7 views 12 mins 0 comments

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale susține extinderea integrării pe piața muncii a persoanelor vulnerabile în parteneriat cu Asociația Ateliere Fără Frontiere

In #News, Business
April 25, 2024

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF), o organizație de economie socială care sprijină persoanele vulnerabile să se reintegreze pe piața muncii, a fost vizitată de către Romi Mihăescu, Președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Secretar de Stat și de o echipă delegată de către Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Tania Grigore, Director Politici de Ocupare și Radu Canțăr, consilierul Ministrei. În contextul în care în România există aproximativ 2 milioane de persoane apte de muncă care sunt excluse de pe piața muncii, iar în același timp sunt importate anual aproximativ 100.000 de persoane din străinătate, obiectivul întâlnirii a fost de a discuta posibilitatea extinderii integrării pe piața muncii convenționale a persoanelor vulnerabile locale, datorită metodologiei Asociației Ateliere Fără Frontiere și, în general, actorilor din economia socială, cum ar fi întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție. 

În acest sens, au fost prezentate rezultatele proiectului „Incluziunea are Voce. Capacitarea Grupurilor Vulnerabile pentru Incluziune și Inovație Socială“, derulat de Asociația Ateliere Fără Frontiere în parteneriat cu RISE România – Rețeaua Română a Economiei Sociale și Fretex Pluss AS (Norvegia), care a beneficiat de o finanțare în valoare de 249.749,00 Euro, prin programul Active Citizens Fund – România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. În cadrul acestuia au fost sprijinite peste 450 de persoane din grupuri vulnerabile cu privire la depășirea problemelor sociale și a modului în care pot accesa serviciile disponibile la furnizorii de stat sau privați (locuire, asistență socială, probleme juridice, acces la educație și la sănătate). Persoanele vulnerabile au participat la peste 250 de zile de informare și formare fapt ce a dus direct la facilitarea accesului lor la promovarea drepturilor fundamentale, stimularea participării acestora la luarea deciziilor, deprinderea unor tehnici de advocacy și creșterea posibilităților de angajare. Peste 50 de persoane vulnerabile au beneficiat de loc de muncă în programul de reintegrare pe piața muncii în cadrul atelierelor AFF, în timp ce 150 de persoane vulnerabile de măsuri de informare consiliere piața muncii pentru posibilități crescute de angajare, iar 30 de persoane au urmat cursuri de formare.

„Persoanele vulnerabile se confruntă cu vulnerabilități multiple  care nu sunt adresate în cele mai multe cazuri în mod integrat având la bază o abordare personalizată. Organizațiile economiei sociale de inserție au astfel de servicii și sunt cele mai potrivite pentru că în timp ce colaborează cu furnizorii de servicii, se ocupă de componenta de angajare prin formarea abilităților unui loc de muncă. În cazul inserției, persoanele cele mai departe de piața muncii sunt angajate în atelierele asociației și devin încă din prima zi din persoane inactive/asistate – persoane active, plătitori de taxe și impozite. Pe cei care nu sunt atât de departe de piața muncii îi sprijinim să se angajeze direct. Colaborarea cu sectorul privat este esențială și am inițiat primul program de mentorat de lucru cu persoane vulnerabile inspirat din colaborarea cu partenerii norvegieni,” explică Lorita Constantinescu, directorul de dezvoltare al AFF.

Reprezentanții asociației au realizat interviuri cu 460 de persoane din medii defavorizate în urma cărora s-a constat că cele mai importante probleme ale persoanelor vulnerabile sunt lipsa unui loc de muncă (40%), problemele de sănătate (34%), lipsa locuinței (13%), dificultățile în îngrijirea copiilor (8%). Dintre cei care au declarat că una dintre principalele probleme este lipsa locului de muncă, 22% au doar studii gimnaziale, 18% au liceu neterminat, 18% au terminat liceul dar nu au bacalaureatul, iar 16% au școala profesională. Cei care au venituri din salarii au un nivel de educație mai ridicat – școală profesională, liceu, școală postliceală/facultate. 

În cadrul vizitei, reprezentanții Ministerului Muncii au avut ocazia să viziteze atelierele Asociației, respectiv educlick, autorizată să colecteze și să recondiționeze deșeuri electrice și electronice, oferind computere recondiționate școlilor și remesh, unitate protejată autorizată, care colectează bannere publicitare și le transformă în cadouri și obiecte promoționale corporate.

