Connect with us

#ArtsTalk

Pe strune de vioară o poveste de odinioară

Published

on

Odată cu toamna s-a așternut nostalgia peste București, iar pe noi, cei prezenți în sala mare a teatrului Odeon ne-a purtat în visare spre ,,POVESTE DIN BUCUREȘTIUL DE ODINIOARĂ”. Deși nu este la prima reprezentație, spectacolul a îmbrăcat forma sa desăvârșită duminică, într-o seară de 18 septembrie în care protagoniștii și demiurgii acestui roman sonor cu iz de descântec și parfum de liniște a timpului parcă înghețat în partiturile instrumentiștilor, actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu au deschis o poartă prin care am trăit preț de două ore rafinamentul, pasiunea și intriga unui oraș ideal. Orașul care geme de cultură, hrănită de iubirile ce se nășteau sub clarul ei poetic, o forfotă așezată a celor ce erau parte din ceea ce a devenit azi, povestea cântată de Miruna și Valentin, împreună cu Taraful de Oraș și Bon Ton orchestra condusă de atemporalul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, asezați la adăpostul creativ al scenografei de teatru și film, doamna Maria Miu, talentul și viziunea căreia au fost recompensate prin Premiul UNITER pentru întreaga carieră.

Povestea din spatele poveștii derulate pe scenă, este una de o importanță covârșitoare pentru păstrarea unui patrimoniu imaterial inestimabil al culturii muzicale ușoare românești din perioada interbelică, întregul spectacol fiind un omagiu și o readucere la viață a creațiilor compuse de Ion Vasilescu (,,Habar n-ai tu”, ,,Mi-am pus busuioc în păr”), Nicolae Kirculescu (,,Așa începe dragostea”, ,,Violete pentru fete”, ,,Coșarul”), Elly Roman (,,Nu mai plânge, baby”), Gherase Dendrino, dar și alte partituri celebre semnate de Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger, Fritz Kreisler, aranjate în caracterul evenimentului de unul dintre cei mai inspirați orchestratori, Ioan Dobrinescu.

În foaierul teatrului, publicul a pășit în atmosfera unui timp suspendat în paginile partiturilor expuse, unele în original ale creațiilor pe care artiștii le-au interpretat și care vor face parte din Biblioteca Digitală a Muzicii Ușoare Românești, un demers sufletesc și intelectual al celor doi artiști care se concretizează prin acest proiect de salvare, păstrare și redăruit românului care tresaltă în simțire la auzul acordurilor pe care le are imprimate în AND-ul cultural colectiv.

O ținută artistic ireproșabilă a instrumentiștilor care fac parte din Bon Ton orchestra au adus Tarafului de Oraș culoarea și profunzimea care au întregit interpretarea Mirunei și a lui Valentin, aceștia completându-și trăirile și împletind vocea caldă a Mirunei cu strunele pătimașe ale lui Valentin într-o vibrație cu o încărcătură emoțională care multora dintre noi au pus lacrimi în ochi, zâmbet pe chip și o bucurie lăuntrică greu de exprimat.

Invitatul serii în acest concept autentic a fost tenorul Alin Stoica care prin interpretarea Sărmane Lăutar a concentrat laitmotivul și universul muzical al fiecărui artist care ajunge să-și ofteze apusul epocii din care-și trage seva.

„Dragi mi-s cântecele mele”, bis-ul și totodată rezumatul întregului spectacol a fost interpretat de Miruna și de întreg corpul artistic în timp ce sala neîncăpătoare aplauda în picioare povestea spusă și cântată a unui București de altă dată.

Și ca orice poveste care este dusă mai departe, spectacolul se va relua încălzind inimile auditoriului la final de noiembrie tot în sala teatrului Odeon, și totodată va ajunge în fiecare colț al țării unde se va vrea spusă.

Aurora, alături de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea

*Și în taină, ca trăire personală a artei în complexitatea, intimitatea și plenitudinea ei, amintirile sunt singurul paradis de unde nu putem fi izgoniți!

