Connect with us

Business

Fondul de private equity SARMIS Capital investește în Corporate Office Solutions

Published

on

SARMIS Capital, unul dintre principalele fonduri de private equity dedicate României și statelor învecinate, a achiziționat o participație majoritară semnificativă în cadrul Corporate Office Solutions (COS), liderul serviciilor integrate de fit-out pentru spații de birouri din România. Investiția, transmit reprezentanții instituției este confidențială, iar SARMIS se asociază, astfel, cu Christophe Weller, fondator-acționar și CEO COS, pentru a-l sprijini în planurile sale de creștere accelerată a companiei.

În primele nouă luni din acest an, liderul pieței de fit-out* de birouri, COS, anunță afaceri de aproape 23 milioane euro, reprezentând contracte de consultanță, design interior și amenajare completă pentru spații de interior, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, compania continuă expansiunea regională, prin inaugurarea unei noi reprezentanțe la Iasi, având în vedere dezvoltarea accelerată înregistrată în ultimii ani în zona de est a țării. 

75% din business-ul COS în 2021 provine dinspre segmentul de birouri, domeniul principal de activitate al COS (Corporate Office Solutions), cererea provenind în principal din partea unor mari companii care activează în industrii precum software / IT&C, servicii financiare și consultanță, companii cu activități online. Se înregistrează însă o cerere din ce în ce mai crescută din partea altor segmente noi din piață, care încep să investească agresiv în spațiile de interior, având în vedere noile cerințe privind siguranța și sănătatea ocupanților.   

“Sectorul medical (spitalele și clinicile publice și private), cel educațional (în special școlile private) sau sectorul ospitalității (hoteluri dar și restaurante) au început să investească din ce în ce mai mult în designul și amenajarea spațiilor interioare, atât ca urmare a noilor tendințe sanitare și preocupării pentru wellbeing, cât și din punct de vedere al competiției din ce în ce mai crescute. Designul și confortul oferit în spațiile interioare au devenit elemente puternic diferențiatoare pentru clientul final, având în vedere competiția din ce în ce mai crescută între jucătorii activi pe aceste segmente,” declară Christophe Weller, fondator COS.

Alături de reprezentanța oficială din București și de cele două birouri regionale din Timișoara și Cluj, COS a inaugurat recent o nouă reprezentanță la Iași, în United Business Center 3.

 “Toate transformările prin care trece mediul de business în general și modul în care se dezvoltă România la nivelul orașelor regionale reprezintă oportunități pentru COS. Românii sunt din ce în ce mai preocupați de design, de îmbunătățirea confortului interior al spațiilor și vedem o preocupare din ce în ce mai crescută pentru calitate. Prețul nu mai este principalul diferențiator în piață, iar factori precum eficiența și siguranța spațiilor câștigă din ce în ce mai mult teren,” adaugă oficialul COS.

COS numără aproape 100 de angajați la nivelul întregii țări și derulează o campanie continuă de recrutare, în condițiile în care și domeniul amenajaăilor interioare se confruntă cu o lipsă acută de specialiști și forță de muncă calificată. 

În 2020 și 2021, COS a semnat proiecte cumulând un total de peste 160.000 mp, pentru mari companii mulținationale (fit-out spații de birouri), clinici și spitale, școli private, companii din sectorul de ospitalitate (hoteluri și restaurante). 

Activă pe piața locală din 1998, COS [cu denumirea inițială Corporate Office Solutions] este una dintre primele companii – integrator de soluții de amenajare a interioarelor înființate în România. Pe segmentul de fit-out de birouri este lider de piață, cu un portofoliu de peste 2.000 mari companii pentru care semnează amenajarea sediilor și reprezentanțelor oficiale. Între cele mai reprezentative sedii de birouri realizate de COS se numără sediile Microsoft, KPMG, Accenture, NTT, Porsche Engineering Cluj, Google, Nestle, Reckitt Benckiser, Secom, Takeaway București, MHP Cluj, Sector Labs Cluj, MHP și Mass Mutual la Record Park Cluj, Cognizant la Hexagon Bus Park Cluj. 

