Enescu 7.0. O nouă eră

Festivalul Enescu reper internațional cultural și model de bune practici

Pentru europeni de câțiva zeci de ani Festivalul Enescu atât prin prisma concursurilor cât și, sau mai ales prin anvergura festivalului care adună orchestre de renume din tot continentul a devenit un loc de întâlnire al excelenței, al performanței, al rafinamentului, al forței creatoare și al beneficiului inestimabil numit artă și cultură.

Privilegiul de a avea la tine acasă cele mai mari orchestre cu tradiție de pe continent care pentru majoritatea melomanilor poate sunt de neatins în primul rând datorită impedimentului distanței care implică totodată pe cel financiar, este valorificat de fiecare dată atât de iubitorii de muzică clasică, de colegii artiști români care vin să se bucure de muzica lor înfăptuită de colegii din alte țări și ceea ce este cel mai frumos este turismul cultural pe care România deja îl are ca un trendsetter.

Pentru că am întâlnit la Sala Palatului și am povestit despre prezența lor în România cupluri sau grupuri de prieteni din Franța, Spania, Germania, Cehia, Italia, Austria și cu siguranță au mai fost și din alte țări (dar eu dintre cei cu care am luat contact) am aflat despre fenomenul de a petrece concediul din acel an o lună de zile în România pe durata festivalului Enescu. Astfel, oameni care au în comun muzica clasică au făcut din România o casă culturală deoarece timp de o lună de zile își rezervă cazare în București, își achiziționează abonamente pentru tot festivalul Enescu și se bucură de sute de evenimente cu artiști internaționali pe care îi au adunați într un singur loc.

În fiecare zi acești oameni savurează concertele de la Ateneu, Sala Radio, Sala Palatului și degustă și locurile neconvenționale care ni se dezvăluie prin recitaluri și în alte locuri din București precum și atmosfera de public în aer liber prin concertele din Piața festivalului. Este o infuzie de material cultural roditor și un tur de forță pentru asimilarea lui încât cei alături de care am povestit despre fenomenul Enescu mi-au mărturisit că nu au reușit să ajungă la toate concertele și recitalurile la care și-au propus deși programul este incredibil de minuțios stabilit și poți ajunge la fiecare dintre ele, deși într-adevăr concertele mari de la Sala Palatului se suprapun și cu o parte dintre recitaluri sau sunt dublate de evnimentele nou introduse în acest an, deoarece Enescu este:

Un festival pentru toți: de la pasionați la descoperitori festivalul a oferit și inclus o serie specială dedicată lor – Enescu în Control. Acest program a adus concerte electrizante în Club Control, în fiecare miercuri seara, reinterpretând muzica lui Enescu într-un mod inedit, prin fuziuni cu genuri moderne.

Un alt proiect inovator a fost  Enescu – JTI Immersive Experience, o serie de spectacole de muzică, dans și efecte vizuale la MINA, în fiecare joi și vineri. Regia semnată de coregraful Gigi Căciuleanu, iar efectele vizuale dezvoltate în colaborare cu Centrul CCRMA din cadrul Universității Stanford.

Cei mai mici spectatori au avut bucuria concertelor pentru copii cu întreaga familie, organizate în fiecare duminică la Teatrul Odeon, menite să le trezească pasiunea pentru muzica clasică.

 Însă Enescu este despre fiecare sector de public în parte, despre fiecare meloman care ar vrea să audă  compozițiile preferate sau în prima audiție în interpretarea unor anumite orchestre dirijori sau soliști.

 Enescu este despre bucuria muzicii, despre a diminua distanța dintre muzica clasică stigmatizată pe nedrept de op arte din populație și despre aducerea ei într-un spațiu cât mai intim astfel încât căile în care publicul nou ia contact cu muzica clasică să fie ca o adiere în mediul lor cel mai confortabil.

Programul evenimentelor muzicale a fost completat multidisciplinar de expoziții tematice în București la Art Safari în cu expoziția Enescu și Minotaurul, Palatul Suțu (George Enescu și Universul Artelor) la Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi și Liveni (George Enescu pe continentul american), la Muzeul de Istorie a Moldovei și Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu din Iași (Muzicieni în arhiva CNSAS), la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din Tulcea (Moștenirea Enescu. Note, cuvinte, ecouri), precum și de recitaluri și evenimente camerale la Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia.