După ce a absolvit atât Facultatea de Drept cât și Facultatea de Ecologie și Protecția mediului la Universitatea din Pitești cu aprofundare masterală, pașii profesionali au purtat-o pe Aurora Oprea în învățământul gimnazial, cercetare și cultură, totodată stăpânind un codei inspirat cu o formă jurnalistică neagresivă și poetică. Pe LeadersTalk ea acoperă rubrica #ArtsTalk.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

#ArtsTalk

La Folk comanda: Festivalul Trivale Fest!

Published

on

Finalul de octombrie se întâmplă inspirat și muzical la Pitești, unde, Trivale Fest a contribuit la culoarea culturală a acestui final de an. Într-un oraș de provincie așezat în vecinătatea capitalei, care din punct de vedere cultural vine cu oferte de nerefuzat, se întâmplă evenimente care însă îi fac concurență. 

Festivalul Național de Muzică Folk „Trivale Fest” a marcat a șasea ediție, ajungând la o evoluție neașteptată din punct de vedere al cererii de a exista pentru tinerii pasionați de interpretare și compoziție a ceea ce înseamnă pentru fiecare, folk-ul din noi. Într-un format simplu și eficient dar suficient de elocvent, organizatorii, Centrul Cultural Pitești- creatorul festivalului, au stabilit două secțiuni: prima secțiune, pentru artiștii cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani, în care vor prezenta două piese din repertoriul soliștilor consacrați sau din compoziții proprii; a doua secțiune, pentru folk-iștii cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani pentru care inspirația tematică va consta în două piese din compoziții proprii.

Cu fiecare an, numărul participanților este îmbucurător mai mare, ținând cont de evoluția socială care alterează prin facilități cotidiene dorința de creație și visarea către idealurile și frumosul unor generații cu mulți ani în spate. Povestea acestui festival stă sub însemnul artistic al cantautorului Tiberiu Hărăguş, un poet acustic care a înființat și Grupul Folk P620, în traducere: Pitești- aniversarea celor 620 de ani de la atestarea documentară din 2008. 

Evenimentul din acest an l-a avut ca om de punere în scenă pe jurnalistul Constantin Pașol (Antena Satelor), o prezență intelectuală și o calitate umană incontestabilă, care a ținut activ publicul pasionat și înarmat cu răbdare, în sala aproape plină a Filarmonicii Pitești, instituție care a găzduit desfășurarea actului artistic al iubitorilor de folk. Cei zece finalisți ai festivalului, selecționați dintre participanții înscriși corespunzător în concurs, au încălzit atmosfera în așteptarea recitalurilor artiștilor consacrați: Grupul Folk piteștean P620 a prelungit emoțiile concurenților, muzica lor fiind interpusă între prestațiile acestora și festivitatea de premiere, acordând astfel răgaz pentru dezbaterea juriului, prezidat de către profesorul universitar Gheorghiță Stroe, decanul Facultății de Muzică a Universității din Pitești, căruia i s-au alăturat profesorul Valentin Sprâncenea de la liceul vocațional Dinu Lipatti din Pitești și directorul artistic al festivalului, chitaristul Andrei Bulf, succesorul muzicianului Tiberiu Hărăguș, după trecerea în neființă a acestuia.

Festivalul deși novice în sfera folk a reunit deja pe scenă în recitaluri, pe acei „axis mundi” ai genului la noi în țară, dintre care Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Florin Chilian, Emeric Imre, Ducu Bertzi, Ada Milea și Bobo, Nicu Alifantis & Zan, Tzurlă & Amfiteatru 13`.

Ion Marinescu-Tzurlă, om de radio cu antecedente muzicale pertinente, a adus zâmbete publicului, a vibrat tomnatic dar senin și totodată s-a bucurat pe sine prin aplauzele și încântarea publicului.

Recitalul târziu și mult așteptat al serii a fost al combinației de alchimie muzicală Nicu Alifantis & Zan, despre care vă pot spune că s-a prelungit peste o oră, deoarece publicul piteștean, consumator, cunoscător și educat prin manifestul armonic al folk-ului a cerut prin aplauze nesfârșite piesă după piesă. „ În zeci de ani de scenă, concerte, turnee, din săli de cenaclu până în festivaluri mari din țară, când deja cred că am atins demult apogeul publicului, constat nesperat că pot fi surprins de impactul pe care îl poate avea un fenomen numit folk, așa cum a fost astă aseară, aici!”, mi-a mărturisit printre altele după concert, Nicu Alifantis. Simbioza artistică dintre el și membrii trupei s-a stabilizat în peste 25 de ani de armonizat versuri, clape, corzi într-o creație neconvențională la vremea ei care astăzi întâlnește respectul și recunoștința auditoriului pe care l-au inspirat!

