169 views 7 mins 0 comments

Fundația OTP Bank România anunță noi programe destinate tinerilor și cadrelor didactice

In #News
February 06, 2023

În 2022, aproximativ 1000 de persoane au beneficiat de diferitele programe educaționale lansate de Fundația OTP Bank România, organizația consolidându-și astfel orientarea strategică și confirmându-și vocația de creator de conținut.

În cei 8 ani de activitate, Fundația și-a construit o zestre educațională bogată având la bază patru domenii majore: educație financiară, educația copiilor, orientare în carieră și parteneriate strategice cu asociații și ONG-uri locale. 

“Rezultatele anului trecut confirmă din plin justețea orientării noastre strategice atât în calitate de creator de conținut educațional divers, cât și ca partener de încredere pentru diferite organizații cu care sau pentru care am dezvoltat proiecte cu impact la nivel național. Plecând de la aceste premise, vom continua să ne implicăm în domeniul educațional, astfel încât să contribuim semnificativ la efortul comun de pregătire nu doar a noilor generații, ci și a celor care-și doresc să dobândească abilități noi atât de necesare în ziua de azi”, declară Delia Murafa, Director al Fundației OTP Bank România.

În 2022, Fundația a continuat să desfășoare programul de educație financiară Fitness Financiar, la ale cărei sesiuni au participat peste 500 de persoane din diferite categorii socio-profesionale, atât din rândul colegilor din cadrul Grupului OTP, cât și clienți ai băncii, studenți, angajați din companii private, diferite alte organizații dar și comunități defavorizate.

Pentru programul de Fitness Financiar, anul 2022 a marcat o premieră în ceea ce privește promovarea și popularizarea principiilor unei vieți financiare sănătoase. Astfel, reprezentanții Fundației au participat la realizarea emisiunii Un podcast ușor financiar găzduită de postul de radio Itsy Bitsy FM. Temele financiare prezentate s-au bucurat de un real interes din partea ascultătorilor, fapt care a determinat continuarea programului și în cursul acestui an.

Tot în domeniul educației financiare, de această dată destinată elevilor, anul 2022 a reprezentat o bornă importantă, Fundația demarând un nou proiect la Miercurea Ciuc, în parteneriat cu Primăria din localitate. În cadrul proiectului, elevi de gimnaziu și liceu participă la sesiuni de educație financiară organizate în limbile română sau maghiară. În 2022, sesiunile de educație financiară au fost frecventate de 180 de elevi.

În cursul anului trecut, Fundația a desfășurat “startAware”, un program educațional destinat elevilor realizat în totalitate in house. La ediția-pilot a acestui program de orientare vocațională, desfășurat pe parcursul a 3 luni și jumătate, au participat 17 elevi dornici să ia parte la o experiență inedită de învățare. 

Programul național de educație digitală, “Lecția în online”, realizat în colaborare cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI)  a continuat și în 2022, la sesiunile de formare participând aproximativ 200 de profesori interesați de dezvoltarea competențelor digitale.  

În cadrul aceleași relații de parteneriat cu FSLI, Fundația a creat, în premieră pe piața românească, un program de educație financiară destinat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Aflat în prezent în proces de avizare la Ministerul Educației, programul va oferi celor interesați posibilitatea de a se familiariza și de a pune în practică tehnici, metode și instrumente din domeniul educației financiare. Programul conține și o componentă de management financiar organizațional care se concentrează pe o temă pe cât de actuală, pe atât de puțin cunoscută: surse de finanțare a diferitelor activități din cadrul școlii și instrumente concrete care pot fi folosite de orice cadru didactic interesat. Tot aici e prezentat planul de dezvoltare instituțională, instrument fundamental cu funcționalități multiple atât pentru conducerea școlii, cât și pentru cei cărora le e destinat.

În cadrul proiectelor cu finanțare europeană derulate de Fundație, “Manager în acțiune” a continuat în 2022, sesiunile organizate în cadrul stagiilor de practică contribuind la dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru un număr de peste 200 de studenți de la facultăți cu profil economic.

La finalul anului 2022, Fundația a demarat ”Vision”, un proiect Erasmus în parteneriat cu o organizație din Italia, în cadrul căruia vor fi create instrumente de facilitare vizuală care vor fi subiectul unor sesiuni de training în România și Italia. La aceste sesiuni vor participa profesori/traineri din ambele țări. Fundația OTP Bank România este cel mai important pilon de responsabilitate socială al OTP Bank, asumându-și rolul de a deveni unul dintre principalii piloni de transformare educațională din România.

OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. Din 2019, OTP Bank trece printr-un amplu proces de transformare, prin care își propune să crească semnificativ pe segmentele de business și, de asemenea, să creeze o experiență mai bună pentru clienți. Având o echipă în continuă creștere, care îmbrățișează schimbarea și își valorifică potențialul, OTP Bank România construiește o cultură a încrederii la fiecare nivel al organizației. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.

/ Published posts: 135

Sunt somelier de tinere talente într-ale antreprenoriatului. Altfel spus, redactor LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale mă puteți contacta pe adresa de email: alexandra@leaderstalk.ro