COS deține parteneriate exclusive în România cu furnizorii Steelcase și Interface, lideri internaționali pe segmentele de mobilier, respectiv soluții pentru pardoseli, dar și cu fabrici, furnizori și producători locali de soluții personalizate de mobilier, pardoseli sau decorațiuni.  

* fit-out = termen care descrie activitatea de furnizare de soluții integrate de consultanță, concept, design, furnizare și/ sau producție de mobilier și amenajare completă a spațiilor interioare.  

Sunt somelier de tinere talente într-ale antreprenoriatului. Altfel spus, redactor LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale mă puteți contacta pe adresa de email: alexandra@leaderstalk.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#News

Sezamo plafonează prețurile la produsele alimentare de bază pentru următoarele 6 luni

Published

on

Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, anunță plafonarea prețurilor a 25 de produse, dintre care 22 de produse alimentare, până în aprilie 2023. Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri menite să ajute consumatorul, precum categoria Save Food, Reducerile Săptămânii și sacoșa cu fructe și legume „Salvează-mă”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%*.

Sezamo reacționează la această creștere bruscă, limitând prețurile la produsele alimentare de bază pentru perioada 1 noiembrie – 30 aprilie 2023. Astfel, Sezamo va garanta prețuri plafonate la o serie de 25 de produse, dintre care 22 de produse alimentare și 3 produse nealimentare, precum hârtie igienică, rolă de prosoape de bucătărie și săpun solid. În rândul produselor alimentare cu prețuri plafonate se regăsesc produse de bază, precum zahăr, ulei, făină, orez, salam, ouă, unt, lapte, iaurt, smântână, apă plată și pâine feliată, la care se adaugă alte produse necesare în gospodărie, și anume paste făinoase, bulion, dulceață, castraveți murați, șuncă feliată, cafea măcinată, ceai, pulpe de pui, carne tocată de porc și mici de porc. Acțiunea de plafonare a prețurilor va fi implementată până la finalul lunii aprilie 2023. În cazul în care vor interveni scumpiri ale acestor produse, Sezamo va credita automat diferența dintre prețul real de vânzare practicat în piață și prețul înghețat în contul clientului sub formă de credite, iar banii astfel economisiți pot fi apoi utilizați la Sezamo pentru achiziționarea altor bunuri.

Prețurile alimentelor cresc brusc și, combinate cu prețurile energiei, ar putea avea un impact negativ asupra multor gospodării locale. Sezamo acționează prin limitarea prețurilor pentru o serie de produse alimentare de bază din coșul său de cumpărături. Tomáš Chadzivasilis, CEO al Sezamo în România, explică: „Am spus mereu că Sezamo este pentru toată lumea. Suntem o companie responsabilă și dorim să facem lucrurile mai ușoare pentru clienții noștri în aceste vremuri dificile. Prin urmare, ne gândim la diferite modalități de a ajuta clienții pentru ca experiența lor de cumpărături să fie rezonabilă pentru portofelele acestora. Una dintre aceste modalități este promisiunea unei garanții de preț pentru anumite alimente de bază pe o perioadă de minimum 6 luni.

La rândul său, Michael Kaiser, CCO la Sezamo România completează: „Vrem să ne asigurăm că toată lumea va avea acces nemijlocit la o serie de produse alimentare de bază care se regăsesc în coșul săptămânal. Modalitatea pe care am găsit-o pentru a păstra prețurile rezonabile pentru aceste produse alimentare de bază a fost ca, în cazul unei scumpiri a produsului respectiv, să transformăm diferența de preț în credit pentru cumpărăturile viitoare de la Sezamo. Aceste prețuri vor fi valabile pentru o singură bucată din fiecare produs la fiecare achiziție. Diferența dintre prețul curent de vânzare și prețul maxim garantat va fi întotdeauna rambursată clientului de către Sezamo prin creditarea contului acestuia. Creditul poate fi folosit apoi pentru achiziții ulterioare.”