Aurora Oprea & Nicu Alifantis

Promovarea muzicii folk este un bastion cultural, o făclie a generațiilor din urmă care arde prin suflul tinereții care o întreține vie în simțire și în care se vor oglindi generații viitoare, actualitatea spirituală pe care o promovează fiind perpetuă și autentică cu fiecare acord, cu fiecare vers. 

Folkul: muzica poeților, poeții care și-au regăsit versurile pe corzile de chitară și chitariștii care fremătau de dor de libertate a unui cuget glăsuit.

Continue Reading

#ArtsTalk

O poveste care se cerea spusă: Mihai Viteazul al Mihaelei Mihai

Published

on

Aceste rânduri sunt doar preambulul unei istorii ce leagă nădejdile viitorului de înfăptuirile trecutului în viziunea celei care s-a lăsat purtată de un act creator plin de curaj și asumat (cel mai probabil decât creația însăși), un documentar cu iz poetic și uz istoric născut din determinarea de a nu renunța la chemarea ei lăuntrică: Mihaela Mihai, regizorul documentarului MIHAI VITEAZUL: Prințul intrat în legenda Europei.

„Am pornit la drum cu acest film cunoscand acel loc, Drăgoești. Am avut convingerea mereu că acolo este un loc special. Și ceva, cumva mă făcea parcă să mă apropii mai mult de acest subiect. Erau legende, erau cărți, erau oameni pe care i- am întâlnit și totul se lega parcă de la sine. Într- o zi, ziua Sfintei Maria, am avut prima discuție oficială despre acest film. Peste câteva luni aveam să aflu că în acea zi era și ziua lui Denis Ștefan, care joacă rolul Domnitorului. Și că Denis este stângaci, la fel ca Mihai Viteazul. Și că a urmat liceul “Mihai Viteazul”. Au fost multe zile sfinte în care au fost luate decizii importante pentru film. Așa a fost să fie. Nu am plănuit aceste lucruri”, mărturisește pentru LeadersTalk.ro Mihaela Mihai.

Ecranizarea are menirea de a pune preț pe latura divină a omului ce-și caută liniștea în răspunsuri suspendate între cer și meleagurile pe care le-a întregit în ființă, urmând o incursiune spirituală în timp a celui ce a fost și va dăinui ca prim domn întemeietor de Românie: Mihai Viteazul.

Mihaela Mihai este un cufăr cu vise ce au căpătat contur la întâlnirea cu oamenii desăvârșiți pe care ea trebuia să îi întâlnească și să dea glas poveștii cu frământări istorice: doamna Maia Morgenstern, Denis Ștefan, Nicodim Ungureanu. Acest documentar este o simbioză aproape perfectă a declarațiilor istoricilor intervievați și scenariul Mihaelei în care Denis îl întruchipează pe Mihai Viteazul, Maia este Teodora (Tudora)- mama lui Mihai, Nicodim- preotul, iar însăși Mihaela este Stanca, domnița lui Mihai. În film, alături de actorii consacrați apar și actori neprofesioniști dar cu o încărcătură emoțională care a adus acel plus de autenticitate, toți cei implicați având numitorul comun al dorului de națiune pe care domnitorul l-a lăsat moștenire scrisă, creația Mihaelei bazându-se și pe Cronica lui Mihai Viteazul, scrisă la Nürenberg în 1601 și descoperită în zidul unei biserici din România de către Vasile Oltean, teologul care a descoperit nu doar manuscrisul rar despre Mihai Viteazul dar și obiecte aparținând Domnitorului.

