALEXANDRU RADU, HEAD OF BUSINESS GROWTH AL ARGGO

AFLĂ CE CITEȘTE DIANA CIOBĂNETE, COFONDATOR COMMONS ACCEL

AFLĂ CE CITEȘTE CORINA DIACONU, MANAGING DIRECTOR ABC HUMAN CAPITAL

AFLĂ CE CITEȘTE CORNELIU BODEA, CEO ADREM

AFLĂ CE CITEȘTE RAUL ȚĂRNARU, FONDATOR NOVARION

AFLĂ CE CITEȘTE ALEXANDRU BOGDAN, CEO ROCA X

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTI MOVILĂ, EASTERN EUROPE GENERAL MANAGER & EMEA SVP LA VTEX

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN NICOARĂ, CEO BRIGHT SPACES

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI BLAJ, COFONDATOR ATTA SYSTEMS

AFLĂ CE CITEȘTE LUCA MATEESCU, GENERAL MANAGER LIME

AFLĂ CE CITEȘTE MIKE PARSONS, CEO QUALITANCE

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN ENACHE, CEO OMNIPERFORM

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN FLOREA, CEO CONNECTIONS

AFLĂ CE CITEȘTE GABRIEL PAVEL, DIRECTOR REGIONAL FUJITSU

AFLĂ CE CITEȘTE RALUCA JIANU, MANAGING PARTNER EPIC VISITS

AFLĂ CE CITEȘTE CARMEN DUMITRU, MANAGER GENERAL ACVATIC BEBE CLUB

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GURAN, CEO GURAN CONSULTING GLOBAL

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN DECA, COFONDATOR DECALEX

AFLĂ CE CITEȘTE ADRIAN BODOMOIU, DIRECTOR GENERAL WIZROM SOFTWARE

AFLĂ CE CITEȘTE MIHAI GHIȚĂ, COFONDATOR SYPHER

AFLĂ CE CITEȘTE NICOLETA SCARLAT, EISBERG ROMANIA

AFLĂ CE CITEȘTE ANDREI URSACHI, COFONDATOR STAILER

AFLĂ CE CITEȘTE SORIN NICOLAU, CEO-UL CLINICILE OANA NICOLAU

AFLĂ CE CITEȘTE IONUȚ PĂTRĂHĂU, COFONDATOR SEEDBLINK

AFLĂ CE CITEȘTE BOGDAN BADEA, CEO-UL EJOBS

AFLĂ CE CITEȘTE CRISTIAN NICOLA, CEO-UL INVESTPOINT

AFLĂ CE CITEȘTE FLORIN GHEORGHE, CEO-UL THETA FURNITURE & MORE

Continue Reading

Trending