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Continue Reading

#IT Revolution

Sezamo a livrat peste 25.000 de comenzi în perioada de testare

Published

on

Supermarketul online Sezamo, parte a „unicornului” ceh Rohlik, a livrat în perioada de testare peste 25.000 de comenzi primite de la 8.000 de clienți și a fost construit pe baza feedbackului de la aceștia. Compania a colectat feedback de la clienți în mai multe etape de testare, atât intern, de la angajați, friends & family, cât și extern, într-o perioadă cumulată de șase luni.

Printre cererile clienților se numără interesul față de produse locale, în special fructe, legume, carne și lactate, produse din categorii speciale, precum cele ECO, fără zahăr sau fără gluten, dar și branduri de larg consum. Astfel, Sezamo a adăugat peste 2.500 de produse noi în ofertă, atât de la producători locali, precum cafea de la Guido și carne de la VacaMuuu, cât și produse de tip supermarket. 

Tot în baza feedbackului, compania a introdus pe lângă livrarea standard și un serviciu unic în România – intervale de livrare de 15 minute, a extins zona de livrare cu 20 de localități din județul Ilfov și a introdus o nouă categorie dedicată veganilor, care conține peste 300 de produse alternative la carne și lactate. 

„Sezamo este o companie, spunem noi, „customer obsessed”, astfel că este extrem de important pentru noi să adaptăm serviciile la nevoile românilor și să le oferim produse de cea mai înaltă calitate, motiv pentru care am transformat clienții într-un factor de decizie. Astfel, Sezamo este, din câte știm noi, primul business din România care se customizează în funcție de feedbackul primit de la clienți. Clienții noștri ne-au oferit feedback deosebit de util, care ne-a ajutat să îmbunătățim toate aspectele businessului nostru”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.

Intervalul de livrare de 15 minute a fost adoptat de peste 35% dintre clienți, care preferă să știe un moment mai clar al venirii curierului, astfel încât să economisească timp, în timp ce extinderea zonei de livrare a dus la acoperirea unui total de 85 de localități din județul Ilfov

Una dintre ideile extrem de bine primite a fost introducerea în ofertă a pungii cu fructe și legume „Salvează-mă”, care include o selecție de diferite tipuri de fructe și legume, ce variază zilnic, în funcție de stocuri. Aceasta costă 11,99 lei, cântărește minimum 3 kg și conține produse aproape de data de expirare, cu mici imperfecțiuni sau foarte coapte, fără a fi însă deteriorate.

„Suntem aici pentru a oferi clienților un sortiment extraordinar de produse care să acopere nevoile săptămânale și servicii excelente. Sezamo își dorește să accelereze trecerea din offline în online și în zona de groceries și să ajute milioane de oameni să trăiască o viață mai bună și mai sănătoasă. Ne bucură faptul că peste 8.000 de oameni au comandat în perioada de testare, dornici să încerce serviciile Sezamo”, a spus Radu Meteș, CMO Sezamo România.

Sezamo oferă o selecție de peste 10.000 de produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și cele mai populare branduri de tip supermarket. Comanda este livrată în 3 ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România – intervalul de livrare de 15 minute. În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa, lansat în România în 2022 și este deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de).

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de produse tip supermarket sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

Continue Reading

#News

Andrei Pitiș: De ce dau faliment 9 din 10 startupuri? Cele 5 elemente definitorii într-un business

Published

on

La nivel internațional, 9 din 10 startupuri dau faliment, indiferent de industria în care activează. Andrei Pitiș, fondator Simple Capital, afirmă că ia în calcul 5 elemente atunci când analizează un business, printre care produsul, echipa potrivită și finanțarea adecvată.   