Denis Ștefan

 „Cristian Mungiu spunea zilele trecute la lansarea filmului domniei sale la Festivalul de la Cannes, că Cinematografia are misiunea deosebită de a uni oameni! Am simțit și eu acest lucru și am avut prilejul ca oameni extraordinari să se alăture proiectului și să spuna: Da! Începând cu Maia Morgenstern și Denis Ștefan care au acceptat să facă parte din distribuția acestui film.” 

Maia Morgenstern

Mihaela Mihai are un parcurs artistic impresionant atât ca actor cât și ca regizor. A studiat la Universitatea de Film, Teatru și Televiziune, avându-i profesori pe regizorii de film Geo Saizescu, Tudor Mărăscu, Alexandru Croitoru și actorii Ion Lucian, Eusebiu Ștefănescu, Ștefan Radof, Victor Radovici. În urma obținerii unei burse, a beneficiat de un stagiu de actorie în Glasgow, Scoția și un stagiu de musicalFacultatea de Teatru, Guildford, Anglia. Are o experiență în televiziune de peste 10 ani fiind prezentator, realizator și redactor. Este și Fondatorul  primului Teatru Independent din judetul Vâlcea, iar întâlnirea ei cu Denis Ștefan a fost în ecranizarea “Păcală se întoarce”. Dedicarea și implicarea profesională i-au fost recunoscute prin Premiul de interpretare pentru rol principal feminin– la Festivalul Internațional de Teatru, Korca. A jucat în roluri precum Corrie- Desculț în parc, Ilonko- Păcală se întoarce, Regina Maria- în Crai Nou, Egipteanca- Brâncuși/ Sărutul, Varia- Livada de Vișini, în regia lui Silviu Purcărete și în alte viziuni regizorale ale lui Geo Saizescu, Bogdan Drăgan sau Horațiu Mihaiu. Numărul reprezentațiilor internaționale în festivaluri de teatru este chiar mai mare decât a celor pe scenele naționale: Bogota- Columbia, Roma- Italia, Sankt Petersburg- Rusia, Brno- Cehia, Coup de Chauffe a Cognac; Suene Nationale Bayonne; Teatrul Europa Seyne-Sur-Mer, Franța, Fraiburger Theater Festival Freiburg; Donau Fest Ulm, Germania, Skampa Festival Korca, Albania, Eastwood Theatre, Glasgow iar completarea acestora vine pentru publicul român căruia acum Mihaela i-a dăruit o parte din crezul ei creator.

Aurora Oprea, Analia Selis, Mihaela Mihai

Mihaela își aduce voievodul în timp, călătorind alături de soția sa- domnița Stanca descoperind, teribil de înduioșat, noua lume. Spiritul lui Mihai retrăiște, din locul nașterii sale, destinul incredibil al Domnitorului care a cucerit încrederea conducatorilor Europei în epoca sa, un destin tragic și frumos, cu o pecete voievodală peste timp, o poveste incredibilă despre puterea credinței, diplomația cu care Mihai Viteazul trece dincolo de intrigi.

 Acţiunea filmului se petrece în România. Filmările au avut loc în perioada martie- septembrie 2021 aproape integral în locurile în care Mihai Viteazul și-a urmat drumul spre a-i uni pe români (Drăgoești, Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva-Vâlcea, Prima Școală Românească- Brașov,  Curtea Domnească a lui Mihai Viteazul- Târgoviște).

”Când am scris scenariul am scris o secvență în care ningea. Când am filmat, în prima zi, a fost un frig infernal. În a doua zi, o zi extrem de caldă. Nici gând de zăpadă! Dar…în ziua în care s- a filmat secvența de iarnă, fix în acea dimineață, la ora 6.00 a început să ningă, așa cum scrisesem în urmă cu doi ani în scenariu. Cred că aceste lucruri s- au întâmplat pentru că acest film, cumva, voia să fie, să existe! A fost greu să duc la bun sfârșit acest film, încă mai este…”

Mihaela Mihai este o ambasadoare a sustenabilității spirituale și pentru a crea acest documentar care să vorbească mai ușor prezentului și să atingă intelectual și sufletește generațiile contemporane a făcut uz de credință în numele istoriei, și prin condeiul meu vă invită să gustați un strop de curaj și demnitate fiind prezenți la proiecțiile documentarului care vor avea ulterior sesiuni Q&A cu o parte dintre cei implicați în concretizarea scenariului. 

