Publicația LeadersTalk își continuă rubrica #StartupTalk, în cadrul căreia abordăm subiecte de interes pentru acei tineri care au ales să-și înființeze propriile businessuri în detrimentul joburilor cu program fix.
Astăzi, Raluca Bacinschi-Stratulat, fondator iziBAC și CEO.
Raluca Bacinschi-Stratulat este profesor și arhitect, cu peste nouă ani de experiență în lucrul cu elevi de toate vârstele. De-a lungul timpului, ea a studiat pe larg antreprenoriatul în educație, psihopedagogie și științele educației. Mărturisește că a învățat din modele educaționale alternative și de mare succes pentru a construi un nou model care să fie deschis inovației tehnologice, concentrându-se pe angajamentul spontan și pe dorința naturală de creștere a individului și mai puțin pe constrângere și structuri ierarhice rigide tradiționale. Astfel, Raluca a creat o aplicație mobilă disponibilă pe orice telefon numită iziBAC care ajută peste 67.000 de elevi de liceu să învețe într-un mod ușor și distractiv pentru examenul de bacalaureat.
La câte acceleratoare ați participat până acum?
Raluca Bacinschi-Stratulat: La șase, însă până acum două dintre ele ne-au ajutat să accelerăm la un nivel superior. Este recomandat să încerci mai multe experiențe similare, până când reușești să înțelegi și cum să te bucuri de potențialul unui accelerator. Și participarea la un accelerator este un proces de învățare în sine pentru a ști cum să îl materializezi cât mai mult în afacerea ta. De asemenea, fiecare accelerator are un avantaj principal pe care îl oferă.
De exemplu, unele oferă networking la nivel de VC sau BA, altele oferă experți cu anumite cunoștințe necesare unui antreprenor care vrea să se extindă, altele oferă o comunitate de suport etc. Bineînțeles că toate încearcă să ofere în mod echilibrat cât mai multe oportunități, însă inevitabil vor fi experți în unul dintre criterii mai mult decât în altele. Și este esențial să decizi în ce accelerator intri în funcție de această prioritizare a nevoilor tale și a ofertei fiecărui accelerator.
Câte finanțări ați obținut?
Raluca Bacinschi-Stratulat: Una, prin intermediul Seedblink, de tip equity crowdfunding, la începutul acestui an.
Cum construiești pitchul perfect?
Raluca Bacinschi-Stratulat: În primul rând renunțând la presiunea de a livra un pitch perfect. Din punctul meu de vedere, pitch-ul perfect nu există. Doar un pitch în permanentă îmbunătățire. Deci primul lucru de care ai nevoie este răbdarea și perseverența. Îl vei livra de sute de ori, în zeci de situații diferite, către mulți oameni diferiți.
Fiecare situație îți va oferi lecții din care poți să înveți. Așadar un al doilea lucru esențial pentru pitch este să te menții deschis la feedback și să încerci să te adaptezi cât mai mult. De asemenea, ingredientul secret pe care cred că un pitch bun îl are este pasiunea celei sau celui care îl prezintă, deoarece ea va ajunge în subconștientul publicului, subconștient cu care vor lua decizia dacă da sau ba.
Ca să recapitulez: perseverență, flexibilitate, pasiune.
Când este mai bine pentru un startup să caute investiții?
Raluca Bacinschi-Stratulat: Începutul îl recomand după ce au primit un feedback de la potențialii clienți, chiar dacă nu au construit încă un MVP. Veți învăța multe din fiecare întâlnire cu un VC sau BA. Însă de la început și până la atragerea efectivă a unei investiții e un întreg proces care se va concretiza când au început monetizarea, deoarece asta presupune un prim feedback real de la public. Pentru noi a funcționat foarte bine equity crowdfunding, pe care îl recomand mai ales întreprinderilor cu misiune socială.
Trei sfaturi pe care le-ați da unui startup care caută finanțare?
Raluca Bacinschi-Stratulat: Aș reitera sfaturile de la pitch. La care aș mai adăuga curajul de a face față refuzului.
De asemenea, vă sfătuiesc să găsiți investitori pasionați de domeniul în care activați, deoarece ei vă pot deschide multe uși în cadrul lui.
Fotograf: Andrei Zafiu