În 1997, la doar 25 de ani, Andrei Pitiș devenea cofondator al unui startup din Silicon Valley. De atunci și până în prezent a participat la scrierea multor povești de succes, printre care și lansarea Vector Watch, companie care producea ceasuri inteligente și care, în 2017, a fost achiziționată de Fitbit. În 2020, a lansat Simple Capital, vehicul de investiții prin care a finanțat peste 30 de startupuri. Invitat de Vlad Mercori la Conferința The StakeBorg Talks, Andrei Pitiș a povestit despre cultura antreprenorială din România, despre motivele pentru care un startup ajunge să dea faliment dar și despre oportunitățile aduse de industria blockchain.  

Andrei Pitiș: În 2010, existau doar vreo 10 startupuri de tehnologie în România

Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care ecosistemul de startupuri de tehnologie a întârziat să apară în România a fost reprezentat de lipsa exemplelor de succes din plan intern.

„La Babson College, în SUA, se analizează ecosistemele de antreprenori și lucrurile de care e nevoie ca ele să se dezvolte. Printre aceste lucruri se numără și existența exemplelor de succes. În România, astfel de exemple au apărut destul de târziu. Au fost vreo două, trei din zona de cybersecurity, printre care și RAV Antivirus al lui Radu Georgescu, vândut către Microsoft. Au fost puține exemple de acest fel.     

În 2010, când eu am început să susțin mai mult dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, nu era nimic. Era o singură casă, Bucharest Hub, undeva pe la Unirii, unde se întâlneau cele 10 startupuri de tehnologie care existau în România cu totul. În acel moment, am fost câțiva care ne-am decis să ajutăm: Bogdan Iordache, cel care a făcut How to Web, Radu Georgescu, care realizase un exit și voia să facă investiții, am fost eu care veneam cu experiența din Silicon Valley foarte pregnantă și care aici nu exista deloc. Mă duceam acolo printre cele 10 startupuri și vorbeam despre ce se întâmplă în Silicon Valley și toți se uitau lung la mine. Nu înțeleg de ce nu se duce lumea din România în Statele Unite. Urcați în avion și mergeți în California. Mai ales dacă sunteți tineri”, i-a îndemnat Andrei Pitiș pe cei prezenți la conferința The StakeBorg Talks

De ce 9 din 10 startupuri dau faliment?

Potrivit fondatorului Simple Capital, la succesul unui startup contribuie o serie de factori, cei mai importanți dintre aceștia fiind unicitatea sau calitatea crescută a produsului, echipa potrivită, finanțare adecvată, leadership și timing: 

  1. Produs unic sau de calitate

Produsul pe care îl faci nu trebuie să fie neapărat unic, dar trebuie să fie un produs de calitate. Trebuie să aducă valoare cumpărătorului, ca acesta să fie dispus să-ți plătească prețul pe care îl ceri.

  1. Echipa

De foarte multe ori, startupurile eșuează din cauză că fondatorii nu reușesc să alcătuiască o echipă competitivă, care să poată executa produsul. 

  1. Finanțare adecvată

Un startup are nevoie de un echilibru din punct de vedere financiar. Nici de prea mulți bani, dar nici de prea puțini.

  1. Leadeship

Un proiect antreprenorial aflat la început de drum nu are nevoie doar de o echipă bună, ci și de unul sau chiar de doi lideri cu viziune care să inspire echipa. 

  1. Timing

Timingul este, poate, cel mai important din cele cinci. Dacă fondatorii reușesc să construiască produsul potrivit, să aibă echipa necesară, să atragă investițiile potrivite și să dea dovadă și de leadership, eșuează din cauza timingului. De foarte multe ori se întâmplă să fie construite produse foarte bune dar care nu sunt înțelese de către public. 