„Recent am avut onoarea să o cunosc pe doamna Mirela Vasilescu, fiica poetului Nichita Stănescu. Pe care îl vom regăsi, prin câteva din cuvintele sale, în film. Despre toți acești oameni deosebiți vom afla mai multe cu prilejul premierei, la care vă așteptăm în luna iulie!” 

Lansarea oficială a filmului care va avea loc la începutul lunii iulie la Cinema Europa, urmând apoi un turneu național îmi va permite să detaliez povestea nespusă din spatele poveștii lui Mihai Vitezul: Prințul intrat în legenda Europei. 

„Premiera va avea loc pe 7 iulie, la o zi după ce în urmă cu 422 de ani, pe 6 iulie 1600, Mihai Viteazul se intitulează „domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei”, confirmând documentar prima unire politică a celor trei ţări româneşti. Nu am stabilit să fie așa. Așa s-a întâmplat! O nouă coincidență a acestui film.” – mărturii care-mi permit să înțeleg că acest film documentar-dramă este creația adusă la concretizare prin concursul coincidențelor divine!

*prispa mea sufletească își deschide astfel cufărul pentru a adăposti prima imagine din pelicula unui lungmetraj din obârșiile românești ale timpului…

Sursă foto: Arhivă personală Mihaela Mihai

Continue Reading

#ArtsTalk

Povestea tangoului prin vocea ei: interviu cu Analia Selis

Published

on

Un zâmbet autentic și cald. O privire profundă prin nemărginirea universului lăuntric pe care îl emană la fiecare pas. Poartă cu ea doruri și trăiri de pe pământul de unde a auzit primul acord de tango: Argentina. Analia Selis este astăzi o femeie cu împlinirea unei pasiuni în desfășurare: tangoul artgentinian cu iz mioritic. A poposit pe meleaguri românești cu ochii plini de vise la Cerbul de Aur iar dragostea a făcut-o să rămână, întregindu-i menirea prin doi copii și o carieră internațională.

Sunt o cântăreață de tango! Așa mă recunosc, așa mă văd!”

Muzica ei a debutat timid dar duios, cucerind inimi rând pe rând prin autenticitatea locului pe care îl poartă în vene, o latinitate care s-a șlefuit spre o carieră solidă în ceea ce astăzi se desfășoară în săli de concert de peste tot în lume, mai ales în Europa, cu abundență în România unde este singura solistă de tango autentic împreună cu partenerul ei de zbor artistic Mariano Castro pianist-orchestrator, un alt argentinian care ne-a îmbrățișat țara ca fiind acasă. 

Pentru a șlefui un vis este nevoie de o determinare care îți înfrânge temerile și te îmbracă în haina menirii tale, iar pentru Analia, conjunctura artistică de căpătâi au fost oamenii pasionați și pasionali pe care i-a întâlnit și care au adăugat câte o culoare în tabloul ei simfonic. A plecat la drum de la pian și voce, la care s-au adăugat instrumentiști de talie internațională daruindu-i și întrezărind oportunitatea artistică: violoncelistul Răzvan Suma, contrabasistul de jazz Adrian Flautistu și violonistul Rafael Butaru, iar la bandoneon Omar Masa unul dintre cei mai buni din lume care este totodată un apropiat al familiei Piazzolla, familia marelui compozitor de tango Astor Piazzolla, pe care Analia l-a celebrat la 100 de ani de la naștere anul trecut printr-un turneu de Piazzolla simfonic. Acesta a venit în completarea proiectelor Tango simfonic 1 și Tango simfonic 2 prin care a scos din sertar piese din folclorul latino-argentinian dar și românesc reorchestrat în stil tango pentru orchestră, datorită succesului de public cu formula mai restrânsă ArgEnTango Traditional care i-au dat curaj și încredere.

(de la stânga la dreapta ) dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, pianistul și orchestratorul Julian Caeiro, Analia Selis, bandoneonistul Nicolas Velazquez

Tango-ul interbelic s-a născut în mine în mod natural” spune Analia despre ultimul proiect-concept pe care l-a debutat la pupitru cu dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, unul dintre artiștii de suflet ai Analiei care au fost cuceriți de valențele pe care orchestratorul Julian Caeiro le-a adus bijuteriilor sonore românești interbelice, acesta devenind și unul dintre pianiștii turneelor, împreună cu un alt bandoneonist autentic Nicolas Velazquez.

