Ateneul de la miezul nopții în simbioză perfectă cu noul concept creat în Control

Festivalul Enescu nu stă pe loc, este într-o continuă evoluție și metamorfoză prin care se adaptează nevoilor identificate la nivel intim și sufletesc față de consumatorii care încă nu știu că le place muzica clasică.

Sunt nostalgici care intră în sala Ateneului ca într-un templu și se bucură de muzica clasică la miezul nopții așa cum este o comuniune cu divinitatea: intimă și totală sub adăpostul și cupola timpului nocturn. Pe de altă parte acest Enescu reinventat nu face decât să coboare cu muzica acolo unde de altfel ea a luat naștere: printre oameni.

Într-o ținută lejeră, într-un areal neconvențional cu un decor care nu se poate suprapune peste ceea ce cunoaștem unii dintre noi doar din exterior, referindu-mă aici la ținutele oficiale de frac și papion, rochii de seară și pantofi de lac precum și liniștea uneori asurzitoare și conduita de multe ori rigidă de a nu aplauda între părți, de cele mai multe ori este posibil ca pentru cei noi veniți în auditoriu să însemne retezarea manifestărilor pure și din suflet de a-și exprima bucuria și încântarea incontrolabile la finalul unei părți de concert sau simfonie.

Poate că deloc întâmplătoarea denumire a locului în care se desfășoară simbioza dintre societatea actuală și muzica clasică, Control, este de fapt libertatea de manifestare care iese de sub controlul auspiciilor de rigoare pe care muzica clasică pe alocuri din snobism și care nu are legătură cu respectul cuvenit, le impun.

Cu rugămintea către cititori să nu strecoare sau să reinterpreteze printre rândurile mele impresia că un loc unde te poți simți descătușat și liber să primești mult mai relaxat farmecul muzicii clasice reinterpretat în maniere rafinate, care îmbină actualitatea cu forța trecutului creator, poate permite de fapt comportamente de loc empatice cu actul artistic până la lipsa totală de conduită căci nu este deloc așa!

Copii care se mișcă în voie dar cu limite decente puse de părinți, public în jeans, geacă de piele ori bascheți, cu un pahar de vin, așezați chiar și pe jos, ca la un concert underground. Reflectă de fapt atmosfera relaxantă în care muzica clasică poate fi primită de către cei care nu credeau vreodată cu o vor asculta.

Nu este o plângărire nicicum, această ieșire din tipar! Ci o revoluție! Una smart&casual, una în care se deschid noi valențe ale lumii pe care publicul în Control le descoperă și se așează să primească alt tablou auditiv și totuși același, familiar. 

Poate nu îți place muzica clasică dar sigur ai văzut filme în care ai remarcat momentele muzicale sau ai în playlist soundtrack-urile lor. Poate nu știi de Astor Piazzola dar cu siguranță te-ai întâlnit cu parfum de femeie. Sau ești consumator de jazz și nu te-ai gândit vreodată cum ar suna compoziții pur clasice reinterpretate în variantă de gest prin care realizezi că de fapt prezentul muzical se bazează în totalitate pe acordurile deloc apuse ale secolelor trecute.

Acest mesaj deloc adevărat cum că muzica clasică este pentru elită, că este de nișă, că este învechită și că reprezintă un segment istoric în care astăzi nu ne mai regăsim este pe deplin combătut în Festivalul Enescu doar privind către activitățile colaterale care au prins viață începând cu acest an. 

Muzeul MINA nu a fost nicicând mai viu, mai actual! Publicul?! Șlefuit pe nesimțite! Atunci când pășești într-o lume artistică multilateral fațetată, cum ar fi de la clădirea însăși a muzeului până la interiorul care îți livrează informații, fie că ești atent la ele fie că nu, tu acolo în timpul petrecut primești la nivel energetic și informațional chiar fără știrea ta o multitudine de mesaje care întrețesute cu muzica clasică transpusă în moduri noi de abordare pentru a fi livrată cât mai digerabil cu putință de către publicul care încă nu a luat contact cu această lume, ești inundat și pleci acasă cu un bagaj invizibil dar care în tine lucrează și transformă în timp părticele mici care nu fac altceva decât să deschidă drumul către căutare: acea căutare în care vrei să descoperi mai mult despre această lume, să iei contact mai des cu fenomenul clasic până în punctul în care ajungi să simți nevoia constant, așa cum te bucuri de un spectacol de divertisment pentru relaxare, să te cheme sufletul să își ia partea de cunoaștere, de trăire și simțire doar închizând ochii și ascultând orchestră simfonică cu o lucrare aparent de neînțeles dar pe care sufletul tău deja a învățat să o asculte.

Căutătorii de comori sunt aceia care nu zic nu din prima și nu pot accepta o altă formă de prezentare a muzicii clasice decât cea închisă în rigoriile de multe ori prea aspru impuse. A nu se confunda cu nesimțirea! Dar greșeala ar fi cu adevărat să nu scoată muzica din canonul ei și să o aducă acolo unde într-adevăr este nevoie de ea și unde, dacă nu ar fi atât de empatic livrată acea parte de public poate nu ar fi ajuns niciodată să afle despre ei înșiși că de fapt nutresc după muzică clasică, se regăsesc în ea și cu atât mai mult au nevoie de ea în viața lor.

Critici și opinii contra vor fi tot timpul însă ar fi de bun augur să nu uităm că tocmai cei care au îndrăznit să spargă barierele și au trăit pe viu blamarea, arătați fiind cu degetul, excluși și considerați nebuni, au fost cei care au transformat canoanele vremii (nu rupt, nu spart, ci transformat!) și au deschis încăperi ale minții și sufletului pe care nu știam că le avem/că le au. Da, asta sperie, asta înseamnă risc, sacrificiu, asumare, iar echipa Enescu a reușit și în acest an să fie mai aproape de profan prin infuzie de sacru!

De mâine, poate copilul care și-a însoțit părinții la o ieșire recreativă în Control (sau părinții au însoțit copiii la Teatrul Odeon pentru concertele dedicae lor), va vrea să facă muzică și să studieze un instrument. Sau poate că acea gașcă de prieteni care au zis la întâmplare „hai să ieșim în Control” va spune peste o lună ”Hai să vedem ce se întâmplă la operă sau la Ateneu” iar cei care au avut o ieșire de suflet la muzeu pentru o ascultare într-un cadru atemporar cu o muzica temporară dar atât de vie și prezentă vor ajunge pe viitor să caute să îmbine pasiunile convergente cu muzica clasică pe care o vor dori parte din activitățile lor.

Timpul ne aleargă pe toți,  dar dacă el este dincolo de tot? El este demiurgul și duce într-un singur nucleu simfonic toate lumile de până acum? Toate concentrice și actuale, suprapuse și totodată separate și care au ecou atât în prezent prin vibrația muzicii “pe viu” cât au și ecou în timpul din care ele vin și au prins viață?

Hai să îl lăsăm pe Enescu să fie în Control și să avem  Enescu- JTI Immersive Experience în fiecare zi și până data viitoare să fertilizăm bobul de cultură câștigat în Festivalul Enescu 2025 prin prezența la evenimentele culturale puse la bătaie de instuțiile de cultură locale, naționale, surse deschise de infuzie artistică care poate fi consumată oricând simțim nevoia.