Compania de jocuri japoneză Nintendo a anunțat că Charles Martinet, vocea din spatele personajului Mario de mai bine de trei decenii și-a anunțat retragerea, fără a dezvălui însă motivul care a stat la baza deciziei sale de a înceta să-l mai interpreteze. Totuși, Martinet nu l-a abandonat total pe „instalatorul italian”, creat de Shigeru Miyamoto, căci a devenit Ambasador Mario.
Se spune că Charles Martinet a devenit vocea lui Mario pentru jocurile video create de Nintendo încă din 1996, începând cu Super Mario 64. Dar povestea începe, de fapt, cu câțiva ani în urmă, când unul dintre prietenii săi l-a informat că, la un târg de profil, au loc audiții unde participanții trebuie să interpreteze un instalator. Norocul face că, ajuns pe ultimă sută de metri, în timp ce regizorii își strângeau deja echipamentele, Martinet îi întreabă dacă poate încerca și el. „Ești un instalator Italian din Brooklyn”, i-au spus atunci. Și, dacă inițial Martinet a folosit o voce răgușită, ca a unui intalator italian american tipic, ulterior a realizat că ar fi ideală o interpretare blândă și prietenoasă, așa cum îl știm noi astăzi pe Mario și a mărturisit că Gremio, din piesa „Îmblânzirea scorpiei” a lui William Shakespeare a fost o reală sursă de inspirație pentru portretizarea personajului.
Astfel, a început să lucreze pentru Nintendo încă din 1991, iar pe atunci era vocea lui Mario doar la târgurile de jocuri video unde poza drept o „păpușă digitală” interpretată comic, ceea ce reprezenta o noutate pentru publicul acelor vremuri. Așa se face că a reușit să-l impresioneze pe Shigeru Miyamato, creatorul lui Mario care tocmai căuta un actor profesionist pentrju jocul Super Mario 64. O oportunitate pe care Martinet, astăzi în vârstă de 67 de ani, a acceptat-o imediat și la care a recunoscut în repetate rânduri că nu se aștepta deloc.
Și, în 1992, acesta a fost vocea lui Mario în Super Mario Bros.. De altfel, prima apariție a lui Martinet într-un joc video în calitate de Mario a fost în versiunea pe CD a jocului „Mario Teaches Typing” din 1994, însă a debutat oficial odată cu lansarea din 1995 a jocului Mario’s Game Gallery, unde avea deja dialoguri complete în rolul lui Mario pentru perioade prelungite de timp cu jucătorul. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi îi cunosc vocea lui Mario din Super Mario 64, lansat în 1996.
După Super Mario 64, Martinet a continuat să ofere voce lui Luigi, Wario, Waluigi, Metal Mario, Shadow Mario, Mini-Mario Toys, Baby Mario, Baby Luigi și Baby Wario în majoritatea jocurilor în care aceste personaje vorbesc. A dat, de asemenea, voce rivalilor Wart, Mouser, Tryclyde și Clawgrip în jocul “Super Mario Advance”.
Datorită interpretării sale ca Mario în „Super Smash Bros. Ultimate”, Martinet a obținut tiltul Guinness World Records pentru că a interpretat același personaj în o sută de jocuri diferite, fiind cea mai lungă perioadă de timp din partea oricărui actor care dă voce caracterelor din jocuri video.
„Charles Martinet este vocea lui Mario și deține recordul pentru cele mai multe interpretări în jocuri video pentru același personaj.
Shigeru Miyamoto de la Nintendo – descris de Charles drept „un om minunat, drăguț, amabil și incredibil” – este creatorul lui Mario. Miyamoto se află în spatele lui Donkey Kong, mai exact prima aventură a lui Mario în lumea jocurilor în 1981, când era numit simplu “Jumpman”.
Ulterior, în jocul arcade din 1982, lui “Donkey Kong Junior”, i s-a dat numele de “Mario”. „Odată cu dezvoltarea tehnologiei, a devenit repede posibil să-i dăm lui Mario o voce, iar aici a intervenit Charles Martinet. De obicei, se crede că prima interpretare a lui Charles în rolul lui Mario a avut loc în 1996, când personajul a pășit pentru prima dată în dimensiunea a treia în clasicul Super Mario 64. Dar, în realitate, s-a întâmplat cu doi ani înainte, în versiunea pe CD-ROM a jocului “Mario Teaches Typing” din 1994”. Atât Charles, cât și Miyamoto, trebuie să primească un oarecare credit pentru dezvoltarea personajului Mario. Exclamațiile sale animate sunt una dintre motivele pentru care jocurile Mario sunt atât de distractive de jucat.
Charles are multe povești de spus despre cum a obținut rolul.
„Nu aveam nicio intenție să fiu actor, în niciun caz. Eram groaznic de timid,” a dezvăluit el.
Și, după ce a participat la o audiție pentru un rol într-o piesă de teatru școlară și nici măcar nu a primit rolul unui copac, el s-a ambiționat teribil. Trecând la adultul Charles, acesta și-a îndeplinit într-adevăr ambiția de a fi actor. Informat de un prieten, a fost încurajat să participe la o audiție la care nu a fost invitat. Echipa de casting i-a permis cu reticență să încerce și i-a dat instrucțiuni: “Ești un instalator italian din Brooklyn, pentru această companie numită Nintendo, iar numele personajului pe care îl interpretezi este Mario. Găsește o voce, imaginează-ți un joc video, începe să vorbești și ori de câte ori rămâi fără lucruri de spus, nu uita că aceasta este audiția ta.
“Make up a voice, make up a videogame, start talking and whenever you run out of things to say, that’s your audition.”
” sursa
Recent, cu toate actorul Chris Pratt a dat voce personajului principal în filmul “The Super Mario Bros. Movie” lansat în 2023, care a câștigat mai bine de un milliard de dolari la box office, Charles Martinet a avut totuși o apariție specială în film drept tatăl fraților Mario și Luigi și a mai jucat și rolul unui personaj numit Giuseppe.
Fiindcă de numele lui Charles Martinet seleagă seria Super Mario Bros., declarația de presă din partea Nintendo a șocat fanii de pe întreg mapamondul. Gigantul japonez de jocuri a declarat că Martinet va prelua un nou rol drept “Ambasador Mario”, dar că “în urma acestei tranziții, el se va retrage din înregistrarea vocilor personajelor pentru jocurile noastre“
Credit Foto: Víctor Varela