Recent întorși dintr-un turneu european cu orchestre ale marilor orașe din Germania, Elveția, Cehia, Lituania  în care Analia și instrumentiștii argentinieni care au asigurat caracterul autentic de tango al concertelor au susținut cu casa închisă evenimentele, aceștia continuă turnelul național, recentul concert la care am luat parte fiind în aer liber la Bacău cu filarmonica Mihail Jora într-un decor de basm românesc la conacul Gheorghe Buzdugan restaurat, unde peste 1000 de suflete au vibrat și au trăit împreună cu făuritorii de pe scenă. 

Analia Selis umple săli și inimi, și cum nu poți separa artistul de omul din esență, argentinianca se oglindește acum în muzica autohtonă, actualul turneu de Tango interbelic fiind un omagiu adus României, despre frumosul românesc : „am avut bucuria imensă de a descoperi muzica și povestea textelor tangoului interbelic românesc care descriu eleganța unei epoci pasionale și intense. Am simțit ferm că această muzică trebuie pusă în valoare în toată splendoarea sa și redăruită publicului de acum!

Evenimentele zilelor însorite continuă. Analia și Filarmonica din Sibiu împreună cu dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea și instrumentiștii Julian Caeiro și Nicolas Velazquez vor susține la început de iulie concerte în pitorescul Brașov, la care se adaugă Onești, Piatra Neamț și alte orașe, activitatea artistică a Analiei fiind la îndemâna publicului prin mijloacele social-media (analiaselis.com).

Convingerea artistică a Analiei Selis stă sub semnul dramatismului, introspecțiile ei fiind deseori rezultatul artei iar arta fiind oglindirea unei metamorfoze neîntreruptă, vindecarea venind la pachet cu durerea, perioada pandemiei fiind una de șlefuire spirituală pentru ea:

Cred că mă aflu printre acei oameni care au conștientizat adevăratele valori în viață cu sufletul și conștiința deschisă folosind evenimentele hazarde pentru a evolua prin prețuire și recunoștință pentru ceea ce avem ca binecuvântare: copiii, sănătatea, liniștea”.

Au fost frământări și întrebări ca pentru oricine întrebându-se dacă a ales bine cariera, locul din lume unde să rămână, totodată presiunea financiară creată prin lipsa activității fiind o temere reală ca pentru mulți alții. 

Faptul că are două țări-mamă este pentru Analia o întregire nu o injumătățire, prestațiile sale artistice aducând cu ele verismul vieții din cele două lumi. Dacă în România și-a dezvoltat viața artistică și a clădit o familie, Noa și Tiago fiindu-i cele mai de preț creații, în Argentina, copilăria i-a fost între două realități total diferite, paralele: „pe de o parte familia mamei mele era o familie de la țară, au fost muncitori ai pâmântului, crescând vaci și alte animale, iar familia tatălui o familie de oraș, cu situație financiară bună, vacanțele și sărbătorile trăindu-le în două tablouri : de la foarte puțin și condiții modeste, iar în ziua următoare eram la ceilalți bunici unde aveam de toate, aceste moduri total diferite m-au făcut să fiu deschisă, flexibilă pentru o viață la care să mă pot adapta învățând să apreciez să trăiesc și cu foarte puțin dar și cu foarte mult, copilăria colorată aducându-mi prieteni din cele două lumi apreciind astfel omul pentru ceea ce este indiferent de ceea ce are sau nu”.

Îmi permit o remarcă pe care v-o împărtășesc: Analia și oamenii de care se lasă înconjurată poartă modestia la rever deschizând astfel drumul către frumosul pe care îl înfăptuiesc și setea de frumos a auditoriului.

*Prispa mea sufletească mai adaugă o poveste din care mi se confirmă că artistul excepțional are la bază calitatea umană incontestabilă necesară dăruirii artistice. 

Sursă fotografii: Arhivă personală Analia Selis

Continue Reading

Trending