În ceea ce privește caracteristicile necesare unui fondator, Andrei Pitiș susține că, de departe, cea mai importantă este reziliența: 

„Se spune că un om de afaceri de succes este un om de afaceri fără succes care s-a mai ridicat o dată. Contează să poți să te ridici de fiecare dată după ce cazi. Și aș mai adăuga un lucru. În viață, creșterea unei persoane nu este liniară și la fel se întâmplă și cu antreprenorii. Aceștia încearcă ceva, se dezvoltă, mai apoi se confruntă cu un eșec, pentru a crește ulterior din nou. Un antreprenor care nu s-a confruntat cu eșecuri este riscant.  E ca un luptător care nu are răni din alte lupte”, atrage atenția Andrei Pitiș. 

Nevoi tip analgezice vs. nevoi tip vitamine

„Istoric, primele businessuri au apărut pentru a satisface niște nevoi primare, oferind cazare și mâncare. Dacă faci o casă, vei găsi la un moment dat pe cineva care să o cumpere pentru că are nevoie de un acoperiș deasupra capului. Acestea sunt niște nevoi clare. În ultimii zeci de ani, de când a luat naștere internetul, au apărut aceste nevoi inventate, precum nevoia de a avea o poză de profil cool. Aceasta nu este o nevoie reală, dar simți că nu poți trăi fără. Se creează niște trenduri pe care poți să le urmărești din punct de vedere social și să vezi când ele devin analgezice mai degrabă decât vitamine. Pentru că dacă uiți să-ți iei vitaminele nu se întâmplă mare lucru și poți trăi fără, însă dacă ai uitat să-ți iei analgezicele cu tine, cobori până la farmacie să ți le cumperi pentru că nu poți trăi fără ele. În limbajul antreprenorial, analgezice sunt supranumite acele nevoi care cresc din ce în ce mai mult în importanță. La început, foarte multe nevoi apar mai degrabă ca niște vitamine. De exemplu, să ai o poză frumoasă pe Instagram este o vitamină pentru marea majoritate a oamenilor. Dar pentru cei care creează conținut în social media, nevoia de a avea la profil o poză făcută de un profesionist devine una de tip „analgezic”, adaugă fondatorul Simple Capital. 

Andrei Pitiș, unul dintre primii advisori ai startupului Elrond

Antreprenor și investitor în startupuri de tehnologie, Andrei Pitiș nu a stat departe nici de industria blockchain, în 2018 devenind unul dintre primii advisori ai Elrond, startup autohton ajuns, între timp, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură blockchain la nivel internațional. 

„Prin 2018, eram la Fitbit, după ce vândusem Vector Watch către ei și lucrurile mergeau destul de bine. Începusem din nou să vreau să fiu deschis în a fi advisor pentru startupuri. Atunci, Lucian Todea, pe care îl cunoșteam, a venit la mine alături de Beniamin Mincu, mi-au povestit despre startupul lor și mi-au propus să le fiu advisor. Eu nu mă pricepeam la blockchain și le-am zis acest lucru, însă ei voiau să-i ajut cu know-how privind creșterea businessului și a echipei, să îi pun în legătură cu companii din plan extern și cu alți posibili advisori. (…) Ulterior, am început să citesc din ce în ce mai mult și să înțeleg ce se întâmplă în spatele tehnologiei”, afirmă Andrei Pitiș.   

Andrei Pitiș trage un semnal de alarmă cu privire la investițiile în industria crypto, susținând că proiectele câștigătoare sunt greu de anticipat. Totuși, chiar dacă este greu să identifici use case-urile viitoare ale unei tehnologii emergente, exact ca în cazul bulei dotcom de la începutul anilor 2000, cele mai mari șanse de reușită le au proiectele care dezvoltă infrastructura acelei tehnologii. Tocmai din acest motiv, și în cazul de față, singurele proiecte cu care alege să lucreze sunt cele care construiesc în zona de infrastructură blockchain.  

Continue Reading

Trending