33 views 4 mins 0 comments

„Mastercard susține sportul din pasiune”: noua campanie de brand, din platforma de activități dedicate sportului

In #BrandsTalk, #News
October 25, 2022

Trebuie să fii înalt. Trebuie să începi de mic. Ca fată, e greu să joci fotbal. Așa sună câteva din presupusele bariere, când vine vorba de a face sport – pe care, dacă nu ni le-am spus noi înșine, sigur le-am auzit în jurul nostru. Cele mai recente statistici arată că 62% dintre români nu fac exerciții fizice sau sport. Mastercard și-a propus să demonteze barierele precum cele menționate și să le ofere oamenilor motive să-și urmeze pasiunile pentru sport, prin noua campanie „Mastercard susține sportul din pasiune. Mastercard susține ce e De Neprețuit pentru tine.”

Sportul are puterea de a aduce oamenii împreună, ca spectatori și fani înfocați sau ca practicanți – în aceeași echipa sau de cealaltă parte a terenului. Performanța și victoria sunt mize importante, însă pasiunea pentru sport este motorul care pune jocul în mișcare și tot în ea stă puterea de a depăși orice prejudecăți. Noua campanie de brand susține sportul practicat din pasiune, alături pe cei cei șapte ambasadori și super-sportivi: Horia Tecău, Jaqueline Cristian, Ianis Hagi, Teodora Meluță, Radu Drăgușin, Anca Stoenescu și Vlad Moldoveanu.

„E aproape paradoxal faptul că cei mai mulți oameni iubesc sportul sau cel puțin un sport anume – și, în același timp, se întâmplă ca teama că nu sunt destul de buni, că nu se descurcă destul de bine, să îi împiedice să facă sport din pasiune, de dragul jocului, și atât. Fără comparație cu profesioniștii sau chiar cu prietenii amatori sau cu mai multă experiență. Așa că Mastercard îi îndeamnă pe oameni să se bucure de sport, printr-o execuție inedită. Avem alături, încă de la lansarea platformei de sport, la începutul acestui an, atleți de top, sportivi cu super performanțe în disciplinele lor: tenis, fotbal, baschet. În această campanie, fiecare dintre ei practică alt sport decât cel pe care îl stăpânește la perfecție. Rezultatul: un joc de dragul sportului, cu bucurie pentru fiecare schemă reușită, cu timp de calitate alături de coechipier sau adversar – cu adevărat de neprețuit.”, a spus Diana Tănase, Marketing Manager, Mastercard România.

Campania debutează cu un video manifest care demontează prejudecățile întâlnite în sport și pune victoria în plan secund, pentru a sublinia că cel mai important „trebuie” este „trebuie să îți placă”, să vină din pasiune – și, atunci, e de neprețuit. Campania continuă în social media, cu o serie de challenge-uri De dragul sportului. Într-o primă etapă, sub formă de leapșă, ambasadorii încearcă să joace alt sport decât cel care i-a consacrat. Ulterior, ambasadorii devin antrenori sau mentori pentru fanii online, încurajându-i să practice sportul care îi pasionează.

Mastercard promovează performanța și educația sportivă prin platforma dedicată sportului, lansată în luna aprilie a acestui an, ce cuprinde parteneriate cu evenimente de renume, cu unii dintre cei mai talentați jucători români de tenis, fotbal și baschet și cu Clubul Sportiv Universitar ASE București. Prin aceste inițiative, compania își consolidează misiunea de a conecta oamenii cu pasiunile lor.