„La nivelul întregii societăți trebuie să existe un grad mai mare de conștientizare a faptului că persoanele cu dizabilități au nevoie de sprijin în a deveni cetățeni activi ai societății și în efortul acestora de a duce o viață independentă. Datoria noastră este aceea de a reflecta asupra soluțiilor pe care le putem implementa pentru a veni în întâmpinarea acestor persoane, atât ca specialiști sau funcționari publici, cât și ca cetățeni activi ai societății din care facem parte, iar ce faceți aici la Ateliere Fără Frontiere este exemplul clar că putem îndeplini această datorie.” a declarat Romi Mihăescu, Președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

De asemenea, vizita le-a oferit oportunitatea să interacționeze cu participanții programului de integrare în muncă a AFF, persoane cu diverse vulnerabilități, pentru a fi angajate direct pe piața muncii convenționale: victime ale violenței domestice, trafic de persoane, probleme de sănătate (HIV), dependențe, probleme legate de justiție, NEETs, refugiați din Ucraina.

„Am fost impresionată de dorința de muncă a persoanelor pe care le-am întâlnit astăzi în atelierele educlick și remesh. Este un lucru uimitor și asta se datorează eforturilor pe care o echipă ca a dumneavoastră o face pentru ca aceste persoane să depășească obstacolele și să aibă încredere și să devină autonomi. Dezvoltarea organizațiilor economiei sociale de inserție în România prin măsurile și politicile pe care le clădim împreună cu organizații ca dumneavoastră este crucială pentru integrarea în muncă a persoanelor inactive din medii vulnerabile” a declarat Tania Grigore, Director Politici de Ocupare.

„Astfel de inițiative precum cele ale Asociației Ateliere Fără Frontiere trebuie să fie promovate mai mult. Este nevoie ca astfel de exemple de bune practici să fie cunoscute atât de către sectorul public, cât și de cel privat, pentru a vedea într-adevăr că lipsurile prezente la nivelul pieței de muncă din România pot fi soluționate de astfel de întreprinderi sociale care reintegrează pe piața convențională a muncii persoane aflate în dificultate, respectând atât norme ale economiei sociale, cât și ale economiei circulare. ”- a completat și Radu Canțăr, consilier al Ministrului Muncii și Solidarității Sociale. 

În cadrul întâlnirii, s-au discutat soluții prin care organizații precum Ateliere Fara Frontiere să se dezvolte pentru a crește sectorului economiei sociale în România. Au fost abordate teme precum:

  • Alinierea definiției lucrătorilor defavorizați în contextul recomandărilor europene;
  • Alocarea parțială a Fondurilor Europene Sociale prin granturi către operatorii existenți ai economiei sociale;
  • Contractele rezervate și modul în care entitățile din economia socială pot beneficia de condiții favorabile;
  • Necesitatea controlului asupra unităților protejate autorizate în România pentru aplicarea legii;
  • Recunoașterea asociațiilor și fundațiilor cu activitate economică ca IMM-uri în toate fondurile publice, conform legea românească si europeana.

„Dezbaterile noastre au fost extrem de productive, echipa delegată de către doamna ministră fiind foarte deschisă să susțină dezvoltarea economiei sociale, un ax esențial pentru o societate mai incluzivă. Activitățile principale ale AFF sunt crearea de locuri de muncă pentru persoanele care provin din grupuri vulnerabile (dependență, violență, lipsă de adăpost, romi, etc) și furnizarea de servicii care constau în consiliere pentru locuri de muncă, acces la educație, sprijin pentru rezolvarea problemelor sociale, formarea abilităților unui loc de muncă, mediere pe piața muncii. Credem că este momentul ca România să aibă o strategie a economiei sociale de inserție în concordanță cu Planul european de economie socială cu obiectiv strategic de reducere a persoanelor inactive și a gradului de sărăcie,” conchide Damien Thiery după vizită.

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o asociația socială și de mediu, cu activitate economică, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, Asociația a creat patru întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh, logiEtic și ferma bio&co – în care oferă servicii personalizate de acompaniere socio- profesională, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

/ Published posts: 134

Sunt somelier de tinere talente într-ale antreprenoriatului. Altfel spus, redactor LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale mă puteți contacta pe adresa de email: alexandra@leaderstalk.ro