Omului trebuie să-i rămână și o neîmplinire, o chemare spre altceva, altfel este inutil să mai trăiască, scria Marin Preda în Marele singuratic. O frază cu care Ovidiu Scridon, pare să rezoneze destul de bine. Mai mult decât atât, el spune că succesul este doar o iluzie și cum, abia atunci când înțelegi acest lucru, te vei bucura cu adevărat de ceea ce faci.
Ovidiu s-a lăsat fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flacăra și, dacă inițial învăța ABC-ul pe propriile acorduri de chitară, ani mai târziu, în 1996, una dintre piesele sale era declarată oficial Imnul Studenților din România.
De-a lungul timpului a scris versuri, a compus muzică, și o scurtă perioadă a fost membru al Cenaclului Totuși Iubirea. De asemenea, în 1996 făcea primele înregistrări în studioul B`inişor al lui Valeriu Sterian şi edita albumul “Într-o zi…”.
Dacă îl întrebi, îți va spune că este un om liber și că printre viciile sale (inofensive) se numără chitara, poezia și călătoria. Pentru că toate astea fac bine și la suflet și te mențin pozitiv.
Copil fiind se declara fan Sven Hassel, însă Micul Prinț a rămas cartea sa preferată.
A crescut pe muzica lui Bruce Springsteen și încă „îi cântă” în căști piese ale Dire Stairs, U2, Tracy Chapman, Morcheeba sau Travis. Totuși, în ultima perioadă ascultă tot mai des jazz. Iar dintre artiștii români care se regăsesc în playlistul său, îmi pomenește de membrii trupei Taxi și Celelalte Cuvinte.
Cel mai bun sfat pe care l-a primit Ovidiu Scridon vreodată? Să nu renunțe niciodată.
Iarna? Bea mult ceai. Pe vreme frumoasă merge pe jos vreo 10 km și doarme la amiază. Până acum? A scos un singur album, a făcut un master la SNSPA și unul în management la Penn State, iar în curând va finaliza un doctorat în comunicare.
