Festivalul Internațional George Enescu 2025 la Târgoviște

În fiecare an, de ceva timp, orașul Târgoviște devine sărbătoarea Enescu prin frumoasa conlucrare a unor oameni inimoși care nu fac altceva decât să se preocupe de viitorul artistic prin orchestra lor de tineret Andante în care managerul Artexim, doamna Cristina Uruc a avut încredere să acorde statutul de concert conex în cadrul Festivalului Enescu și nu a greșit.

Acum doi ani am luat parte la concertul omagial Eduard Caudella, primul profesor al celui care a fost Enescu prin care fondatoarea asociației SonoArt din care a luat naștere orchestra de tineret, Irina Mareș și dedicatul violonist și profesor de vioară Ciprian Râvnic, au reușit să împlinească un vis muncit, dospit la care nu au renunțat. Pentru că Enescu este și despre a nu renunța, așa cum el nu a făcut-o cu Oedip. Irina Mareș își are crezul artistic adânc înrădăcinat în tinerii prin care ni se poate scrie viitorul iar noi, toți cei din preajma lor suntem cei care le putem imprima valorile și deschide totodată cele mai nebănuite cufere de trăiri care să îi îndrume să discearnă și să și dorească prin propriul cuget calea unei vieți artistice dedicate muzicii clasice.

Râvnic Ciprian este cel care ia contact direct cu elevii și studenții la arte prin natura meseriei și cu un entuziasm debordant și cu o muncă care nu se termină niciodată acesta reușește an de an să motiveze tinerii care au ales acest drum vocațional și să-i adune într-o orchestră în care mai există de asemenea ajutorul artiștilor instrumentiști deja consacrați și șlefuiți în orchestrele instituțiilor de profil din țară.

Iar cel care a primit această minunată sarcină de la pupitrul dirijoral, de a înfăptui în fiecare an concerte în orașul de Scaun al Țării Românești- Târgoviște este maestrul Tiberiu Dragoș Oprea, despre care Irina Mareș în deschiderea concertul din acest an spunea că este omul și artistul fără de care ei nu ar fi reușit să meargă mai departe prin tot ceea ce maestrul reușește să scoată după fiecare repetiție în care mai mult decât un masterclass de orchestră poate fi numit o pledoarie blândă și rafinată pentru muzica clasică, iar părtășia artistică care ia naștere între el și tânăra orchestră este un legământ solemn.

În ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu, soliști în cadrul concertului au fost laureatul concursului Enescu la violoncel Constantin Borodin și violonistul de renume internațional Roman Kim pe care generația tânără, chiar și cei care nu sunt consumatori de muzică clasică îl cunosc și îl recunosc fiind unul dintre artiștii virali pe rețelele de socializare știind că îmbrace mesajul muzicii simfonice într-o interpretare captivantă și autentică prin marca personală așa cum a fost biss-ul pe care l-a susținut la finalul concertului din acest an în care a interpretat un medley de celebre piese rock la vioară.

Repertoriul nu a fost deloc unul facil: Richard Wagner Uvertura de concert nr. 1 în re minor, Antonín Dvořák Waldesruhe nr. 5 în re bemol major op. 68, Franz Schubert Simfonia nr. 8 în si minor D. 759, Neterminata, Ludwig van Beethoven Concertul pentru vioară și orchestră în re major op. 61.

Deși emoțiile cu orchestră tânără pentru un astfel de concert există pentru fiecare dintre cei implicați, l-am întrebat pe Roman Kim cum a acordat votul de încredere pentru a veni și a susține acest concert, colaborare pe care o acceptase având ca prima garanție includerea evenimetului în festival. Răspunsul lui a fost scurt dar cuprinzător: „M-am liniștit când am început să lucrez cu dirijorul și mi-am dat seama că suntem pe mâini bune!” 

Astfel, pe 7 septembrie sala Casei Sindicatelor din Târgoviște a fost arhiplină nu doar de familiile tinerilor din orchestră sau de publicul meloman care la Târgoviște se întâlnește rar cu asemenea concerte ci și de public venit din împrejurimi inclusiv de la București, Pitești, Găești, Ploiești pentru bucuria muzicii și miracolul unei orchestre de tineret la care nu au renunțat Irina Mareș, Râvnic Ciprian și toți cei care îi susțin pe aceștia alături de bineînțeles dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea care a crezut de la început în menirea acestui proiect emblemă.

Critica este totdeauna binevenită atunci când ea are un rol constructiv iar pentru asta trebuie să aibă ca sursă pasiunea și nu frustrările. Munca de dirijor este întotdeauna un cumul de calități, aptitudini și învățare și de fiecare dată implică un risc și un succes: concertul! Întrebat fiind de tinerii din orchestră cum este „meseria” de dirijor, Tiberiu Dragoș Oprea a răspuns printre altele: „dirijor este un cuvânt sinonim cu mobilitatea” (și zâmbește) Și nu mă refer doar la cea de pe scenă la care se adaugă flexibilitatea mișcărilor împletită cu flexibilitatea artistică prin care acesta își pune amprenta asupra interpretării. Ci mă refer la mobilitatea de lucru cu universul nemăsurat al artiștilor și orchestrelor pe care experiența sa trebuie să le cuprindă pentru că altfel este supus plafonării, sortit unor viziuni limitate de abordare a partiturilor. Tocmai lucrul aceleiași partituri cu un solist diferit, cu o orchestră diferită deschide viziunea fiecăreia dintre aceste trei dimensiuni artistice: dirijor, solist, orchestră care în același timp sunt necoplanare dar se și suprapun, sunt concentrice și adaptabile în timp real, fluide. În acel moment simbioza dintre cele trei entități artistice de pe scenă este totală și în momentul respectiv se aplică toate legile științifice enunțate: de la chimie- cu nimic nu se pierde totul se transformă până la biologie care spune că orice mutație poate deveni mai târziu o nouă trăsătură definitorie speciei și cea care îmi place mie cel mai mult și care mi se potrivește este proporția de aur pe care o găsim inclusiv în muzică și care se poate completa cu: diferența dintre otravă și panaceu o face doar doza, concentrația și frecvența!”

Din cuvintele lui adresate acestor tineri muzicieni, cu o paletă largă de explicații multidisciplinare și pe înțelesul tuturor, putem lesne întrevedea o lume interioară într-o continuă expansiune artistică care îl stăpânește în slujba muzicii simfonice, iar dedicarea și modul de lucru cu orchestra, elaborat cu finețe, capătă în interpretare o libertate imaginativă care fascinează și emoționează. 

Concertul rămâne unul de referință pentru orașul Târgoviște, emblematic și vibrant pentru tânăra orchestră Andante, de o înaltă ținută artistică demnă de Festivalul Enescu pentru Irina Mareș, de palmares și reușită pentru Ciprian Râvnic, de nemărginită bucurie pentru public, iar pentru dirijorul care la final respiră așezat, se mai așterne încă o filă în partitura generală a sufletului.