Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix.
Astăzi, Mihai Căta, cofondator și COO al Synaptiq, o companie clujeană care dezvoltă tehnologii de inteligență artificială pentru soluții medicale, nominalizată în acest an în Top 10 Healthcare startups din Europa Centrală și de Est.
La câte acceleratoare ați participat până acum?
Mihai Căta: Până acum, noi am participat la cinci acceleratoare. Mai precis: InnovationLabs, RubikEdu, AdvancingAI – românești. NVidia Inception și Fit4Start – europene.
Câte finanțări ați obținut?
Mihai Căta: Am atras o primă rundă de finanțare, de tip pre-seed.
Cum construiești pitchul perfect?
Mihai Căta: Cred că pentru a construi „pitch-ul perfect” trebuie să iterezi foarte mult asupra structurii și conținutului pitch-ului, să încerci să obții cât mai mult feedback din partea VC-urilor și Angel Investorilor, pentru a înțelege perspectiva lor și amănuntele pe care ei pun mult accent. Și, totodată, să incluzi aceste detalii în pitch deck.
Când este mai bine pentru un startup să caute investiții?
Mihai Căta: Consider că este bine ca startup-ul să aibă măcar un Minimum Viable Product, care să îi ofere credibilitate, înainte de a-i aborda pe investitori.
În cazul startup-urilor, cea mai frecventă modalitate de a strânge investiții este prin Angel Investors sau VC Funds, dar o oportunitate bună o reprezintă și fondurile/granturile europene.
Pentru Angel Investors/VC funds, cea mai bună metodă este să îi contacteze direct (de exemplu telefonic, sau pe email) și să le trimită Pitch Deck-ul, iar dacă aceștia vor fi interesați vor reveni cu siguranță. În cazul fondurilor și granturilor europene, există diverse moduri de a aplica, individual sau printr-o firmă de consultanță.
Există Angel Investors/VCs care investesc early-stage, cand produsul nu este încă lansat pe piață, dar și care investesc doar în firme mai mature, care au deja client și vor să se extindă. Depinde mult de necesitatea fiecărui startup, de stadiul în care se află, de verticala în care operează și de momentul în care au nevoie să „raise money”.
Trei sfaturi pe care le-ați da unui startup care caută finanțare?
Mihai Căta:
1) Să aibă o echipă cu background-uri variate.
2) Să încerce să abordeze investitori care au experiență în domeniul lor de activitate. De exemplu, dacă au un startup în domeniul medical, ar fi bine să vorbească cu investitori în acest domeniu, șansele fiind foarte mici să obțină o investiție de la cineva care investește, să zicem, în startup-uri FinTech.
3) Să aibă (preferabil) experiență în domeniul în care startup-ul activează (le va conferi multă credibilitate)