În majoritatea serilor cel puțin la Sala Palatului locurile au fost aproape integral ocupate și asta s-a datorat și ingeniosului artificiu acustic pentru care managerul Artexim doamna Cristina Uruc s-a zbătut să-l găsească ca soluție pentru îmbunătățirea calității acustice a Sălii Palatului, neajuns pe care mulți îl nominalizau. Prin colaborarea cu un inginer acustician câteva panouri amplasate strategic și în ton cu decorul au reușit să schimbe vibrația și sonorizarea proprie a Sălii Palatului efect sesizabil imediat de către publicul meloman dar mai ales de către artiștii care au performat acolo.

Și dacă tot am vorbit despre străinii care vin în România timp de o lună să se bucure de Miracolul Enescu trebuie neapărat să menționez despre românii care fac parte din marile orchestre ale Europei și care vin să cânte la ei acasă la Sala Palatului pentru că instrumentiștii români sunt cei care întăresc rândurile atât în Orchestra Națională a Franței care o are concertmaestră pe Sarah Nemțanu o violonistă de renume care susține concerte ca solist atât în Europa dar mai cu seamă la ea acasă în România alături de filarmonicile noastre, Liviu Prunaru cel care până de curând a fost la Orchestra Regală Concertgebouw, Cora Stiehler pe care am întâlnit-o în Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, sau soliștii invitați precum Adrian Sâmpetrean- bass pentru George Enescu-Oedip  pusă în scenă de Opera Națională București și mulți alții care demonstrează că România lui Enescu este o pepinieră valorică în ceea ce privește arta interpretativă a muzicii simfonice.

Locul de necontestat al orchestrelor românești invitate în festival întregesc peisajul muzicii clasice cu atât mai mult cu cât artiștii noștri sunt urmașii de drept ai Enescului care le-a deschis calea. Iar statutul muzicii contemporane este deloc de neglijat în programul Festivalul Enescu și este un segment care reprezintă metamorfoza muzicii clasice așa cum a fost întreaga ei evoluție de altfel de-a lungul timpului iar prezentul nu ar avea cum să fie privat de aceste compoziții.

Enescu este un nod de căi artistice care implică de la an la an mult mai multe instituții și varietate de prezentare și de imersie a artei muzicii clasice prin toți porii publicului fie că este cunoscător fie că nu.

 Sunt convinsă că acei cârmuitori ai Festivalului Enescu se gândesc și încearcă soluții pentru extinderea festivalului către meleagurile de dincolo de ocean pe care însuși maestrul Cristian Măcelaru le va prelua artistic în curând prin numirea sa ca director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati Ohio și astfel dimensiunea fenomenului Enescu va crește așa cum a făcut-o până acum de la ediție la ediție.

Încă din prezentarea graficii de festival, tema ediției din 2025 a fost „Celebrations” și marchează 70 de ani de la trecerea în neființă a lui George Enescu, cel mai important compozitor român. Moștenirea sa a fost onorată printr-un program excepțional ce a cuprins peste 45 de lucrări interpretate – de la simfonii și suite orchestrale, la muzică de cameră și opera capodoperă Oedipe, pe panoul principal al graficii fiint atent strecurate și alte aniversări ale compozitorilor de muzică clasică suprapuse acest an Bartok 80, Ravel 150, Bizet 150, Saint- Saens 190, Sibelius 160 și alte celebrări pe care echipa Enescu le-a prezentat prin activitățile festivalului.

Concertele în Festivalul Enescu cele la kilometrul 0 referindu-mă aici la Ateneu au fost totalmente sold out la care se adaugă Sala Palatului cu evenimente aproape în totalitate accesate de public mai ales în a doua jumătate a festivalului, tot cu casa închisă Opera Națională București prin Oedip a bifat cu succes evenimentul, concertele conexe din țară au avut și ele succes și au fost apreciate de public având sălile pline iar la ieșirea de la evenimente chiar poți spune că am întâlnit și români fericiți pentru că muzica clasică este cea care pleacă din interiorul nostru din acel sâmbure de creație care sălășluiește în noi de ordin divin și care ajunge tot în dimensiunea noastră interioară prin acel mesaj nevăzut dar simțit pe calea auditivă- prima cale la nivel de comunicare extra senzorială între oameni.

Succesul acestei ediții de Enescu este contabilizat în ochii mei prin cel mai frumos sentiment acela de împlinire pe care îl citeam în ochii publicului, un rezultat care nu poate fi cuantificabil și este inestimabil pentru artiștii implicați, pentru armata de organizatori în frunte cu Cristina Uruc pe care niciodată nu o vezi altfel decât cu zâmbetul pe buze. Și cum altfel ai putea fi, deși istovit de responsabilități într-o astfel de lume deplină?