Raiffeisen Bank lansează un cont destinat adolescenților
- BUSINESS
- September 1, 2025
- No Comment
- 154
- 2 minutes read
Raiffeisen Bank lansează un cont bancar destinat adolescenților cu vârsta mai mare de 14 ani, dar care nu au împlinit încă 18 ani, pentru a-i sprijini în primii pași către responsabilitate financiară. Acesta oferă tinerilor posibilitatea de a învăța să-și administreze banii într-un mod simplu, adaptat nevoilor pe care le au.
Noul cont le permite acestora să facă plăți rapide cu cardul în magazine sau online, să retragă gratuit numerar de la orice ATM din România și să își urmărească banii direct în aplicația Smart Mobile, unde pot vedea soldul, istoricul tranzacțiilor și primi notificări instant. În plus, aplicația vine cu măsuri suplimentare de siguranță, precum blocarea cardului și solicitarea unuia nou, direct din aplicație.
Potrivit unui comunicat de presă, contul este complet gratuit și include card și acces la aplicația Smart Mobile, adaptată nevoilor lor. După deschidere, adolescenții pot primi un bonus financiar de până la 300 lei, oferit în funcție de modul de utilizare a contului: un stimulent suplimentar pentru a învăța să își gestioneze responsabil banii.
„(…) Prin lansarea contului bancar dedicat adolescenților, îi susținem pe părinți să răspundă nevoilor unei generații conectate digital, curioase și dornice de autonomie. Credem că este important ca tinerii să învețe să-și administreze banii într-un mod responsabil, într-un cadru sigur și bine ghidat. În acest fel, completăm gama noastră de soluții financiare care se adresează fiecărui membru al familiei”, spune Cătălin Chirieac (foto), Director Executiv Achiziție și Engage Clienți Persoane Fizice la Raiffeisen Bank.
Contul bancar răspunde provocărilor reale din relația părinte-adolescent, într-un moment în care nevoia de libertate vine la pachet cu dorința de siguranță.