Floral Soul, brand de design biofilic din Chișinău, se extinde în România după o investiție de 100.000 de euro
- BUSINESSNEWS
- April 10, 2026
- No Comment
- 44
- 4 minutes read
Floral Soul, brandul de design biofilic fondat la Chişinău în 2019, deschide primul sediu din România într-o casă istorică din zona centrală a Bucureştiului. Cu peste 1.000 de proiecte realizate şi mai mult de 10.000 de metri pătraţi de spaţii amenajate cu plante în Republica Moldova, brandul fondat de Anastasia Haraz vine pe piaţa românească cu o investiţie de aproximativ 100.000 de euro şi cu ambiţia de a tripla în România ceea ce a construit în şase ani la Chișinău.
Floral Soul a pornit în 2019 dintr-o idee simplă: plantele nu sunt decor, ci o sursă reală de echilibru. Brandul a crescut organic la Chişinău, lucrând cu clienţi din sectorul HoReCa, office şi rezidenţial, şi a ajuns să bifeze proiecte emblematice: amenajarea verde a Port Mall – cel mai mare centru comercial din Republica Moldova – şi a sediului maib, cea mai mare bancă din ţară. Compania a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 370.000 de euro, o creștere de aproape 50% față de anul precedent.
Astfel, extinderea în România a venit organic, Bucureştiul oferind o comunitate creativă mai mare, o deschidere mai mare faţă de designul biofilic ca parte din conceptul arhitectural şi oportunităţi de proiecte la altă scară.
Piaţa din România este mai dinamică, mai deschisă la colaborări şi la idei noi. Asta ne permite să ducem mai departe ce am construit la Chişinău şi, în acelaşi timp, să creştem, a precizat Anastasia Haraz, fondatoarea Floral Soul.
Dacă la Chișinău compania a pornit la drum fără o investiție inițială, extinderea în România a venit cu o investiție de 100.000 de euro, cea mai mare parte a fondurilor mergând spre deschiderea sediului.
Casă istorică redată circuitului arhitectural
Astfel, Floral Soul își deschide porțile în București într-o casă istorică de pe strada General Berthelot, spațiu care a purtat de-a lungul timpului amprenta culturii și a întâlnirilor dintre oameni creativi. Arhivele indică că imobilul a aparținut Siminei Mezincescu – campioana de curse automobilistice, deținută politic și șefă de protocol a Casei Regale a României – și a fost, cândva, loc de întâlnire pentru artişti şi intelectuali.
Pentru noi a contat mult și ideea de patrimoniu. Pe lângă a fi decor urban, clădirile istorice sunt și repere emoționale pentru comunitate, locuri care adună în jurul lor oameni, amintiri și sens. Au în continuare forța unui magnet, tocmai pentru că spun o poveste pe care orașul nu ar trebui s-o piardă. Ne-am dorit un spațiu cu istorie, în care intervenția noastră să nu șteargă ce a fost înainte, ci să continue firesc, explică Anastasia Haraz.
Sediul găzduieşte în prezent peste 1.000 de plante, distribuite în toate camerele casei – al cărei plan original a fost păstrat aproape intact. Fiecare încăpere funcţionează ca o demonstraţie vie a principiilor de design biofilic pe care Floral Soul le aplică în proiecte: compatibilitate între specii, relaţia cu lumina naturală, armonie între atmosferă şi vegetaţie.
Floral Soul nu vinde plante, ci soluţii integrate de plant design – de la consultanţă în faza de proiectare, selecţie şi implementare, până la mentenanţă şi ghidaj în îngrijire. Echipa noastră include botanişti, designeri de peisaj şi experţi în biofilie, ceea ce face brandul relevant inclusiv în colaborarea cu arhitecţi şi designeri de interior care vor să integreze natura în proiectele lor dintr-o fază incipientă, mai spune Anastasia Haraz.
Portofoliul de clienţi vizat în România acoperă trei direcţii: HoReCa, office şi colaborările cu arhitecţi şi designeri de interior – un segment pe care brandul îl priveşte ca pe un parteneriat strategic, nu ca pe o relaţie furnizor-client. Pentru primul an, Floral Soul estimează o cifră de de 1 milion de euro în următorii trei ani, triplând practic numărul de proiecte din Republica Moldova.