Connect with us

#Banking

OTP Bank România se alătură programului Start-up Nation 2022

Published

on

OTP Bank România a fost selectată de stat pentru a se alătura programului Start-up Nation 2022 implementat prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Programul prevede acordarea unui ajutor financiar nerambursabil din partea statului în limita maximă a 200.000 lei, pentru fiecare startup înființat după data de 1 ianuarie 2020, care îndeplinește criteriile de eligibilitate menționate în cadrul programului.   

Ca un partener activ în proiecte semnificative pentru antreprenori, OTP Bank Romania prin alăturarea în programul guvernamental propune beneficiarilor o serie de avantaje la accesarea serviciilor și produselor băncii. Astfel că, după acceptarea în programul de stat, antreprenorii pot deschide un cont dedicat de grant și solicita o finanțare punte de 100% din ajutorul financiar nerambursabil, garantat în procent de până la 80% din valoarea creditului de către FNGCIMM. În plus, au acces la un pachet dedicat de cont curent cu comisioane zero la operațiuni și încasări, administrare card și Internet banking, în funcție de specificul fiecarui pachet și de activitatea tranzacțională a fiecarui client. 

„În ultimii doi ani, marcați de pandemie, am constatat agilitatea, reziliența și spiritul antreprenorial de care au dat dovadă start-up-urile din Romania. Accesarea diferitelor instrumente guvernamentale în perioada următoare devine o necesitate nu doar pentru capitalul românesc, dar mai ales pentru facilitatea creșterii mediului antreprenorial. Acum, mai mult ca niciodată, dorim sa fim alături de sectorul antreprenorial, iar implicarea în programul Start-up Nation este un punct de sprijin pentru inițiativele antreprenoriale locale și, implicit, pentru stimularea creșterii economice prin încurajarea înființării de firme noi. Ne așteptăm la o performanță bună a programului și punem la dispoziția beneficiarilor un cost de finanțare bun și accesibil, dar mai ales o experiență cuprinzătoare pentru clienți.”, a declarat Gyula Fatér, Director General OTP Bank România.

Antreprenorii se pot înscrie în programul Start-up Nation 2022 în perioada 19 iulie – 1 septembrie, pe site-ul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

#Banking

OTP Bank România lansează ”Fresh Cash”, depozitele la termen de 6 și 12 luni în lei cu dobândă de până la 5,30% pe an

Published

on

OTP Bank România lansează campania ”Depozite la termen de 6 și 12 luni în lei «Fresh Cash»” care o plasează în topul băncilor cu cele mai mari dobânzi la depozitele nou constituite în lei. Clienții vor putea astfel obține o dobândă de până la 5,30% pe an pentru depozitul „Fresh Cash” la termen pe 12 luni, cu ZERO comisioane de deschidere, lichidare și retragere numerar. Cel din urmă beneficiu se aplică în cazul retragerilor de numerar provenite din depozitele la termen la data scadenței.

Depozitele pot fi accesate atât în cadrul sucursalelor, obținând o dobândă de până la 5,10%, cât și prin canalele digitale ale băncii. Clienții care optează pentru deschiderea depozitelor prin serviciul de Mobile Banking – SmartBank – sau prin serviciul de Internet Banking – OTPdirekt – vor beneficia de un bonus de +0,2%, însemnând în total o dobândă de până la 4,80% pe an pentru depozitele la termen în lei pe 6 luni, respectiv o dobândă de până la 5,30% pe an pentru depozitele la termen constituite pe 12 luni, în lei.

Campania se adresează clienților noi sau existenți care doresc constituirea unui depozit din fonduri noi, pentru o sumă de minimum 1000 lei.

La scadență, clienții pot opta pentru prelungirea automată a depozitului, cu sau fără capitalizare.

Oferta este valabilă până pe 18 iulie 2022 pentru depozitele constituite din sumele suplimentare ale clientului, calculate față de deținerile existente în conturile curente și produsele de economisire și investiții ale OTP Bank, la data de 17 mai 2022.

Continue Reading

#Banking

First Bank a înregistrat un profit net de 57 de milioane de lei în 2021

Published

on

First Bank raportează un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021, o creștere semnificativă față de perioada similară precentă.

Veniturile operaționale nete ale băncii au crescut cu 7% față de 2020, atingând valoarea de 354 milioane lei. La sfârșitul anului 2021, activele totale ale băncii depășeau 6,9 miliarde lei, în timp ce capitalul propriu a ajuns la aproape 800 milioane lei, iar sursele atrase de la client se ridică la 5,2 miliarde lei. Rata totală de adecvare a capitalului a ajuns la 23,14%, iar rata lichidității a fost cu mult peste 200%.

Valoarea creditelor acordate a înregistrat o evoluție semnificativă pe toate segmentele de clienți, First Bank ajungând la un portofoliu de credite de 4,1 miliarde lei, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Un ritm mai susținut este remarcat în special în zona de creditare pentru IMM-uri, unde s-a înregistrat o creștere de 16% față de anul 2020, influențată pozitiv de aderarea First Bank la programele de sprijin guvernamentale. De asemenea, First Bank s-a alăturat programului IMM Invest în al doilea an de dezvoltare, cu fonduri de 329,29 milioane lei alocate pentru 2021, în creștere cu 46,39% față de anul precedent.

Raportul cost-venituri s-a îmbunătățit și a atins 79% în 2021, comparativ cu 93% în 2020, datorită eficienței operaționale sporite ca urmare a investițiilor în digitalizare și automatizare a proceselor. Rentabilitatea operațională ridicată permite băncii să investească în proiecte și campanii cu valoare adăugată care vizează îmbunătățirea experienței clienților și creșterea portofoliului de credite.

Rezultatele financiare din 2021 reflectă o performanță financiară importantă, iar prin măsurile pe care le-am adoptat, am atins un nivel puternic de capitalizare și lichiditate. Continuăm să rămânem aproape de clienții noștri, oferind soluții financiare personalizate și eficiente, cu un grad ridicat de digitalizare, dar păstrând mereu componenta umană”, a declarat Henk Paardekooper, CEO al First Bank.

În ultimii trei ani, First Bank a desfășurat procese ample de transformare, susținute de investiții în tehnologie, produse, procese și oameni de aproape 100 de milioane de lei. Banca are ca obiectiv oferirea de produse și servicii de top ce permit efectuarea de operațiuni bancare într-un mod simplu și eficient, garantând clienților o experiență de utilizare modernă și adaptată nevoilor lor.

Continue Reading

Trending