113 views 7 mins 0 comments

Românii sunt tot mai orientați spre adoptarea unui stil de viață sănătos. O arată și noul parteneriat Yellow.Menu cu HealthU

In #News, Business, Food & Drinks, Health
October 15, 2021

Românii sunt din ce în ce mai orientați către adoptarea unui stil de viață sănătos, alegând abonamentele de meniuri pentru întreaga zi ca un nou obicei de consum, nu doar din rațiuni funcționale, arată datele restaurantului virtual Yellow.Menu. Ca urmare a acestei tendințe, Yellow.Menu a încheiat un parteneriat cu HealthU, agregator de servicii de sănătate preventivă, iar în baza acestuia va livra meniuri personalizate pe bază de abonament. Meniurile, realizate împreună cu un nutriționist, acoperă obiective precum menținerea greutății corporale, slăbire sănătoasă sau adaptarea meniului zilnic la anumite diete speciale. 

Conceput ca un restaurant online cu meniu dinamic și diferit în fiecare zi, Yellow.Menu reprezintă soluția pentru cei care doresc să păstreze un stil de viață echilibrat, cu o alimentație sănătoasă, având posibilitatea de a comanda meniuri gourmet pentru mic dejun, prânz sau cină, acasă sau la birou, cu livrare rapidă, prin rețeaua proprie de curieri, oriunde în București și Cluj-Napoca. Yellow.Menu  pune accentul pe ingrediente premium, proaspete, preparatele zilnice, limitate ca porții, având o abordare orientată către echilibru nutritiv și un gust remarcabil.

Conceptul Yellow.Menu a stat la baza parteneriatului cu HealthU, un furnizor de servicii de sănătate preventivă, care oferă clienților săi programe de nutriție, în funcție de obiective, combinate cu programe de fitness și ședințe de life coaching și mindfulness pentru a obține un echilibru între corp și minte. 

Orientarea către o alimentație sănătoasă este, fără îndoială, unul dintre trendurile cele mai accentuate ale momentului, atât în România, cât și la nivel global. Ultimii doi ani au schimbat obiceiurile de consum la nivel global, adoptarea unei alimentații sănătoase fiind esențială pentru o stare de sănătate optimă și un sistem imunitar bun. Astfel, în căutarea alimentelor sănătoase, consumatorii au devenit tot mai selectivi și mai atenți la informațiile nutriționale de pe etichetele produselor, iar dacă vorbim de preparate culinare, ingredientelele proaspete și curate cântăresc tot mai mult în decizia de cumpărare, a precizat Bogdan Marchiș, fondator HealthU. 

Preferință pentru meniurile de menținere

Astfel, meniurile HealthU, concepute de nutriționiști și realizate cu ajutorul chef-ilor Yellow.Menu au un echilibru ideal între nutrienți și diversitatea preparatelor livrate. Meniurile HealthU nu conțin exces de grăsimi, respectând nivelurile de lipide, carbohidrați și proteine, fiind variate tocmai pentru a oferi diversitatea de nutrienți de care corpul nostru are nevoie. 

Adoptarea unui stil de viață sănătos implică o dietă corespunzătoare, iar aceasta poate fi o provocare, mai ales din cauza opțiunilor limitate din supermarketuri, dar și al numărului redus de restaurante care pun accentul pe ingrediente premium, proaspete și variate. Parteneriatul cu HealthU confirmă tendința românilor spre healthy lifestyle, accesând acest serviciu pe bază de abonament ca o soluție pentru întreaga zi, nu ca o opțiune de moment. Nu oferim un substitut pentru experiența de la restaurant, ci o alternativă reală pentru cei care vor să mănânce sănătos indiferent unde se află, fapt confirmat și de preferințele înregistrate de clienți de la lansare, spre meniuri de menținere sau active, nu neapărat de slăbit, a declarat Adrian Ciucur, CEO Yellow.Menu.

Beneficii pentru planetă și un consum responsabil

Printre beneficiile serviciului pus la dispoziție prin noul parteneriat se numără nu doar accesul la mese echilibrate, avizate de specialiști, dar și la un consum ce vizează evitarea risipei alimentare. Astfel, pentru fiecare lună de abonament încheiată, HealthU oferă clienților un copac, pentru a fi plantat, militând astfel pentru un consum responsabil și o viață echilibrată.  

Meniurile realizate în colaborare cu HealthU pot fi comandate exclusiv de pe site-ul partenerului, pe bază de abonament, fiind disponibile pentru clienții din București, Ilfov și Cluj-Napoca.

Yellow.Menu este un restaurant virtual cu preparate gourmet, care îți oferă posibilitatea să comanzi meniuri de calitate, la tine acasă sau la birou, iar livrarea se realizează în maxim 1h de la plasarea comenzii, pe site sau în aplicația proprie. De asemenea, clienții pot alege un interval anume pentru livrare sau au opțiunea de a-și planifica meniul pentru o săptămână. 

Preparatele din meniu, realizate de chefi cu experiență, sunt proaspete, tocmai de aceea numărul acestora este limitat. Ingredientele folosite sunt premium, iar rețetele acoperă o arie largă de bucătării internaționale, astfel încât experiența culinară a fiecărui client să fie cât mai apropiată de cea de la un restaurant clasic. 

Yellow Menu își asumă o aprovizionare responsabilă, pe cât posibil locală, iar livrarea este asigurată în ambalaje rezistente, reutilizabile, reciclabile si care pastreaza mancarea in cele mai bune conditii.  

/ Published posts: 55

Minez tehnologie pe LeadersTalk din octombrie 2021. Pentru propuneri editoriale: mihai@leaderstalk.ro